Articole scrise de: Gabriela Cracan
Este absolventă a Școlii Normale, a Colegiului de institutori pentru învățământul primar, a Facultății de Psihologie din cadrul Universității Spiru Haret, a programului de Master în Management educațional din cadrul Universității din București. Profesează de 22 de ani în învățământul de stat, fiind o învățătoare care-și iubeste meseria și iubește copiii. Consideră că la baza oricarei reușite trebuie să existe placere în ceea ce faci, răbdare, toleranță, ambiție, empatie. Harul pedagogic este cel care încununează această activitate desfășurată la clasă. Din 2017, face parte din Corpul național de experți în management educațional.
Instituţie: Școala Gimnazială Nr. 1, Roata de JosRolul convorbirilor la clasa pregătitoare și clasa I
Convorbirea este o metodă cu pondere mare în realizarea unei lecții de Limba română, iar la clasa pregătitoare și la clasa I putem spune că stă la baza formării deprinderilor de pronunție clară a cuvintelor, a dezvoltării vocabularului activ, a formării unei limbi literare române corecte. Însă rolul convorbirii este mult mai important, contribuind într-o mare măsură la dezvoltarea gândirii și creativității, imaginației, memoriei, atenției, motivației, încrederii în sine. Articol integral




Ministerul Educaţiei