Despre copii, valoare și vizibilitate – olimpiadele și tăcuta pedagogie a descoperirii

Există în viața unui profesor momente care nu se așază în rutina evaluării, ci o depășesc, transformând-o într-o formă de reflecție profundă. Dincolo de bareme, punctaje și ierarhii, rămâne întotdeauna întâlnirea cu elevul – acea întâlnire esențială care dă sens întregului demers educațional. Din această perspectivă, poate mai detașată, dar niciodată mai puțin implicată, încep să înțeleg tot mai limpede că rolul nostru nu este doar acela de a măsura performanța, ci de a lărgi însăși definiția valorii.
Experiența din acest an, în calitate de profesor evaluator la olimpiade precum OLLR și OLAV, a fost mai mult decât un exercițiu profesional. A fost o incursiune în universul autentic al elevilor de astăzi, o formă de cunoaștere directă, nefiltrată de clișeele frecvente despre generații grăbite, superficiale sau dezinteresate. Dincolo de aceste etichete simplificatoare, se conturează o realitate mult mai complexă și mai profundă: există încă foarte mulți copii care învață cu sens, care caută, care gândesc, care creează. Articol integral

Trebuie încurajată evoluția, de orice fel, cu orice preț și cu orice mijloace?

Vremuri grele! nu doar par, ele sunt concrete, reale. Umanitate, spiritualitate, politic, social, toate sunt pe o pantă vizibil descendentă. E retorică și perimată întrebarea: Încotro ne îndreptăm?
Le consider a fi pline de capcane, teoriile acestea psiho-socio-umane, care provin de la diverse persoane autodidacte, meditativ-introspective ș.a.m.d., și vai, câte denumiri rămân inaccesibile multor persoane. Articol integral