Trebuie încurajată evoluția, de orice fel, cu orice preț și cu orice mijloace?

Vremuri grele! nu doar par, ele sunt concrete, reale. Umanitate, spiritualitate, politic, social, toate sunt pe o pantă vizibil descendentă. E retorică și perimată întrebarea: Încotro ne îndreptăm?
Le consider a fi pline de capcane, teoriile acestea psiho-socio-umane, care provin de la diverse persoane autodidacte, meditativ-introspective ș.a.m.d., și vai, câte denumiri rămân inaccesibile multor persoane.

Așadar:

• ești doar o persoană deșteaptă dacă observi greșeala și evidențiezi/punctezi că ea chiar există; sau
• ești o persoană inteligentă dacă te prefaci  că nu observi greșeala, deși ea există și culmea, trebuie să fii tacticos/ mieros, să nu cumva să deranjezi pe cel/ cea care a greșit.

Incredibilă departajarea, ierarhizarea aceasta: deștept vs inteligent!

De acord, e minunat, e fairplay, e divin să ierți! Dar, doar de dragul unei așa zise inteligențe, să lași ca greșeala să persiste, să crească doar pentru că asta înseamnă inteligență, e deja mult prea mult!

Lumea din zilele noastre pare a avea din ce în ce mai puțin discernământ, nu mai există logică și rațiune, chiar dacă omenirea face pași uriași spre modernismul acesta, pe care îl duce la cote extreme, alarmante de-a dreptul. Există o dezvoltare inexplicabilă a copiilor, a adolescenților, a tinerilor, în general, care nu are niciun fundament clar.

Teoriile sunt subiective și fiecare Institut de Cercetare face presupuneri ce țin de alimentație, de modificările genetice la aproape tot ce există pe Terra.

Ce putem spune despre schimbările politice, către ce spectru se îndreaptă omenirea din acest punct de vedere? Se țintește spre globalizare, spre unitate în diversitate sau invers, spre diversitate în unitate? Nimeni, nu știe exact!

Se adâncește ura aceasta rasială, religioasă și fiecare individ emite teorii, păreri, concepte proprii, bazate pe experiențe personale? Toate astea au iz de haos!

Nu putem conviețui pe criteriul fiecare face ce poate, cum poate, ce vrea, când vrea, unde vrea, ș.a.m.d. doar pentru că asta înseamnă democrație, libertate de expresie sau alte categorii conexe principiului democratic.

E frumos să fim liberi, e frumos să fim proprii noștri stăpâni, dar e doar frumos, că real nu se prea poate.

Cred că orice națiune, indiferent de gradul ei de civilizație, trebuie să aibă repere, trasee și ținte bine stabilite, să nu treacă în ignoranță, oricât de evoluată ar fi, să respecte principiile etice, morale și creștine care au rădăcini și care nu s-au ivit de nicăieri, așa cum se ivesc, în zilele noastre, tot felul de teorii, de concepte, de idei care mai de care mai șocante, având explicații puerile de genul: eh, lumea a evoluat și nu mai poate fi dusă de nas!

Dimpotrivă, mi se pare că omenirea e într-o continuă amăgire, amețeală, prăbușire  și a pierdut controlul.

Unde, cât și până când? e o întrebare care macină tot mai mult, măcar pe aceia dornici de evoluția ordonată, organizată, pas cu pas spre și în favoarea binelui.

Stă în puterea dascălilor, din întreaga lume aș zice, să îndrume, să implementeze, să militeze pentru accesul la modernism, fără a arde și a transforma în cenușă, munca sutelor de ani de cercetare, studiu, de propagare  a educației,  a evoluției și de ce nu a ființei ca mod existențial în societatea care e mai mult decât neomodernistă?

Eu am convingerea că da! Stă în puterea noastră, să milităm și să educăm generațiile actuale și viitoare, doar folosind principii, care au fundamente psiho-pedagogice și care, da, cu toată deschiderea chiar, pot fi remodelate, ajustate, adaptate societății moderne.

Stă în puterea dascălilor, să educe, cu mijloace psihopedagogice, generațiile actuale și viitoare!