Articole scrise de: Madalina Ene
A absolvit Liceul Tehnologic Fundulea din Judeţul Călăraşi, specializarea matematică-informatică, în anul 2008, apoi a urmat cursurile Facultăţii de Științe Umaniste, Universitatea Valahia din Târgovişte, din 2008 până în 2011. A continuat apoi cu un master în specializarea Unitatea Istoriei Europene, tot în cadrul Universitatii Valahia din Târgoviște (2011-2013). Și-a început activitatea didactică la Şcoala Gimnazială Cornăţelu, judeţul Dâmboviţa, anul şcolar 2012-2013, a urmat Şcoala Gimnazială Ulmeni, judeţul Buzău, 2013-2014, iar în prezent lucrează în Şcoala Gimnazială Vintileanca, judeţul Buzău.
Instituţie: SCOALA CU CLASELE I-VIII VINTILEANCA COMUNA SAHATENIEducaţia din şcoală şi familie
Ne-am pus cu toţii întrebarea, la un moment dat, ce înseamnă de fapt educaţia. Este o ştiinţă, un fapt sau doar o remarcă a unui comportament civilizat bazat pe însuşirea unor acţiuni împrumutate de la cei în vârstă de către tineri? Ei bine, este foarte important să conştientizăm că educaţia stă la baza tuturor proceselor care ne conduc către statutul de om civilizat, de fiinţă ce aparţine unei comunităţi, dezvoltându-ne totodată şi latura spirituală.
Articol integral




Ministerul Educaţiei