Articole scrise de: Raluca-Magdalena Dumitrașcu
A fost elevă a școlii la care acum predă Educație plastică. A beneficiat de o educație aparte încă de mică, prin studiul limbilor străine și al pianului. În școala generală, a îndrăgit biologia, pictura și matematica, urmând ca pe parcursul liceului să se decidă în a merge pe calea artelor. A terminat facultatea de pictură în 1998 și de atunci până în prezent lucrează cu copiii pentru a le dezvolta imaginația, spontaneitatea și diversitatea modalităților de expresie. Este interesată de psihologia copilului și de felul în care ne putem apropia de cei mici pentru a-i sprijini și îndruma în formare. În timpul liber pictează, participand periodic la expoziții de profil.
Instituţie: Școala Gimnazială Nr. 49Pictura murală – o variantă de lucru în școală
În societatea noastră sufocată de prea multă superficialitate și compromis, se simte acut nevoia unui respiro. Arta poate face asta. În procesul de legare continuă a școlii de viață, se poate spune că pictura este una din metodele de a aduce „viața” în școală, întrucât este un limbaj al liniilor, petelor, culorilor. Cât este de frumos când ai în jurul tău numai forme vii, colorate, armonioase, mai mult, atunci când pleci cu un gând înălțător după ce descifrezi un mesaj? În ce măsură mintea este ocupată să găsească soluții pentru a expune idei constructive?
Acest articol prezintă proiectul interdisciplinar „Gardul vorbitor”, pe care l-am desfășurat pe parcursul câtorva ani în Școala gimnazială Nr. 49 din București, proiect cu un mare impact asupra copiilor din școala cat si al vizitatorilor, părinți si oaspeți, cu toții admirând creațiile murale cu impact estetic-educativ. Articol integral




Ministerul Educaţiei