Pictura murală – o variantă de lucru în școală

În societatea noastră sufocată de prea multă superficialitate și compromis, se simte acut nevoia unui respiro. Arta poate face asta. În procesul de legare continuă a școlii de viață, se poate spune că pictura este una din metodele de a aduce „viața” în școală, întrucât este un limbaj al liniilor, petelor, culorilor. Cât este de frumos când ai în jurul tău numai forme vii, colorate, armonioase, mai mult, atunci când pleci cu un gând înălțător după ce descifrezi un mesaj? În ce măsură mintea este ocupată să găsească soluții pentru a expune idei constructive?
Acest articol prezintă proiectul interdisciplinar „Gardul vorbitor”, pe care l-am desfășurat pe parcursul câtorva ani în Școala gimnazială Nr. 49 din București, proiect cu un mare impact asupra copiilor din școala cat si al vizitatorilor, părinți si oaspeți, cu toții admirând creațiile murale cu impact estetic-educativ.

De-a lungul vremii, au proliferat și anumite metode mai puțin dezirabile de lucru cu elevii, ajungând să le sufoce simțul critic și gândirea creativă. În zona artistică, elevii învață cel mai mult prin ucenicie. Odată cu deschiderea unor uși noi cum ar fi estetica, istoria artei, semiotica, critica, comunicarea, modul tradițional de dobândire a cunoștințelor evoluează prin alte metode, cum ar fi eseuri, prelegeri, sinteze, de exemplu istoria artei putând fi predată prin observație și demonstrație. La clasele mici, educația artistică este dată de învățător, care îndrumă elevii în activități ca pictura, modelajul, desenul, colajul, cântatul, recitatul, dansul, accentul căzând pe producţie. Pe măsura ce copiii cresc, educația artistică scade în frecvență. În câteva sisteme şcolare s-au făcut eforturi de a instrui copiii în activităţi precum istoria artei sau critica, existând o cerere pentru pregătirea artistică în afara „sferei de producţie”. În ultimele decenii, între specialiştii din domeniu capătă valoare ideea că o educaţie artistică completă cuprinde şi o discuţie şi o analiză a lucrărilor, o apreciere a contextelor în care acestea sunt create.

Cu o experiență de lucru la clase de gimnaziu de 19 ani, pot afirma ca potențialul copiilor la această vârstă este foarte mare, el meritând tot efortul de a fi exploatat pentru a le dezvolta aptitudinile, pentru a continua munca predecesorilor mei de a le stimula creativitatea şi de a forma gustul pentru frumos. Ca grupă de vârstă, între 11 şi 14 ani aceşti copii manifestă o serie de transformări care fac trecerea de la copilărie spre adolescență, iar acest lucru se face simţit în muncă la clasă. Voi începe prin a prezenta câteva din caracteristicile vârstei, pentru a înţelege mai clar necesitatea unor activităţi cât mai variate şi mai speciale pentru ei, care să le ţină trează conştiinţa de sine, bine conturată, foarte importantă în formarea caracterului ca viitori adulţi responsabili. La această vârstă apar schimbările de personalitate, fiind o perioadă dificilă pentru toată lumea: pentru ei înșiși, pentru părinți şi pentru profesori. Acum ei încep sa se maturizeze biologic. În această perioada încep să îşi ia rămas bun de la copilărie. Dacă pâna acum copiii se jucau împreună, fete cu băieţi, în această perioadă prieteniile se formează mai mult între copii de acelaşi sex. Băieţii devin acum neascultători, dificili şi obraznici, iar metodele tradiţionale de educaţie nu mai au nici un efect. Fetele se grupează pe prietenii, devenind cochete, dornice de admiraţie şi apreciere. Toţi vor să aibă propriile lor experimente, cu greu găsind căi de a se întelege cu cei din jur. Modul lor de organizare a priorităţilor se schimbă, la fel şi percepţia asupra vieţii şi asupra relaţiilor cu cei din jur. Tot acum apare solicitarea pentru elevi de a se adapta cerinţelor fiecărui profesor, lărgirii paletei de discipline, care este mai mare de la un an la altul, ei trăind o reală provocare.

Astfel, proiectul nostru mural era destinat să ajute elevii sa creeze conexiuni intre ei si să observe cum imaginile, mesajele scrise, cât şi relaţiile dintre ele pot înfrumuseţa spaţiul din jurul lor, dar şi modul de a gândi atât al celui care lucra, cât şi al celui care privea. Astfel, copiilor li s-a oferit ocazia de a lua decizii în ceea ce priveşte ilustrarea unor proverbe, atât din punct de vedere cromatic cât şi compoziţional, pentru a atinge efectul scontat.

Proiectul iniţiat în Şcoala 49 din Bucureşti reprezintă o colaborare între Catedrele de Limba şi Literatura Română, Educaţie Muzicală şi Educaţie Plastică, pornind de la teoria inteligențelor multiple. După interpretarea cea mai răspândită, vizăm opt tipuri de inteligențe, și anume: muzicală, vizual-spațială, corporal chinestezică, logico-matematică, verbal-lingvistică, interpersonală, intrapersonală și naturalistă. Copiii au fost împărțiți pe grupe de lucru in funcție de tipul de inteligență predominant – aceasta fiind identificată în urma unei testări, și distribuiți către cele trei discipline participante la proiect. Acesta s-a desfășurat pe parcursul a mai multor săptămâni, partea finală, de execuție realizându-se în timpul Săptămânii Altfel. La proiect au lucrat elevi de gimnaziu, însă mesajul se adresează unei grupe de vârstă mai largi, școala noastră având elevi de la clasa I la clasa a VIII-a, dar şi părinţilor şi vizitatorilor şcolii.

Scopul acestui proiect este de a trezi în copii sensul cuvintelor cu ajutorul desenului, creaţiilor literare şi al muzicii. El reprezintă un proiect mural, pictat pe partea de interior a gardului şcolii, pornind de la proverbe, gânduri sau vorbe de duh celebre cu mare rezonanţă în grupa de vârstă a şcolii noastre.

Desigur că s-a dorit şi o înfrumusețare a spațiului din curtea școlii, văzut ca un cadru în care copiii cresc şi se dezvoltă, glumesc, socializează, analizează şi concluzionează, deci gândesc. Doresc să precizez încă de la început că am căutat ca nivelul de reprezentare al lucrărilor să fie foarte pe înțelesul grupei de vârstă a elevilor dintr-o școală generală, respectiv de la 6-7 ani până la 14 ani, deci am evitat o exprimare sofisticată şi prea subtilă, negăsindu-și rostul în contextul nevoii de înțelegere a semnificațiilor textelor.

Când le-am spus copiilor despre acest proiect, unii au fost încântaţi încă de la început de ideea de a desena pe gardul şcolii, neștiind prea multe lucruri despre asta, iar primul lor gând a fost că vor face graffiti. Ideea era ca acele imagini pictate să nu se degradeze din cauza intemperiilor, aşa că până la urmă am ales sa pictăm cu o vopsea superlavabilă de exterior în amestec cu pigmenţi de diferite culori. Problema era că gardul nu era perfect neted, el fiind tencuit cu stropi, aşa că în paralel cu partea de concepere a lucrărilor la clasă am demarat şi pregătirea suprafeţei de lucru, care a trebuit tencuită neted şi „zugrăvită ” în trei straturi cu vopsea superlavabilă de exterior albă. Am pregătit şase suprafeţe de dimensiune 155/185 cm., fiecare dintre ele pentru câte o cugetare.

Între timp, am început căutarea de cugetări, care nu a fost tocmai simplă. Acest lucru l-am făcut împreună cu profesoara de Limba şi Literatură Romană şi profesoara de Educaţie Muzicală, ca şi părţi implicate în proiect. Aceste cugetări nu trebuiau să fie sofisticate, ci pe înţelesul copiilor din şcoală, gândindu-mă şi la cei din ciclul primar, care erau doar în calitate de public, nu ca şi cei din gimnaziu care erau direct implicați ca şi creatori şi ca executanţi. În final, am ales cele şase cugetări:
1. Pomul se cunoaşte după roade iar omul dupa fapte.
2. Prietenia este o egalitate armonioasă.
3. Înţeleptul îşi duce averea cu sine.
4. Rădăcinile învăţăturii sunt amare dar roadele ei sunt dulci.
5. Invidia are faţa lividă şi vorba bârfitoare.
6. Speranţa este un vis cu ochii deschişi.

În prima şedinţă, am discutat cu copiii despre semnificaţia proverbelor alese şi despre cum ar vedea ei lumea fără ca acele idei, susţinute de morala textelor- să se întâmple. Concluziile erau sumbre. Elevii îşi notau părţi ale conversaţiilor pe hârtie, în acelaşi timp ei lucrau la schiţe mici ce ilustrau stări de moment ce reieşeau din discuţiile noastre.

Toată această furtună de interpretări trezea în copii sentimentul de nesiguranţă – un sentiment care ar fi prezent într-o lume fără bunătate, înţelepciune, adevăr, învăţătură, frumos, speranţă. Şi cum ar fi viaţa noastră dominată de invidie şi alte sentimente apropiate ei? Copiii au găsit acest exerciţiu foarte interesant, punân-du-le imaginaţia la treabă.

Următoarele două ședințe au fost cele de documentare atât din viaţa lor de zi cu zi cât şi din lucrări celebre ale marilor artişti, din care să reiasă sentimente, calități, relaţii între oameni, vise. Această parte de documentare le-a lăsat elevilor spaţiu de a alege dintr-o paletă largă de trăiri şi relaţii, fapt care i-a pus faţă în faţă cu ei înșiși, cu propriile preferinţe spre anumite direcţii, lucru pe care l-am urmărit ulterior în discuțiile de grup asupra schiţelor finale.

Cele trei ședințe rămase le-am rezervat lucrului pe grupe unde fiecare a avut posibilitatea să se exprime și să își afirme punctul de vedere în fața celorlalți, desigur, într-un mod în care se lasă deschis dialogul si critica constructivă. Instrumentele de cercetare pe care le-am considerat oportune și utile pentru mine, profesor evaluator în cadrul acestui proiect, au fost chestionarul și fișele de observație. Pasul următor a fost acela de a trece la partea de final și anume pictatul pe gardul școlii, cea mai spectaculoasă dintre toate. Această etapă s-a desfășurat în timpul Săptămânii Altfel, deci am avut timp la dispoziție pentru a ne organiza. Întâi am împărțit suprafețele, pe care le-am echilibrat din punct de vedere compozițional, una în raport cu alta dar şi cu spațiul din curtea școlii în ansamblul său. Aceste criterii de organizare le aveam datorită schițelor lucrate de copii anterior. Am lucrat cu copiii pe parcursul întregii săptămâni, în paralel, la toate cele șase reprezentări în același timp, eu având rolul de coordonator.

La final, rezultatele au fost extraordinare, impactul asupra privitorilor fiind maxim. De la mic la mare, toți cei care treceau prin curtea scolii se opreau ca sa privească picturile. Pentru copii, scopul a fost atins, si anume acela de a le întipări in minte mesaje care sa le coordoneze deciziile pe care le vor lua pe tot parcursul vieții.