Importanța educației estetice

Educația estetică este o activitate socială conștientă care îl pregătește pe om pentru receptarea și creația artistică. „Ea este o componentă permanentă a educației, a formării omului pentru viață: nu numai prin ceea ce dobândește prin naștere, dar și prin ceea ce a cucerit fapta lui”, afirma Goethe. Deoarece omul este impresionat mai ales de ceea ce este frumos, noțiunea „estetic” a fost înțeleasă mult timp ca sinonimă cu noțiunea  de „frumos”, iar educația estetică a fost definită ca educație prin frumos și prin foarte frumos. Obiectivul universal al esteticii este frumosul. Frumosul, alături de adevăr și bine, este una din valorile esențiale care trebuie cultivată în conștiința oamenilor.

Articol integral →

Cufundarea în lectură sau despre nevoia de împrospătare – Lecturiada 2023

Specificului timpului pe care îl trăim dă consistență expresiei din finalul operei moromețiene: „Timpul nu mai avea răbdare.” Profesorii atenți la elevi le observă risipirea atenției și energiei, contra risipirii acesteia venind cu diverse modalități și metode didactice. Pentru mine, participarea la activitățile propuse prin Lecturiada elevilor sunt prilejuri de a implica toți elevii, din rândul cărora se desprinde Clubul de lectură și scriere creativă „Călătorii” al Școlii Gimnaziale Nr. 2 Brașov. Lecturiada elevilor 2023 are drept motto una dintre nevoile umane definite de Solomon Marcus și anume Nevoia de împrospătare sau Cum să devii căutător în lumea în care trăiești. Există mai multe secțiuni care sunt provocatoare și-i îndeamnă pe elevii și profesorii implicați să desfășoare acțiuni și activități care au impact asupra modului cum desfășoară lectura, cum se raportează la carte și la sensurile, ideile, personajele, întreaga lume pe care o reprezintă.

Articol integral →

Pictura murală – o variantă de lucru în școală

În societatea noastră sufocată de prea multă superficialitate și compromis, se simte acut nevoia unui respiro. Arta poate face asta. În procesul de legare continuă a școlii de viață, se poate spune că pictura este una din metodele de a aduce „viața” în școală, întrucât este un limbaj al liniilor, petelor, culorilor. Cât este de frumos când ai în jurul tău numai forme vii, colorate, armonioase, mai mult, atunci când pleci cu un gând înălțător după ce descifrezi un mesaj? În ce măsură mintea este ocupată să găsească soluții pentru a expune idei constructive?
Acest articol prezintă proiectul interdisciplinar „Gardul vorbitor”, pe care l-am desfășurat pe parcursul câtorva ani în Școala gimnazială Nr. 49 din București, proiect cu un mare impact asupra copiilor din școala cat si al vizitatorilor, părinți si oaspeți, cu toții admirând creațiile murale cu impact estetic-educativ.

Articol integral →

Rolul literaturii în viața elevului din ciclul primar

Lumea copiilor joacă un rol important în viața fiecărei persoane adulte, deoarece copiii sunt cei care știu să viseze, cei care prin visele lor ne introduc pe noi, adulții, în lumea fanteziei și chiar în propria noastră copilărie. Alături de copii, putem fi pe de o parte îndrumătorii lor, iar pe de altă parte putem fi chiar „copii” ca și ei, făcându-ne să fim părtași la propria lor copilărie unde nu suntem doar observatori ci și participanți activi. Prin trăirile zilnice brăzdate de fantezie, creație, imaginație, își clădesc imagini proprii, despre ceea ce reprezintă de fapt realitatea, o realitate pe care o poți descoperi jucându-te alături de ei. De aceea, pentru dezvoltarea psihică a fiecărui copil, părinții alături de dascăli trebuie să conducă pașii copiilor către realitate, însă aceasta trebuie să fie treptată, astfel încât copiii să nu simtă influențele educative ca fiind spontane sau constrânse. Cel mai important rol în această dezvoltare o are grădinița și școala. Cu ajutorul metodelor și mijloacelor alese de către cadrul didactic, copiii își formează noi competențe care ajută la dezvoltarea lor în viitor. Un mijloc important utilizat de cadrele didactice în învățământul primar și preșcolar îl reprezintă Literatura pentru copii.

Articol integral →

Modalități de realizare a educației estetice în cadrul orelor de arte vizuale și abilități practice

Formarea unei personalități armonios dezvoltate presupune orientarea demersurilor instructiv-formative și asupra dimensiunii estetice a acesteia, între estetic și celelalte laturi ale dezvoltării personalității existând raporturi de interdeterminare tot mai consistente.
Articolul evidențiază câteva strategii didactice și demersuri acționale la care am apelat în vederea realizării educației estetice prin orele de „Arte vizuale și abilități practice” în învățământul primar.

Articol integral →