Rolul literaturii în viața elevului din ciclul primar

Lumea copiilor joacă un rol important în viața fiecărei persoane adulte, deoarece copiii sunt cei care știu să viseze, cei care prin visele lor ne introduc pe noi, adulții, în lumea fanteziei și chiar în propria noastră copilărie. Alături de copii, putem fi pe de o parte îndrumătorii lor, iar pe de altă parte putem fi chiar „copii” ca și ei, făcându-ne să fim părtași la propria lor copilărie unde nu suntem doar observatori ci și participanți activi. Prin trăirile zilnice brăzdate de fantezie, creație, imaginație, își clădesc imagini proprii, despre ceea ce reprezintă de fapt realitatea, o realitate pe care o poți descoperi jucându-te alături de ei. De aceea, pentru dezvoltarea psihică a fiecărui copil, părinții alături de dascăli trebuie să conducă pașii copiilor către realitate, însă aceasta trebuie să fie treptată, astfel încât copiii să nu simtă influențele educative ca fiind spontane sau constrânse. Cel mai important rol în această dezvoltare o are grădinița și școala. Cu ajutorul metodelor și mijloacelor alese de către cadrul didactic, copiii își formează noi competențe care ajută la dezvoltarea lor în viitor. Un mijloc important utilizat de cadrele didactice în învățământul primar și preșcolar îl reprezintă Literatura pentru copii.

Și în zilele noastre, literatura pentru copii rămâne un subiect de dispută, deoarece aceasta este considerată ca având un prestigiu mai restrâns decât literatura în general, fiind situată pe un plan secund. Cu toate acestea scriitorii demonstrează constant efectul pozitiv al cărților asupra cititorilor mici, care sunt atrași de acest tip de literatură accesibil vârstei lor. Totodata, trebuie să fim conștienți de efortul scriitorului de a prelucra cuvintele în zeci de variante pentru a descoperi cuvântu ce desemnează cel mai bine o acțiune, un eveniment sau o persoană, pentru ca acesta sa nu creeze erori în deslușirea și perceperea unor tautologii.

În ceea ce privește sfera de cuprindere a literaturii pentru copii, putem spune că nici aici situația nu este una certă. Unii critici consideră că în sfera acesteia intră numai literatura destinată celor mici, în timp ce alții consideră că în literatura pentru copii intră literatura ce nu pare potrivită categoriilor de vârstă a copiilor dar este considerată a fi accesibilă acestora.

Încă din primii ani de viață, copiii intră în contact cu poveștile și basmele, fiecare dintre noi trecând prin aceasta etapă în care a fost mai importantă identificarea noastră cu eroii decât de limbajul utilizat de scriitor.

În această etapa a vieții, copiii nu fac diferența între vis și realitate, de aceea aceștia se transpun de cele mai multe ori în pielea personajelor fiind surprinși de pueril și peripețiile prin care eroii trec. Fascinați de povești ca Povestea lui Harap Alb, unde Calul năzdrăvan are puterea de a vorbi și de a-l ajuta pe erou, ceea cele oferă capacitatea copiilor de a face diferența dintre bine și rău, aplaudând înfrângerea răului. De asemenea, lumea viețuitoarelor mici și animalelor atrage interesul cititorilor care sunt atrași de fabulos, de unde învață însușiri specifice animalelor  Un exemplu în acest sens este Ursul păcalit de vulpe, de unde deprind faptul că vulpea este șireata, Greierele și furnica, unde furnica este harnică și depune efort pentru a-și aduna provizii pentru iarnă, Motanul încălțat, unde pisica este prietenul omului.

Fascinați de antiteza în care sunt plasate personajele, copiii învață să deosebească relația bine-rău, savurând istețimea, deșteptăciunea, omenia, prostia și neîndemânarea personajelor.

Spre deosebire de copii, tineretul tinde spre o literatura de tip geografic, istoric, verosimil, rezultând faptul că aceștia sunt în procesul de formare cognitivă, în care fantasticul trece pe locul doi, fiind înlocuit de realitatea înconjurătoare. Astfel, în acest sens avem opere ce oscilează între știință și literatură, respectiv legendele și miturile, oferind abilitatea de a determina reprezentări spațio-temporale prin intermediul cărora cititorul este îndrumat la meditație, înțelepciune.

Ramură a literaturii naționale, literatura pentru copii cuprinde totalitatea operelor care prin profunzimea mesajelor, nivelul de abordare, calitatea la care sunt realizate creațiile artistice, susțin relația dintre referința afectivă cu receptorii. (Rogojinaru, Adela, O introducere în literatura pentru copii, Ed. Oscarprint, București, 1999, p. 211). Avem în vedere următorii factori definitorii ai literaturii pentru copii:

• nivelul dezvoltării psihice (limbaj, gândire, emoții, sentimente);
• sectorul de interese, necesitățile și activitățile axate pe joc, a absenței grijilor, interogarea constantă asupra lumii înconjurătoare;
• semnificațiile artistice.

Funcția artistică a creațiilor destinate copiilor au trei coordonate principale (Pascadi, Ion, Niveluri estetice apud Roșu-Stoican, Oana, Literatura pentru copiii și tineret, Ed. Sitech, Craiova, 2014, p.20):

• realizarea unui mesaj accesibil nivelului de dezvoltare a elevului, în care operele literare sunt corelate printr-un cod specific, fiind constituite într-un mesaj;
• estetica, cuprinde valorizarea însușirilor estetice ale limbajului (pe lângă cele patru categorii fundamental estetice mai există și subcategorii definitorii literaturii pentru copii, cum ar fi grațiosul, fabulosul, etc.);
• forma reprezintă ieșirea din cadrul abstract și analizarea în profunzime a temei  și motivelor, aduse în planul cotidian, situații cotidiene, pană la dezvoltarea deprinderilor morale, toate acestea fiind posibile prin diversitatea sensurilor receptate de către copil.

Literatura pentru copii cuprinde genuri și specii literare  specifice literaturii, însă acestea urmăresc natura profundă a învățării copilului, aspirațiile acestuia. Caracteristici ale textelor pentru copii:

• prezența conflictelor la care participă personaje pozitive și negative venite din lumea basmului, prezența antropomorfizării ce scot în relief raportul bine-rău, frumos-urât, binele învingând întotdeauna;
• capacitatea copilului de a se dedubla prin prezentarea personajelor negative sau pozitive;
• valorificarea textelor din toate punctele de vedere, evidențiindu-se deprinderile cognitive, estetice, morale, atât prin intermediul poeziei cât și prin cel al prozei;
• se află la intersecția genurilor literare care ajuta la receptivitatea copiilor și nu la monotonie, prin alegerea textelor accesibile vârstei acestora, prin identificarea de imagini, frumosul în figurile de stil, limbajul poetic;
• înțelegerea semnificațiilor artistice ce conduc la deslușirea mesajului.

Literatura pentru copii – mijloc de cultivare a simțului estetic

Încă de la prima apariție a conceptului de literatură pentru copii, cercetătorii au fost interesați de valențele pe care aceasta ar trebui să le transmită, astfel aceștia au emis ipoteza „literatura pentru copii este o literatură valorică sau însușirile estetice ale acesteia sunt atenuate din motivul adaptării conform particularităților de vârstă.      Indiferent de locul pe care acestea l-ar putea ocupa, acestor caracteristici li se atribuie trei norme esențiale pentru realizarea funcției estetice a operei literare, și anume:

• adaptarea conținutului la particularitățile de vârstă ale copiilor
• prelucrarea limbajului în mod artistic
• mesaj educativ.

Adecvarea cunoștințelor științifice la particularitățile de vârstă ale copiilor se realizează prin adecvarea conținutului operelor la aceleași particularități. „Educația estetică este o componentă de bază a dezvoltării multilaterale, al cărui rol crește pe măsura dezvoltării științei și tehnicii contemporane. Se apreciază pe bună dreptate că prin educație estetică s-ar realiza o contrabalansare a efectelor tehnicizării asupra dezvoltării spirituale a omului” (Nicola, Ioan, Farcaș, Domnica, Teoria Educației și noțiuni de cercetare pedagogică, E.D.P., București, 1991, p.201).

Prin educație estetică se transmit continuu și repetat valori educaționale care se adaptează la schimbările societății, modificări ce se reflectă asupra personalității indivizilor, necesar în acest sens fiind și dezvoltarea competențelor de socializare, cognitive etc. A dori să cunoști existența vieții, prin lumea înconjurătoare, natura, viețuitoarele pământului, ceea ce au creat strămoșii noștri pentru lumea aceasta reprezintă actul de cultură al fiecărei ființe umane. Tocmai de aceea, pentru a putea recepta aceste valori estetice, este necesar să fii sub o îndrumare atentă, deoarece creația estetică este situată la un nivel superior, fiind un proces complex.

În realizarea educației estetice intră doi factori esențiali educativi. Principalul factor care influențează copiii este cadrul natural în care aceștia se mișcă permanent, frumosul naturii care stimulează creativitatea, imaginația, cunoașterea spre nou, cum ar fi răsăritul soarelui, apusul soarelui, un cer înstelat, o zi de vară ploioasă, o floare frumos colorată sau o pasăre agățată pe o creangă. Un al doilea factor îl reprezintă ambientul social în care acesta se învârte zilnic, acesta fiind definitoriu pentru dezvoltarea lui viitoare. De aceea, este necesar să acordăm o atenție deosebită tuturor acestor lucruri deoarece acestea sunt punctele principale în dezvoltarea copiilor.

Din punct de vedere pedagogic, este necesar să menționăm că literatura ajută la dezvoltarea estetică a copiilor numai în condițiile în care aceasta cunoaște exact calea de transmitere a valorilor prin operele create. „Realizată în principal prin intermediul valorilor literaturii, prin arta cuvântului, în sensul cel mai general, sau, cu un sens mai restrictiv, specializat, ca educație pentru și prin metaforă, educația pentru și prin valori literare are un statut distinct. Ea este expresia particularităților și funcțiilor materialului, a specificității tehnicilor utilizate, mediind și încorporând toate imaginile posibile: vizuale, auditive, tactile,motrice, etc”. (Neacșu, Ioan, Curs de pedagogie, E.D.P., București, 1988, p.340). Educație estetică are un impact pozitiv numai daca aceasta îi va face pe copii să înțeleagă frumosul ce se află în spatele operelor create, dacă reușesc să transmită emoțiile, sensibilitatea, exprimarea orală cât și cea scrisă.

Cadrul didactic, prin folosirea corectă a tonului vocii, claritatea, povestirea artistică, citirea expresivă,citirea pe roluri, introducând cititorii în mod activ în literatură, ritmul cu care aceștia citesc, intonația, utilizarea corectă a monologului sau dialogului oferă lecturii un caracter dinamic, scoțând în evidență trăirile personajelor ce participă la acțiune. Toate acestea provoacă o atracție către literatură prin intermediul narațiunii și conflictului. Mai mult decât atât educația estetică se realizează progresiv, continuu și în timp. Cadrul didactic este acela care trebuie să dirijeze elevii către admirația față de natură, de ceea ce ne înconjoară, lucru pe care îl face și cadrul familial, deoarece  ,,Sunt frumoase numai comportările care înalță demnitatea omului,care slujesc țeluri nobile și mărețe. ” (B.P. Hasdeu, Studii de folclor, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1979, p.24).

Prin intermediul talentului pedagogic al cadrelor didactice, elevii vor învață să iubească literatura, își vor dezvolta exprimarea orală și scrisă, vor deprinde capacitați de manifestare socială, vor învăța să folosească mijloace artistice, expresii frumoase din textele de literatură pentru copii și nu numai.

Bibliografie:
1. Alexandru Gheorghe, Lecturi literare pentru ciclul primar – îndrumător metodic
pentru învăţători, părinţi şi elevi, Editura „ Gheorghe Alexandru”, Craiova, 1995.
2. Învăţământ primar, volumul I/1991, Culegere metodică destinată cadrelor didactice
care predau la clasele I-IV, Bucureşti, 1991.
3. Silvia Nuţă, Metodica predării limbii române în clasele primare, Editura Aramis, Bucureşti, 2000.
4. Ioan Şerdean, Didactica limbii române în şcoala primarã, Editura Teora, Bucureşti, 1998.
5. 25 Ideas to Motivate Young Readers [on-line]. [citat 09.08.2017]. Disponibil: educationworld.com/a_lesson/lesson/ lesson035.shtm