Importanța educației estetice

Educația estetică este o activitate socială conștientă care îl pregătește pe om pentru receptarea și creația artistică. „Ea este o componentă permanentă a educației, a formării omului pentru viață: nu numai prin ceea ce dobândește prin naștere, dar și prin ceea ce a cucerit fapta lui”, afirma Goethe. Deoarece omul este impresionat mai ales de ceea ce este frumos, noțiunea „estetic” a fost înțeleasă mult timp ca sinonimă cu noțiunea  de „frumos”, iar educația estetică a fost definită ca educație prin frumos și prin foarte frumos. Obiectivul universal al esteticii este frumosul. Frumosul, alături de adevăr și bine, este una din valorile esențiale care trebuie cultivată în conștiința oamenilor.

Educația estetică nu este sinonimă cu educația artistică, pentru ca aspectele estetice ale realității se găsesc nu numai în artă, ci și în natură și în viața socială. Educația artistică, factor esențial educației estetice, se realizează prin cunoașterea frumosului, prin mijlocirea diferitelor arte: desen, pictură, muzică etc., pe când educația estetică are o sferă mult mai mare. Ea se întinde și asupra dezvoltării receptivității și aprecierii frumuseților naturii și a vieții sociale.

Dacă în cazul educației estetice realizarea globală a unor obiective formative satisface, în cazul educației artistice, individualizarea acestor obiective este decisivă.

Necesitatea educației estetice decurge din cerințe estetice pe care societatea le-a dezvoltat și diversificat necontenit în conștiința oamenilor. Educația estetică, prin literatură și prin celelalte arte, poate să-i întregească copilului imaginea despre lumea înconjurătoare, să i-o redea mai concret, „mai adevărat”, să-l ajute să o pătrundă mai adânc. Omul simte nevoia de frumos, de a-l gusta și de a-l crea. Dorește să vadă priveliști frumoase, îl încântă măreția naturii etc. Marea forță a artei se explică prin aceea că ea oferă nu numai o cunoaștere plastică (prin imagini concrete) ci și educative (afectivă). Obiectele și fenomenele estetice din natură, din artă și din viața socială au reprezentat pentru om întotdeauna o sursa de bucurii înalte.

Importanța educației estetice rezultă și din aportul ei la realizarea celorlalte ramuri ale educației. Arta, frumosul din natură și din viața socială impresionează sufletul omenesc profund, înviorându-l, determinând adânci meditații, producând îmbogățirea vieții la luarea unor atitudini superioare, îl determină să reflecteze, să mediteze, îl cheamă la acțiune.

Prin contribuția ei la îmbogățirea cunoștințelor și formarea proceselor de cunoaștere, educația estetică vine în sprijinul educației intelectuale. Știința operează cu noțiuni, concept, care surprinde esențialul sub forma unor abstracțiuni; arta operează cu imagini artistice, care surprind esențialul sub forma unor tipuri, unor caractere. Arta contribuie la îmbogățirea cunoștințelor prin aceea că ea detectează și semnalizează aspecte ale realității și mai ales ale conștiinței umane, pe care știința nu le poate investiga. Cunoștințele pe care și le însușesc copiii în procesul perceperii artei au o mare trăinicie deoarece în momentul înregistrării lor, afectivitatea copilului participă mai intens. Arta trezește gândirea, o înaripează, dă circulație ideilor favorizând realizarea invențiilor.

Contactul cu obiectele și fenomenele estetice din natură, din artă și din viața socială contribuie la educația morală a copilului – opoziția dintre bine și rău se suprapune cu cea dintre frumos și urât. Prin mijloace mai concrete și atrăgătoare, copiii învață să facă distincția dintre bine și rău, dintre frumos și urât în viața oamenilor.

Natura produce uneori copiilor puternice stări de euforie, care se manifestă prin strigăte de bucurie, avânt. Arta răscolește străfundurile emotivității și nuanțează viața afectivă. Contactul cu arta îl ajută pe copil să se cunoască pe sine, să analizeze gândurile, sentimentele, comportamentele semenilor săi, ale sale, să reflecteze asupra rostului său în societate. A înțelege o operă de artă înseamnă a o „simți”, a o trăi și abia pe această bază, a cugeta asupra ei. Arta posedă multe valențe educative și cognitive, deoarece se adresează nu numai afectivității și imaginației, ci și gândirii și voinței.

Educația estetică contribuie la realizarea sarcinilor educației profesionale. Constituie pentru orice profesionist un mijloc de destindere și de păstrare a contactului cu valorile create de omenire.

Implicată în întregul proces de formare și autoformare  a personalității, educația estetică urmărește, în esență, dezvoltarea capacității de percepere și înțelegere corectă a frumosului din realitate, dezvoltarea aptitudinilor de creație artistică, formarea capacității de a simți și a înțelege esteticul.

A forma un ochi să perceapă culorile și armonia lor, formele și simetria, perspectiva și umbrele, este un prim pas important și necesar pentru a simți și înțelege, pentru a “gusta” obiectele și fenomenele estetice. Instituțiile de învățământ au sarcina de a forma simțurile copilului, spre a le face capabile să sesizeze frumusețile din pictură, din fenomenele naturii.

Fiecare om percepe din obiectul estetic atât cât capacitatea sa de receptivitate din acel moment îi permite. Iar această capacitate de receptivitate este determinată de predispoziții native, de cultura sa, de bogăția sa afectivă, de experiența sa de viață.

Sensibilitatea față de operele de artă crește, se îmbunătățește și se perfecționează dacă subiectul este informat și îndrumat. În percepția estetică a realității, dominantă este trăirea afectivă. Contactul cu frumosul determină o adâncă vibrație artistică, trăirea de emoții estetice.

Cernisevski numea emoția estetică „bucuria luminoasă”, un sentiment deosebit, care se aseamănă cu bucuria și admirația dezinteresată.

Emoția estetică este încununarea perceperii și contemplării obiectelor estetice. Calitatea emoțiilor estetice depinde de valoarea operelor de artă cu care subiecții sunt puși în contact. Arta universală și cea românească dispun de operă de valoare care servesc pe deplin cerințelor educației estetice. A dezvolta la copii capacitatea de apreciere a valorilor estetice, a operelor de artă vizează formarea gustului estetic și formarea judecății estetice.

Gustul estetic este ca un filtru, ca un instrument fin de detectare și selectare a tot ceea ce este frumos. Formând gustul estetic la copii, îi determină să distingă ușor și repede frumosul autentic de falsă frumusețe din artă, natură , viața socială.

Educația estetică urmărește pregătirea copilului pentru actul de valorizare- receptare- asimilare si cel de creare a valorilor estetice. Cele dintâi creații ale copiilor se obțin in artele plastice.

Instituțiile au obligația să încurajeze talentele artistice, să  le dea cunoștințe în domeniu, să le formeze priceperi și deprinderi de a reproduce, de a crea, de a dezvolta aptitudini creatoare.

A introduce frumosul în viața personală și socială înseamnă a înfrumuseța relațiile dintre copii, comportarea lor, munca lor. Integrarea frumosului în viața personală și socială se exprimă și prin combaterea aspectelor urâte, antisociale: grosolănia, lașitatea, brutalitatea. Educația estetică trebuie să-l facă pe om demn de menirea sa înaltă, să-l facă așa cum și-l imagina în chip poetic A.P. Cehov, când spunea: „La un om trebuie să fie frumos: și chip, și îmbrăcăminte, și suflet, și gândurile.”

Educația estetică se bazează pe iscusința cadrului didactic de a-i învăța pe copii să le placă ceea ce este frumos, măiestria de a-i face să fie atrași de ceea ce într-adevăr are valoare. La baza acestei iscusințe sau măiestrii, atât de aproape de domeniul artei, stă cunoașterea profundă a artei autentice precum și priceperea de a alege metode adecvate și de a le mânui astfel încât să atragă, să stimuleze interesul copilului și să-i mărească posibilitatea de receptare a frumosului.