Tehnici teatrale și de joc în cadrul activității didactice

Mijloacele moderne din sfera informaticii și comunicațiilor (computere, tablete, etc) își au rolul lor, dar doresc a sublinia faptul că este bine ca noi, cadrele didactice, să încercăm să facem călătoria dezvoltării umane în sens invers și să-i învățăm pe copiii să devină jucându-se.
Un mijloc didactic foarte eficient din acest punct de vedere este acela al folosirii unor tehnici teatrale și de joc în cadrul activităților didactice. Este o modalitate facilă de ameliorare a actului educațional, de completare a cuvântului cu imaginea, obiectul, mișcarea și de transformare a unei activități sobre în joc.
Articol integral