Articole scrise de: Ramona-Nicoleta Savin
A absolvit Facultatea de Litere a Universității Ștefan cel Mare din Suceava, specializarea română-franceză, în anul 2001. Din 2002, este profesor titular pe catedra de limba română la Școala Gimnazială Simion Florea Marian din ilișești, județul Suceava. Are gradul didactic II, iar în 2018 va susține lucrarea de gradul I.
Instituţie: SCOALA CU CLASELE I-VIII SIMION FLOREA MARIAN ILISESTIChestionarul, o modalitate de a ne cunoaște mai bine elevii
Consider că întrebările adresate elevilor, precum și modul de interpretare al răspunsurilor obținute, pe ani diferiți de studiu, constituie un real sprijin în mai buna cunoaștere a colectivelor de elevi, a particularităților care țin de vârsta acestora.
Ca profesor de limba și literatura română, îmi doresc ca literatura și lectura să își recapete un loc aparte în inima copiilor, iar ceea ce este receptat acum ca obligație, să devină ”Aș vrea… Vreau! Îmi place!”.
Articol integral




Ministerul Educaţiei