Articole scrise de: Silviu Rosioru
Absolvent al Liceului Pedagogic, „D.P. Perpessicius” Brăila, promoția 2009, a continuat la Universitatea Dunărea de Jos, Galați, studiile de licență la Facultatea de Litere, specializarea limba și literatura română, promoția 2012, și Universitatea Spiru Haret, Facultarea RIIF, specializarea istorie, promoția 2013. În anul 2014, a absolvit cursurile postuniversitare de masterat, specializarea Managementul Resurselor Umane, din cadrul Universității „Constantin Brâncoveanu” din Pitești.
Instituţie: ȘCOALA PROFESIONALĂ „EMIL DRĂGAN”Noţiuni de geometrie în activităţile de predare-învăţare cu preşcolarii și școlarii mici
Matematica nu este o „creaţie” ideală a minţii omului, nu este ceva de sine stătător. Chiar în problemele artificiale, inventate de om, intervin noţiuni care s-ar fi putut naşte sau constitui fără sugestia realităţii; în astfel de probleme, numai anumite situaţii, anumite condiţii puse sunt imaginate de om şi nu copiate direct din realitate, pe când fondul de noţiuni şi legile raţionamentului sunt formate printr-o îndelungată practică.
Făcând exerciţii de diferenţă între figurile geometrice, prin exprimarea principalelor atribute (formă, mărime, grosime, culoare), preşcolarii și școlarii mici își construiesc (premisele pentru) gândirea logică.
Articol integral




Ministerul Educaţiei