Formarea conștiinței moral-civice

Formarea conștiinței morale favorizează unul dintre cele mai complexe planuri în formarea personalității, se bazează pe acțiuni și deprinderi morale, care pas cu pas se vor generaliza și se vor transforma în trăsături de ordin moral – civic. În procesul educării disciplinei la copiii de vârstă preşcolară, un loc important îl ocupă însuşirea deprinderilor de comportare civilizată. De aceea, activitatea educativă trebuie să se axeze pe familiarizarea copiilor cu normele de conduită, cu regulile de comportare şi respectarea lor cu consecvenţă în viaţa de zi cu zi.
Articol integral

Formarea conduitei și conștiinței morale

Esența educației morale constă în crearea unui cadru adecvat interiorizării componentelor moralei sociale în structura personalității morale a copilului, elaborarea și introducerea profilului moral ținând cont de normele impuse de societate. Astfel, educația morală tinde spre formarea individului ca subiect moral, subiect ce gândește și acționează în spiritul cerințelor și exigențelor moral-civice, a idealurilor, a valorilor, normelor și regulilor pe care le deține. Formarea conduitei și conștiinței morale favorizează unul dintre cele mai complexe planuri în formarea personalității, se bazează pe acțiuni și deprinderi morale, care pas cu pas se vor generaliza și se vor transforma în trăsături de ordin moral-civic.
Articol integral