Formarea conștiinței moral-civice

Formarea conștiinței morale favorizează unul dintre cele mai complexe planuri în formarea personalității, se bazează pe acțiuni și deprinderi morale, care pas cu pas se vor generaliza și se vor transforma în trăsături de ordin moral – civic. În procesul educării disciplinei la copiii de vârstă preşcolară, un loc important îl ocupă însuşirea deprinderilor de comportare civilizată. De aceea, activitatea educativă trebuie să se axeze pe familiarizarea copiilor cu normele de conduită, cu regulile de comportare şi respectarea lor cu consecvenţă în viaţa de zi cu zi.

Conștiința este sentimentul, intuiția pe care ființa umană o are despre sine și despre mediul înconjurător. A conștientiza înseamnă a înțelege, a-ți da seama, a gândi. Formarea conștiinței moral – civice se realizează pe trei planuri: cognitiv, afectiv, volitiv. Planul cognitiv al conștiinței morale „se referă la informarea copilului cu conținutul și cerințele valorilor, normelor și regulilor morale. Ea se realizează prin instruire morală” (Ioan Nicola, Farcaș Domnica, 1997, p. 22). Când spunem instruire morală ne referim la învățarea activă a normelor și a regulilor morale, la sedimentarea cunoștințelor. Învățarea mecanică a acestora nu înseamnă neapărat și înțelegerea lor de către copii. Interiorizarea cunoștințelor se face treptat în funcție de particularitățile de vârstă și psihologice ale fiecărui copil, transformându-se în priceperi și deprinderi. Exersarea normelor și regulilor morale în cadrul activităților obligatorii sau liber alese oferă cadrul adecvat pentru îmbogățirea experienței morale sub formă de reprezentări morale.

Reprezentarea morală este de fapt imaginea reflectată într-un fapt moral pe care copilul îl desfășoară la un moment dat. Reprezentarea ”igienei”ca regulă morală presupune apariția unui șir de ilustrații concrete în care copilul a descoperit necesitatea respectării ei. De fiecare dată când apar situații asemănătoare copilul face apel la cunoștințele însușite anterior. Planul afectiv are rol propulsator, ajută cunoștințele să se exprime în conduită. Procesul afectiv ilustrează atitudinea copiilor față de obiecte, ființe, fenomene și mediul social. Concordanța sau neconcordanța dintre natura normei morale și gradul trebuinței copilului față de situația creată reflectă atitudini de aprobare sau dezaprobare, de apropiere sau respingere, de căutare sau respingere a stimulilor respectivi.

Normele și sarcinile morale nu au o valoare afectogenă în sine. Aceleași norme pot fi indiferente pentru un copil și sursă a unor trăiri afective pentru alții. Complexitatea mare a trăirilor afective decurge din faptul că relațiile dintre copil și o situație morală oarecare corespunde unei trebuințe.

Planul afectiv este influențat de dorința copilului de a exploata mediul fizic și social. Integrarea socială la vârsta preșcolară se face mai ales pe baza afectivității. Modelul dezvoltării socio-emoționale oferit de Erik Erikson (1963) a fost inițial inspirat din teoriile privind dezvoltarea emoțională ale lui Freud. Conflictul apare între posibilitățile de relaționare ale persoanei și cerințele mediului social. Planul volitiv constă în acționarea conștientă și precisă în direcția realizării obiectivelor morale propuse. Sarcinile și normele morale vor fi analizate prin prisma voinței. Copilul dorește să realizeze un fapt moral, pozitiv sau negativ urmând pas cu pas etapele care conduc spre realizarea acestuia. ”Voința constă în capacitatea individului de a iniția conștient acțiuni, de a le desfășura, amâna sau suspenda cu depunerea unui efort susținut pentru învingerea obstacolelor ivite în calea realizării scopurilor premeditat fixate.”(Victor Oprescu, 1983, p.121).

Activitățile morale sunt condiționate de voința voluntară sau voința automatizată (post-voluntară). Primul moment al voinței este impulsul, intenția de a întreprinde o anumită acțiune. Apariția motivației este exprimată printr-o solicitare externă încărcată emoțional. Totodată cu motivația apare pe plan mintal și scopul. Stabilirea scopului constituie sistemul intern al acțiunii voluntare. Urmărind modelele din jurul lor, copiii ajung să sufle nasul în batistă, să arunce ambalajele la coș, să-și aranjeze hăinuțele ca un act de voință voluntară la început, treptat ajungând să desfășoare astfel de activități în mod automatizat, firesc, normal, involuntar.

La întrebarea ”De ce trebuie să ne comportăm moral?”, motivele sunt desfășurate pe șase trepte: respectăm regulile ca să evităm pedeapsa, ne comportăm așa ca să obținem o recompensă, să evităm dezaprobarea altora, să evităm sentimentul de vină, să obținem respectul celor ce apără interesele grupului, să evităm autoblamarea. Parcurgerea acestor trepte face trecerea de la morala eteronomă la morala autonomă.

Pentru ca activitatea morală în care copilul este antrenat să devină conștientă și voluntară este nevoie de o motivație proprie, nemijlocită, urmărind scopuri proprii bine definite. Legătura dintre cele trei planuri: cognitiv, afectiv, volitiv formează convingerile morale. Convingerile morale sunt esența conștiinței morale a individului. Preșcolarul nu ajunge până la convingerea morală. Acesta începe să înțeleagă realitatea înconjurătoare, recunoaște și respectă părerile celorlalți, cu atât mai mult a celor care contribuie la educația lui. Începe să devină conștient de propriile greșeli și încearcă să le repare. Modelul educatoarei și al colegilor face din copilul preșcolar un „vlăstar” care-și modelează comportamentul asemenea celorlalți, pentru recompensele pe care le poate primi: aplauze, buline, bomboane, etc. Inconștient, își modelează comportamentul și își însușește cele mai importante norme morale. Grădinița susține copilul, îl conștientizează, îl inițiază, îi oferă condiții și modele, îl coordonează în procesul de interiorizare a convingerilor moral-civice. Convingerile morale, odată sădite, asigură trecerea de la conștiință la conduită. Conduita este exprimarea în fapte și acțiuni morale.