Arta de a vorbi frumos – premisă de conviețuire socială armonioasă

„Dacă ar trebui să renunţ la toate darurile mele cu excepţia unuia, m-aş hotărî să-l păstrez pe cel al vorbirii, căci el m-ar ajuta să le recuperez pe toate celelalte”, deoarece, încă Socrate afirma că „fără comunicare, practic, nu există relaţii între oameni”. „Comunicarea înseamnă putere, iar cei care îi stapânesc modul de utilizare pot schimba modul în care percep lumea și modul în care sunt ei însiși percepuți de lume”, susținea Anthoni Robbins. O comunicare de succes necesită un respect reciproc și o cunoaștere profundă a partenerului de discuție, de aceea, dacă vrem să convieţuim social în armonie, respect reciproc, pace, prietenie şi bunăvoinţă, trebuie să cultivăm atât copiilor, generației în creștere, cât și nouă înşine trăsături pozitive, calitativ superioare ale omului. În acest scop trebuie să vorbim frumos, să nu tolerăm un limbaj nepotrivit în public, să formăm o opinie publică sănătoasă care admite numai un limbaj cuviincios, civilizat, educat… Articol integral

Temele de vacanță – sunt ele justificate sau nu?

Vacanța de vară este perioada în care copiii sunt liberi să se joace, să viseze, să uite de şcoală, să se bucure în voie de acele activități de suflet, pentru care nu au găsit destul timp în perioada școlii. Dar, în cazul când timpul copiilor în perioada vacanțelor este nestructurat, există riscul ca unii copii să se plictisească. Lipsa unui program zilnic, chiar și de vacanță, înseamnă și lipsa unor repere temporale, a unor provocări, responsabilități, satisfacții etc., or, un program oferă stabilitate, ordine, utilitate, și un sentiment securizant, de genul „totul este sub control”. Pentru cei mici, vacanța nu ar trebui să însemne doar distracție alternată cu leneveală. Părinții și profesorii ar trebui să-i îndrume spre activităţi ludice, creative, educative şi sportive, derulate atât în interior, cât şi în aer liber, care să-i ajute pe copii să socializeze, să experimenteze, să soluționeze conflicte, să lege noi prietenii să-și formeze un mod de gândire adecvat vârstei, jocul copiăriei fiind cel mai serios antrenament pentru o dinamică socială corectă. Vacanța este perioada în care atât părinții cât și copiii își pot petrece timpul altfel împreună. Puneți accent pe calitatea relației, nu pe numărul obiectivelor turistice vizitate sau pe bugetul alocat concediului! Articol integral

Optimizarea procesului de învățământ prin utilizarea strategiilor cu caracter ludic. Strategia Frisco

Strategiile cu caracter ludic activează elevii din punct de vedere cognitiv, afectiv şi motric-emoţional, iar interacţiunile și relaţionările le dezvoltă autocontrolul eficient al conduitelor, evidenţiind modul corect sau incorect de comportare în anumite situaţii.
Prin practicarea metodelor activ-participative, elevii devin actori ai vieţii sociale atât a lumii în care trăiesc, cât și a lumii pentru care se pregătesc, căci metodele date eficientizează formarea rapidă şi corectă a convingerilor, atitudinilor şi comportamentelor, facilitează socializarea elevilor, formându-le capacitatea de a rezolva situaţii problematice dificile și de a înţelege opiniile, trăirile şi aspiraţiile celor din jur.
Articolul prezintă un exemplu de aplicare practică a acestei strategii alternative  la lecţia de limbă şi literatură română în clasa a III-a (aplicat în contextul curriculumului din Republica Moldova) – strategia cu caracter ludic „Frisco”.
Articol integral