Arta de a vorbi frumos – premisă de conviețuire socială armonioasă

„Dacă ar trebui să renunţ la toate darurile mele cu excepţia unuia, m-aş hotărî să-l păstrez pe cel al vorbirii, căci el m-ar ajuta să le recuperez pe toate celelalte”, deoarece, încă Socrate afirma că „fără comunicare, practic, nu există relaţii între oameni”. „Comunicarea înseamnă putere, iar cei care îi stapânesc modul de utilizare pot schimba modul în care percep lumea și modul în care sunt ei însiși percepuți de lume”, susținea Anthoni Robbins. O comunicare de succes necesită un respect reciproc și o cunoaștere profundă a partenerului de discuție, de aceea, dacă vrem să convieţuim social în armonie, respect reciproc, pace, prietenie şi bunăvoinţă, trebuie să cultivăm atât copiilor, generației în creștere, cât și nouă înşine trăsături pozitive, calitativ superioare ale omului. În acest scop trebuie să vorbim frumos, să nu tolerăm un limbaj nepotrivit în public, să formăm o opinie publică sănătoasă care admite numai un limbaj cuviincios, civilizat, educat…

„Am un respect deosebit pentru persoanele care aleg cu cea mai mare grijă cuvintele în care îşi îmbracă gândurile, în discursul oral sau scris.” (Liliana Nicolaescu-Onofrei)

Arta de a comunica nu este un proces natural ori o abilitate cu care ne naştem. Arta de a vorbi frumos este o calitate ce denotă gradul superior de educaţie, instruire, cultură, civilizaţie, bun simţ, cei şapte ani de acasă și mulţi ani de învăţătură, de aceea formarea vorbitorilor culți trebuie să fie un obiectiv comun al familiei, scolii și societății. Or, după cum a afirmat Ion Iachim „a vorbi şi a scrie corect este/ trebuie să fie năzuinţa fiecărui individ, ce nutreşte măcar un pic de respect pentru propria-i persoană. A vorbi şi a scrie corect este obligaţia fiecărui intelectual, care, prin statutul său, este/ trebuie să fie un exemplu pentru masele largi. A vorbi şi a scrie corect trebuie să fie credinţa supremă a oricărui pedagog, fiindcă acest lucru este (cel mai) important în profesia sa.”

Ca să devină bun, un vorbitor trebuie să posede arta de a vorbi, de a scrie, de a asculta, de a tăcea, de a acționa. Larry King a spus că „cel mai bun vorbitor este un bun ascultător”, căci „ într-o comunicare e foarte important să auzi ceea ce nu se spune.” Pentru aceasta fiecare vorbitor cult trebuie să respecte interlocutorul, să nu întervină în timp ce el vorbește, să nu citească notițe, corespondență sau ziarul în timpul discuției, să asculte pentru a înțelege, nu pentru a se opune, să renunţe la gesturi care distrag atenţia, să privească lucrurile din punctul de vedere al celeilalte persoane, să fie răbdător și calm, să nu critice şi să nu se impună ca atotcunoscător, deoarece această poziţie îi face pe oameni mai defensivi, tăcuţi sau furioşi. Vorbitorul cult trebuie să știe să adreseze întrebări, deoarece acest fapt îl încurajează pe comunicator, îi arată că este ascultat, că cineva poate şi vrea să‑l ajute să‑şi dezvolte sau să-și încheie discuția, discursul sau prezentarea.

Un rol important într-o comunicare de succes îl are limba în care se comunică şi care asigură fluiditatea procesului. Esenţiale sunt și înţelesurile pe care le poartă fiecare cuvânt sau construcţie verbală.

Dar talentul de a comunica implică mult mai mult decât a şti să vorbeşti bine. Într-adevăr, ne exprimăm, ne facem cunoscuţi prin limbaj, dar orice comunicare mai implică creaţie şi schimb de înţelesuri. Aceste înţelesuri sunt reprezentate prin „semne” şi „coduri” ce ajută la transmiterea şi descifrarea mesajului, favorizează  formele de expresie individuală, de exprimare a propriei personalităţi, a propriilor gânduri, emoţii sau idei, de aceea oamenii nu vorbesc doar prin cuvinte, ci o fac şi prin corpul lor, prin obiecte, prin organizarea spaţiului şi a timpului, mesajul verbalizat fiind nuanțat de ton, intonaţie, frecvenţă şi volum. Toate aceste elemente, denumite de unii autori ca „limbajul silenţios”, la nivelul interpretării, pot schimba semnificativ sensul mesajului verbalizat.

Comunicând, stabilim relaţii cu una sau mai multe persoane, pentru a realiza anumite obiective, interacţionăm și facem schimb de anumite mesaje, care ne asigură dispoziţii emoţionale şi intelectuale asemănătoare, ne formează moduri similare de a răspunde la aşteptări şi cerinţe, de aceea un vorbitor cult trebuie să învețe să-și gestioneze emoțiile, căci un singur factor emoțional poate dărâma o mie de argumente raționale. Pe de altă parte, emoțiile puternice ne pot face să pierdem controlul și să ajungem fie să ne rănim emoțional interlocutorii, fapt care ne afectează relația pe termen lung, fie să luam decizii care nu sunt în folosul nostru. Când oamenii devin prea sentimentali, gradul de instabilitate crește, iar abilitatea de a procesa informații și de a se concentra pe scopurile propuse scade. Mai mult, când emoțiile sunt negative, oamenii încetează să-i mai asculte pe cei din jur și devin extrem de imprevizibili.

Un vorbitor cult conștientizează faptul că într-o discuție este util să fim empatici și să înțelegem emoțiile interlocutorilor, astfel încât să putem calma discuția, atunci când este nevoie să utilizăm pe lângă argumentele raționale și argumente emoționale.

Un vorbitor cult știe cum să-și gestioneze emoțiile prin tehnici de respirație. Exersând corect tipurile de respirație, își dezvoltă  respirația eficientă pentru vorbirea performantă. Observăm deseori că modul nostru de comunicare este  influențat și de distanța la care ne aflăm. În timpul interacțiunii această distanță depinde de nivelul de cunoaștere a persoanelor cu care ținem o conversație.

Este foarte important să cunoaștem distanța optimă în cadrul unei comunicări, unei prezentări, unui discurs, deoarece spațiul și distanța pot spune multe. De aceea un vorbitor cult trebuie să cunoască și teoria distanţelor –  proxemica  sau modul în care comunicăm cu şi în spaţiu.

Proxemica este o altă formă de comunicare nonverbală, care îşi are rădăcinile atât în sistemul cultural în care ne situăm, cât şi în propriul sistem de valori şi de ordonare a lumii. Psihologul american Edward Hall este cel care a pus în 1996 bazele acestei teorii, identificând distanţele fizice pe care oamenii le păstrează între ei în anumite situaţii.  El a descris patru zone proxime de comunicare, care ne vorbesc despre modul de influiență a spațiului asupra modului de relaționare:

• Zona intimă (0-50 cm) – este rezervată pentru cei care sunt apropiați din punct de vedere psihologic, pentru îndrăgostiţi şi prieteni apropiaţi. Când este invadată de alții, mai ales pentru mai mult de o clipă, o persoană de obicei se simte inconfortabil și este posibil să se retragă sau să stabilească un fel de barieră.
• Zona personală (50 cm – 1,20 m) –  este rezervată pentru prieteni, dar se permite și altora să pătrundă temporar, în timpul prezentărilor sau când cooperează pentru realizarea unei  sarcini.
• Zona socială (2 – 3 m) – este spațiul pentru discuţii formale şi afaceri sau reuniuni, spațiul în care se desfășoară o mare parte a activităților noastre de zi cu zi. Relațiile dintre manageri și angajații lor încep de obicei în acest spațiu. Acestea se vor muta de multe ori în zona personală odată cu creșterea încrederii, dar acest lucru presupune timp.
• Zona publică (5 – 10 m sau mai mult) – reflectă spațiul la care majoritatea ar dori să mențină străinii. La această distanță se țin discursurile publice.

Vestimentaţia este și ea o formă mai subtilă de comunicare nonverbală, a cărei descifrare nu este accesibilă tuturor. La un nivel mai profund, vestimentaţia poate indica starea de spirit şi personalitatea fiecăruia, iar culorile, accesoriile, modelul hainelor, lungimea sunt  indicatori ai sistemelor personale de valori, ele evidenţiează atitudinea omului faţă de viaţă şi faţă de cei din jur.

Culoarea vestimentaţiei folosită de către interlocutor ne comunică o serie de lucruri despre acesta, de aceea un vorbitor cult ar trebui să cunoască și semnificația culorilor: persoanele sentimentale poartă roșu,  cei, cărora le place să iubească, să fie iubiți şi să aibă grijă de alţii poartă roz, portocaliul este caracteristic persoanelor  organizate și hotărâte să-și realizeze planul, doresc să discute persoanele în galben, schimbările le fac cei în verde, sunt inventivi cei în bleu, albastru, le place să fie şefi şi să dea ordine celor în bleumarin, iar cei în negru ştiu foarte bine ce au de făcut.

Culorile calde (roşu, portocaliu, galben) favorizează comunicarea, iar cele reci (gri, verde, albastru) o inhibă. Creează blocaje în comunicare și monotonia sau varietăţile excesive de culori.

În final, fiecare om îşi adaptează aceste limbaje non-verbale la propriul stil de viaţă. Un vorbitor cult mai trebuie să știe că în cadrul fiecărei culturi există și reguli de management al timpului şi de interpretare al acestuia și aceste reguli trebuie respectate.

În concluzie, putem afirma că comunicarea semnifică mult mai mult decât schimbul şi răspândirea de informaţii, ea creează şi menţine societatea.

Ne dorim o societate în care  frumosul în vorbire, în comportare, în ţinută, în artă şi cultură, în mass-media, în arhitectură  să învingă urâtul, insolența, indolență, violenţa şi incultura și în realizarea acestui obiectiv civic un rol semnificativ îl avem noi, învățătorii, căci suntem cu adevărat formatori de opinie.

Referințe bibliografice
1. Chiru, Irena, Comunicare interpersonală, București: Editura Tritonic,2009.
2.Cosmin, Alexandru, Cultura comunicării, www.revista22.ro/cultura-comunicarii-7632.html,  descărcat la 24.02.2024
3.Marinescu, Valentina, Introducere în teoria comunicării: principii, modele, aplicaţii. Bucureşti: Editura Tritonic, 2003.
4.Lacombe, Fabrice, Rezolvarea dificultăţilor de comunicare. Iaşi: Editura Polirom, 2005.
5.Milton, Cameron, Comunicarea prin gesturi şi aptitudini, Editura Polirom.
6. Sopco, Vasile, A vorbi frumos, www.rasunetul.ro/vorbi-frumos,  descărcat la 30.03. 2024