Calitatea în educație

Asistăm zilnic la o degradare a statutului profesorului și la remarci privind slaba calitate a educației. Însă o instituție școlară se bucură de prestigiu și funcționează bine atunci când fiecare membru (elev, părinte sau profesor) își îndeplinește cel puțin mulțumitor sarcinile care îi revin – iar asta se întâmplă în comunități care au de asemenea o cultură a calității.
Articolul își propune să abordeze problematica calității educației cât și rolul pe care îl au profesorii în realizarea acestui deziderat.

Ce este calitatea în educație și prin ce se reflectă? Cine o stabilește și cum este recunoscută? De ce e nevoie de ea și ce se întâmplă dacă o neglijăm? Sunt întrebări frecvente ce vin dinspre și spre toți actorii educației. Cu puțin timp în urmă cei care puneau aceste întrebări erau mai mult profesorii, metodiștii și inspectorii. Acum însă, ajungând în situația de a-i recunoaște părintelui nu numai calitatea de partener educațional, ci și de evaluator cu un ochi extrem de critic, ne punem tot mai des întrebări care să ne clarifice aceste concepte și situații.

Din păcate ”calitatea educației” nu este ceva de sine stătător, cu atât mai puțin ceva universal valabil, acesta fiind dat de mai multe componente: valorile care sunt promovate în cadrul școlii, factorii contextuali, strategiile educaționale, gradul de atingere a obiectivelor școlii, implicarea factorilor interni și externi, gradul de satisfacție a actorilor educației. De aceea, s-a încercat conturarea unor standarde de calitate atât la nivel național cât și european, principii și recomandări.

La nivel național, organismul care se ocupă cu cunotrolul și asigurarea calității în învățământul preuniversitar este ARACIP. Acesta:

• realizează activitatea de evaluare și acreditare a furnizorilor de educație din învățământul preuniversitar;
• efectuează, pe baze contractuale, la solicitarea ministrului educației, evaluarea calității educației din învățământul preuniversitar;
• realizează, împreună cu inspectoratele școlare și direcțiile de resort din Ministerului Educației Naționale activitatea de monitorizare și control al calității
• efectuează, cel puțin o dată la 3 ani, evaluarea organizațiilor furnizoare de educație acreditate;
• propune Ministerului Educației Naționale înființarea și acreditarea, prin ordin, a instituțiilor de învățământ preuniversitar pentru fiecare nivel de învățământ, program de studii și calificare profesională, după caz;
• elaborează standardele, standardele de referință și indicatorii de performanță, metodologia de evaluare instituțională și de acreditare, manuale de evaluare internă a calității, ghiduri de bune practici, un raport anual cu privire la propria activitate, analize de sistem asupra calității învățământului preuniversitar din România, recomandări de îmbunătățire a calității invățământului preuniversitar, codul de etică profesională a experților în evaluare și acreditare.

Calitatea în educație este înțeleasă tot mai mult ca o valoare adăugată actului educațional. O comunitate școlară se bucură de prestigiu și funcționează bine atunci când fiecare membru (elev, părinte sau profesor) își îndeplinește cel puțin mulțumitor sarcinile care îi revin. Școala ne reprezintă pe fiecare din noi, prin felul în care este percepută de cei din exterior, dar mai ales de elevi și părinți. Prestigiul nostru crește odată cu prestigiul școlii.

Important este să ne dăm mâna și să mergem toți în aceeași direcție! Am convingerea că, dincolo de problemele personale și de frământările zilnice, oricare dintre cadrele didactice păstrează încă vocația care ne-a determinat să ne alegem profesia de dascăl.

Asistăm zilnic la o degradare a statutului profesorului, la ironizări vizavi de proasta calitate a învățământului și de cei care o realizează. Există întotdeauna un sâmbure de adevăr atunci când se emit ipoteze, de aceea e bine să ne analizăm fiecare activitatea, să ne identificăm punctele slabe, să valorificăm ceea ce avem mai bun în noi și să ne încăpățânăm să scoatem din mâinile noastre niște oameni. Nu informația este cea care cântărește mai mult, ci felul în care o oferim și cum este asimilată de elevi.

Uneori poate suntem dezamăgiți și blamăm ”sistemul”. Însă, înainte de a arunca vina, să ne privim în oglindă și să ne criticăm părțile proaste. Ceea ce se întâmplă la școală și în clasă este rezultatul interacțiunii noastre cu elevii.

Idealurile mari nasc mari dezamăgiri, de aceea e recomandat să nu ne propunem prea mult deodată. Trebuie făcuți pași mici, să încurajăm micile progrese care se văd la elevi și, pe cât posibil, să evităm să le scoatem în evidență părțile rele. Elevii, ca și părinții, trebuie asigurați de încrederea noastră și ei vor căpăta curaj, fără să se teamă că greșesc. Din ezitările lor învață și unii și ceilalți. Peste ani și ani își vor aminti nu cum îi ironizam când greșeau, ci cum îi încurajam să meargă mai departe și să continue drumul. Pentru asta ne vor rămâne recunoscători!

Doresc fiecărui cadru didactic să nu uite nicio clipă că fiecare am fost cândva copii; vă doresc rezultate frumoase și să vă puteți mândri cu o educație de calitate!

Poate că nu sunt în măsură eu să dau sfaturi. Dar profit de calitatea de colegă pentru a vă adresa gândurile mele și sunt sigură că putem, dacă ne dorim, să fim cu toții mai buni!