Toate articolele din categoria: Examene de carieră didactică
Portofoliul profesional al cadrului didactic: un instrument necesar, o soluție deja disponibilă
Articolul pornește de la o întrebare practică: cum poate fi documentată, în mod credibil și eficient, competența profesională a unui cadru didactic? Răspunsul propus este portofoliul profesional – și, în particular, portofoliul digital. Sunt prezentate componentele sale esențiale, avantajele formatului digital și un model funcțional deja existent în sistemul românesc de învățământ: platforma iTeach, dezvoltată de Institutul pentru Educație (București) în parteneriat cu Social IT.
Versiunea actualizată în septembrie 2026 prezintă și platforma Portofoliu.digital, dedicată portofoliului profesional în forma cerută de OM nr. 3.858/2026.
Sub semnul punctului. Despre evaluare, cifre și destine
S-a gândit cineva vreodată că un lucru atât de mic poate ajunge să ne organizeze viața? Că un simplu cuvânt poate ghida decizii, cariere, destine? Că, în lipsa lui, parcă nimic nu este complet și că nu te exprimi în totalitate dacă nu spui, răspicat, „punct”?
Domnia sa, punctul, nu este nicidecum o invenție recentă. Dimpotrivă, are o istorie respectabilă. Latinescul punctum înseamnă „înțepătură”, semn că nici strămoșilor noștri nu le era tocmai comod. Se pare că ideea de a fixa, de a marca, de a delimita a fost, încă de atunci, ușor dureroasă. Mai târziu, punctul a devenit unitate de măsură a supraviețuirii: mâncarea se procura pe puncte, iar lipsa lor se simțea imediat, nu doar în stomac, ci și în demnitate. Vremurile s-au schimbat, dar punctul a rămas, adaptabil, discret și omniprezent.




Ministerul Educaţiei