Atitudinea față de eroare/ eșec/ greșeală este, în pedagogie, la fel de puțin tolerantă ca cea pe care o manifestăm în spațiul public, în morală. Deși un examen critic sumar ne relevă faptul că orice existență este bazată, primordial, pe erorile pe care le facem, că eroarea este o componentă definitorie pentru om, ne-am obișnuit să manifestăm față de eroare doar respingere și intoleranță. Și, dacă putem accepta faptul că în anumite condiții, în viața adultă, eroarea este inacceptabilă prin efectele sociale dezastruoase, nu același lucru îl putem spune despre eroare în școală, care ar trebui privită ca un laborator al maturității în care eroarea ar trebui și permisă și încurajată.
Articolul de mai jos, care e urmarea unei reflecții personale în marginea experienței mele ca profesor, invită, dacă vreți, la o schimbare de mentalitate în sensul unei mai mari toleranțe în școală față de eroare, față de greșeală, atitudine care poate stimula nu doar motivația elevilor pentru învățare dar și efecte mai spectaculoase care țin de creativitate, de spirit antreprenorial etc.