Cauze ale tulburărilor de învățare în ADHD
D-na Tatiana Popa este absolventă a Liceului Pedagogic din Slatina, județul Olt, având un master în Științele educației, specializarea „Strategii didactice de comunicare și învățare eficientă”. Este profesor pentru învățământul primar de 20 de ani, având gradul didactic I. Se implică activ în propria dezvoltare profesională, activitatea didactică la clasă, precum și activitățile extracurriculare la care participă fiind o dovadă în acest sens.
Cu toate că în limba română termenul ADHD cunoaște mai multe sinonime, acesta le înglobează pe toate, fiind un termen folosit în mod generic referitor la acele particularități specifice deficitului de atenție sau hiperactivității la copii. A existat tendința de a categorisi un copil mai neastâmpărat sau foarte energic ca suferind de ADHD. Acum se știe că numai un diagnostic de specialitate poate fi considerat corect, iar acest diagnostic nu este o limită pentru dezvoltarea acelui copil, dezvoltare cât mai apropiată de normal poate fi. Deși există tratamente medicamentoase, precum și intervenții ale părinților și specialiștilor, copiii care dezvoltă această tulburare psihopatologică prezintă dificultăți în învățare, rezultatele lor școlare și succesul școlar fiind afectate. Cauzele sunt aceleași pentru toți copiii afectați: deficitul de atenție, starea de neliniște, impulsivitatea, nerăbdarea. Acești copii au nevoie de mult ajutor pentru depășirea acestor probleme și acest ajutor trebuie să vină în principal din partea părinților și a cadrelor didactice.
ADHD este deci, o tulburare psihopatologică gravă, destul de răspândită în întreaga lume, depășindu-se stadiul de etichetare a unor copii cu probleme de comportament doar. Asociate acestei boli sunt tulburări de învățare precum dislexii, disgrafii, discalculii. Există deja o problemă la nivel global, copiii învățând să scrie pe telefoane, laptopuri, tablete, înainte să înceapă să scrie de mână, lucru care afectează scrierea corectă și scrisul de mână. Problemele în scriere, citite, calcul matematic simplu apar deoarece în ADHD funcțiile executive sunt dezvoltate la un nivel foarte scăzut. Se cunoaște deja rolul funcțiilor executive în dezvoltarea normală, cognitivă și comportamentală a unui copil. Deci, deficitul acestora nu poate duce decât la dificultăți ale învățării, ale controlului comportamental.
Elevul cu ADHD nu poate să se controleze, nu este capabil să își inhibe anumite manifestări, perturbând întreaga activitate școlară, cauzând în același timp efecte negative propriei învățări. Atenția, precum și controlul inhibitor, autoreglarea, sunt acele procese care ajută copilul să participe cu succes la activitățile școlare. Ori, dacă acestea sunt perturbate, elevul nu se poate concentra, dă dovadă de impulsivitate, răspunde înainte să audă toată întrebarea sau fără să gândească răspunsul. Rezultatul acestor acțiuni impulsive și neechilibrate este că activitatea lui școlară este departe de a fi de succes, rezultatele școlare justificând mai degrabă eșecul acestuia. Limbajul scris, în strânsă legătură cu cel citit, este afectat tot din cauza funcțiilor executive deficitare. Elevul nu poate să își coordoneze mișcarea mâinii cu modul în care trebuie efectuată aceasta și cu modelul mintal pe care îl are referitor la semnul grafic sau literele noi. De asemenea, nu poate elabora un plan de scriere corectă a unui cuvânt sau a unei propoziții, nefiind capabil nici să execute corectarea celor greșite. Cititul, fiind un proces interdependent cu cel al scrisului, este greu de realizat în aceste condiții, câmpul de citire de o silabă și apoi de un cuvânt neexistând în cazul elevilor cu ADHD. Aceștia au tendința de a termina de „citit” cuvântul înainte de a-l vizualiza în întregime, reproducând un cuvânt greșit, care nu are legătură cu cel scris. Funcțiile executive au un rol important și în efectuarea calculelor simple matematice, elevul având nevoie de mai multe încercări, cu material intuitiv concret, pentru rezolvarea corectă a unor adunări sau scăderi.
Tulburările de învățare asociate ADHD au un substrat neuropatologic și sunt de obicei identificate și numite cu ajutorul unor teste. Acestea sunt, din nefericire, permanente, pe toată durata vieții copiii cu ADHD confruntându-se cu dificultăți în a procesa informația și în a o reda corect.
Spre deosebire de dificultățile în învățare clasice, obișnuite, care pot apărea la un moment dar în viața oricărui elev, dar care pot fi depășite cu ajutorul unor procedee și instrumente de lucru, tulburările de învățare cauzate de ADHD au cauze neurologice și sunt de durată nedefinită. Funcțiile executive fiind afectate, inteligența și inteligența emoțională a copiilor sunt și ele afectate. Copiii nu pot răspund cerințelor educaționale, dar nici cerințelor sociale, interumane, relațiile lor cu colegii de clasă și cu adulții din jur fiind destul de precare. Deficitul de atenție se produce ca urmare a unor nefuncționări corecte a funcțiilor cognitive. Specialiștii susțin că memoria de lucru este de asemenea deficitară, elevul nereușind să rețină noțiuni minimale, de bază, deprinderi și abilități primare. Elevii cu aceste probleme nu se pot menține conectați cu sarcina de rezolvat, nu au motivația necesară terminării acesteia. Sarcinile li se par fie plictisitoare, fie greu de realizat și fără necesitate. Prezența unei recompense ajută, dar nu pentru mult timp sau de fiecare dată. Neputința de a sta concentrați, lipsa motivației intrinseci, duc rapid la pierderea interesului pentru orice recompensă și deci, pentru terminarea sarcinii de lucru.
Elevii cu ADHD nu reușesc să se supună regulilor, de aceea ei nu acceptă nici lucrul în grup, integrându-se cu dificultate sau chiar deloc. Nu se supun majorității și de cele mai multe ori încearcă să își impună voința întregului grup, fapt care conduce la disensiuni și certuri între membrii grupului. Acești elevi au nevoie de permanentă supraveghere din partea cadrului didactic. Problema apare tocmai din această cauză. Dacă un elev cu ADHD este susținut și încurajat mereu, supravegheat și dirijat atunci când se abate de la drumul corect, acesta poate să aibă cele mai bune rezultate posibile în acest caz. Dar, dat fiind numărul mare de elevi dintr-o clasă, precum și numărul destul de mare de elevi cu diverse dizabilități din aceeași clasă, cadrul didactic nu are timpul necesar și nu poate fizic să se ocupe permanent de copilul cu ADHD.
Încadrarea copilului cu dizabilități în școlile de masă poate fi benefică, pe de o parte, pentru acesta, din punct de vedere socio-emoțional, dar de altă parte, în lipsa unui cadru didactic de sprijin, care să se ocupe numai de el, procesul instructiv-educativ are de suferit pentru toate părțile implicate.
Tulburările în ceea ce privește scrisul, la copiii cu ADHD, apar din caza faptului că procesul de scriere este unul complex. Memoria de lucru a elevilor fiind afectată, atenția fiind la rândul ei periclitată, elevul nu poate să ducă până la capăt acest proces de o complexitate covârșitoare uneori. Apar astfel greșeli în realizarea literelor, scris tremurat, scris care nu respectă spațiul, inversiuni sau omiteri de litere, precum și greșeli gramaticale. Scrisul poate fi ilizibil, mai ales din cauza impulsivității care apare și nu permite răspunsul întârziat cerut de anumite informații primite. Stocarea anumitor informații necesare realizării unor deprinderi primare nu se poate realiza, aceste informații nereușind să se alinieze pentru executarea lor în ordine, la timpul lor.
Controlul comportamental, autoreglarea aproape că nu există. „Etiologia și patogeneza acestei tulburări este la fel de discutată și se manifestă prin diferite mecanisme. S-au stabilit mai multe mecanisme neuropsihologice candidate în ADHD: deficitele funcțiilor inhibitorii pre-frontale, disfuncția memoriei de lucru și a atenției selective, deficitul motor sau de timing, deficiența statusului energetic sau trăsăturile particulare de personalitate.” (Bucun, Glăvan). Inatenția, hiperactivitatea, impulsivitatea cauzează tulburări ale învățării în ADHD. Aceste tulburări provin de fapt din exercitarea deficitară a funcțiilor executive, producând o inconsistență și o variație a răspunsurilor cognitive și comportamentale ale copiilor.
Noțiunea de timp este văzută diferit de copiii cu ADHD, aceștia suferind și din cauza neîncadrării în anumite limite de timp sau trecerii prea rapide de la o sarcină la alta.
Fiecare dintre aceste lucruri duce la apariția tulburărilor de învățare și, aproape mereu, a eșecului școlar.
Bibliografie
Bucun, Nicolae, Glăvan, Aurelia. Particularități psihologice ale copiilor cu ADHD, în ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/Particularitati%20psihologice%20ale%20copiilor%20cu%20ADHD.pdf, accesat în data de 29.03.2020.
Iusco, Ioana Maria. Profilul școlarului mic cu ADHD, în ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/90-93_18.pdf, accesat în data de 29.03.2020. ush.blackboard.com/webapps/blackboard/content/listContent.jsp?course_id=_31806_1&content_id=_1692531_1&mode=reset, accesat în data de 29.03.2020.
Cuvinte cheie: ADHD, patologie, hiperactivitate, deficit de atenție, reguli, intervenție, plan personalizat
Accesări: 637




Ministerul Educaţiei