Folosirea activităților centrate pe elev în predarea vocabularului. Sugestii pentru orele de limba engleză

În ultima perioadă se remarcă tendinţa de a proiecta materiale pe care elevii să le poată accesa de unii singuri, legitimată de cerința de a muta accentul de pe profesor și predare (magistrocentrică) pe activități centrate mai mult pe elev, pe nevoile, capacitățile și așteptările lui. Încercăm din ce în ce mai mult, ca profesori, să găsim modalități prin care elevii să fie învățați să-și asume într-o mai mare măsură responsabilitatea pentru ce și cum învață. Organizarea învățării vocabularului unei limbi străine constituie un domeniu productiv de încurajare a autonomiei în învățare.

Acestă tendință este foarte relevantă pentru predarea vocabularului. După ciclul gimnazial, devine foarte dificil pentru profesor să selecteze vocabular ce va fi la fel de folositor pentru toți elevii. Astfel, timpul petrecut cu predarea elementelor noi de vocabular poate fi considerat timp pierdut pentru unii din grup (care cunosc deja acele cuvinte), chiar dacă deseori ne motivăm alegerea numind-o recapitulare. Într-un curs de engleză generală, compromisul este inevitabil; profesorul își asumă responsabilitatea pentru selecția vocabularului, nu doar datorită cunoștințelor de limbă mai vaste pe care le are acesta, dar și datorită faptului că el deține un rol central în aprecierea și integrarea diferitelor nevoi pe care le au membrii clasei. Cu toate acestea, elevul poate continua procesul de selecție chiar mai riguros în funcție de propriile sale cunoștințe și nevoi.

Pe parcursul unei lecții de limbă străină, cu siguranță își vor face apariția și cuvinte pe care nu le-am luat în calcul. Datorită nevoii constante de a defini și a da explicații, e foarte ușor ca accentul să se mute aproape în totalitate pe profesor, având în vedere că el oferă răspunsuri la toate aceste întrebări. Acest lucru îl face pe profesor foarte vulnerabil la critica de a domina lecția. Asemenea intervenții din partea profesorului sunt atât necesare, cât și utile și fac cu siguranță uz de abordări tradiționale în predarea vocabularului; tocmai de aceea se subliniază tot mai mult nevoia de a proiecta activități mai centrate pe elev în vederea însușirii vocabularului necesar.

În învățarea vocabularului, echiparea elevilor cu strategiile necesare implică: întrebarea celorlați elevi, folosirea dicționarului, folosirea contextului pentru a deduce înțelesul cuvântului sau ghicirea efectivă a cuvântului.

1. Întrebă-i pe ceilalți

Un elev îi poate cere profesorului sau elevilor celorlalți să explice înțelesul unui element de vocabular pe care tocmai l-a întâlnit. Există situații când elevii doresc să folosească un anumit cuvânt, dar nu știu cum să-l spună în limba engleză. Cea mai bună strategie este ca elevul să facă suficient de clar contextul astfel încât cel care ascultă să-i poată oferi cuvântul pe care îl caută. Este foarte util să-i înarmăm pe elevi cu câteva expresii care să-i ajute să obțină cuvintele sau expresiile dorite: “E locul unde… (ex: speli vasele)”, “E lucrul pe care… (ex: îl folosești să cureți podeaua)”, “Care este opusul lui… (ex: gras)?”.
‘It’s where you (e.g. wash dishes)’, ‘It’s the thing you (e.g. use for cleaning the floor)’, ‘What’s the opposite of (e.g. fat)?’.

În continuare, vom da un exemplu de activitate ce intenționează să ajute elevii în folosirea acestei strategii. Profesorul distribuie un set de imagini cu diferite unelte, cerând elevilor să scrie numele obiectelor pe care le cunosc deja. Această etapă va fi realizată individual. Profesorul va introduce apoi structura “Care este obiectul folosit pentru…”, structură ce îi va ajuta pe elevi să-i  întrebe pe ceilalți referitor la cuvintele pe care nu le cunosc.

Profesorul va trebui să fie foarte atent pentru a clarifica înțelesul, corecta pronunția și scrierea și pentru a oferi răspunsul necesar acolo unde este nevoie, dar altfel activitatea poate fi în totalitate centrată pe elev. Cantitatea intervențiilor profesorului, în timp ce monitorizează, depinde de profesor, de capacitatea grupului de a lucra împreună și de acuratețea schimbului de informații.

2. Folosirea dicționarului

Dicționarul este una dintre cele mai bune resurse pentru elevii care doresc să mărească numărul de cuvinte pe care le înțeleg, sau cel puțin pentru elevii care doresc să înțeleagă ce înseamnă un cuvânt când îl întâlnesc într-un text sau într-o conversație. Majoritatea elevilor în aceste circumstanțe consultă un dicționar bilingv pentru a găsi echivalentul în limba maternă. Dicționarele bilingve au fost serios combătute, în special în anii 60 și la începutul anilor 70, când metodologia a început să nu mai vadă în traducere o abordare potrivită pentru predarea limbilor străine. Folosirea dicționarelor bilingve nu este o greșeală, doar că acestea nu oferă de obicei suficiente informații pe care elevul să le poată folosi. Deseori descoperim că un cuvânt în limba engleză are cinci sau șase echivalente în limba română, dar elevul nu știe la care din aceste înțelesuri se face referire. De multe ori nu găsim referiri la nivelul de formalitate al cuvântului sau nu este precizat dacă acel cuvânt apare în expresii etc. Lipsa unor astfel de informații pot duce la serioase greșeli de traducere.

Criticile de mai sus sunt justificate, dar este important în același timp să apreciem câteva avantaje ale folosirii dicționarelor. Un elev care folosește corespunzător dicționarul va fi capabil să continue să învețe și în afara clasei, iar acest lucru îi va oferi o autonomie considerabilă asupra deciziilor pe care le ia în legătură cu propriul său proces de învățare. În stadiile de început ale învățării, într-o țară străină, chiar și un dicționar bilingv necorespunzător este mai bun decât nimic. El poate oferi sprijin și poate fi o cale rapidă de a afla informații. Pentru începători dicționarele care folosesc imagini sau dicționarele special concepute pentru copii reprezintă un avantaj real și îi orientează către învățarea centrată pe elev și autonomie în învățare.

Dicționarul constituie un sprijin de preț și prin faptul că este un ajutor la ghicitul în context. Un cuvânt poate părea ambiguu în anumite contexte, iar dicționarul permite elevilor să rezolve incertitudinea. Există de asemenea situații când ghicitul în context este imposibil, dicționarul fiind singurul ajutor la îndemână.

Felul în care elevii folosesc informațiile din dicționar depinde de cum au fost instruiți în folosirea acestora. Dicționarele pot fi folosite ca sursă, dar de asemenea și ca ajutor în învățare (informația poate fi utilizată pentru a promova dezvoltarea vocabularului).

Exemplu:
Some words can be more than one part of speech. For example:
cook: A cook (noun) is someone who cooks (verb) food.
orange: An orange (noun) is an orange (fruit) fruit.
Use your dictionary to find out what parts of speech these words can be.
talk  head  drink  flat       start  rent  slice  heat
Write sentences showing their different parts of speech.
He talks all the time.
There’s a talk on insects tonight.

În cadrul acestei activități, elevii își folosesc dicționarele pentru a lua cel puțin două decizii în ceea ce privește cuvintele în cauză: identifică categoria din care fac parte aceste cuvinte și disting între diferitele înțelesuri ale acestuia, ambele acțiuni fiind necesare având în vedere că elevii vor dori să alcătuiască propoziții coerente. Cu cât elevul ia mai multe decizii legate de un cuvânt, cu atât mai mare este gradul de procesare cognitivă și implicit probabilitatea de a fi memorat. De fiecare dată când elevul consultă un dicționar, ei inițiază un proces de luare de decizii.

Activitățile bazate pe folosirea dicțíonarului pot fi concepute astfel încât să ceară elevilor să ia anumite decizii în ceea ce privește scrierea cuvintelor, pronunția, înțelesul acelor cuvinte, gramatica, derivările, stilul și conotațiile cuvântului și frecvența acestuia.
Următoarea cerință poate fi folosită pentru a-i conștientiza pe elevi asupra conotațiilor pe care le poate avea un cuvânt:

Exemplu:
Use dictionary information to group words according to whether they have neutral or negative connotations:
notorious  famous
publicity  propaganda
skinny   slim
chat   gossip
childish  childlike
queer   gay
officious  official
collaborator  ally
bachelor  spinster

Antrenarea elevilor în folosirea eficientă a dicționarului este importantă, mai ales pentru că mulți dintre aceștia e posibil să nu fie familiarizați cu convențiile de folosire a dicționarului nici chiar în limba maternă. O astfel de practică îi înzestrează cu abilități care le permit să continue însușirea vocabularului ți după ce studierea formală a limbii a luat sfârșit.

Folosirea eficientă a dicționarului implică următoarele abilități cheie: recunoașterea trăsăturilor specifice dicționarului (ex. ordine alfabetică, cuvinte titlu, informații legate de gramatica și pronunția cuvântului, definiții etc.), înțelegerea modului în care intrările din dicționar sunt codate (ex. folosirea anumitor abrevieri), capacitatea de a distinge între sensuri diferite ale aceluiași cuvânt, abilitatea (atunci când se folosește un dicționar bilingv) de a verifica dacă echivalentul oferit este cea mai bună variantă pentru sensul care se cere, intuirea scrierii unui cuvânt necunoscut cu ajutorul doar a ceea ce se aude, cu scopul de a-i verifica înțelesul în dicționar.

Pentru o perioadă îndelungată de timp folosirea dicționarelor în clasă era descurajată, în general pe motiv că dependența de dicționar ar putea să inhibe dezvoltarea unor abilități mai utile, cum ar fi ghicirea înțelesului din context. De asemenea, se argumenta că în cazul folosirii unui dicționar bilingv, elevii s-ar putea baza mult prea mult pe traducere, în loc să-ți dezvolte în paralel vocabularul limbii străine. Deci prima direcție de urmat atunci când întâlnim cuvinte necunoscute într-un text e folosirea “ghicitului în context”, iar dicționarele ar trebui consultate doar ca ultimă soluție. Dacă elevii trec peste etapa ghicitului în context, o modalitate de a diminua dependența de dicționare e următoarea:

Exercițiu:
Elevilor li se distribuie un text ce conține un număr de cuvinte necunoscute. Cereți-le să aleagă individual doar cinci cuvinte pe care au voie să le caute în dicționar. Înainte de a le înmâna dicționarele, cereți-le să compare și să revizuiască lista în perechi. Dacă un elev crede că știe un cuvânt din lista partenerului (i-a ghicit înțelesul din context, de exemplu) acesta poate explica și elimina acel cuvânt din listă. Se continuă în același mod cu grupe mărite succesiv înainte de a supune votului clasei cuvintele. Doar atunci când clasa este de acord cu o listă definitivă de cinci cuvinte, se poate consulta dicționarul. În acest fel, elevii pot negocia care cuvinte sunt mai importante pentru înțelegerea unui text și care nu pot fi deduse din context. Activitatea cere totodată elevilor să ia decizii repetate legate de cuvinte, ceea ce constituie un ajutor în memorarea lor.

Cea mai bună resursă pe care le-o putem da elevilor noștri este un dicționar monolingv bun. Acestea conțin mult mai multe cuvinte decât vor auzi elevii în clasă. Există în acestea informații legate de gramatica acelui cuvânt, informații despre pronunție, scriere, derivare, folosire cu sens figurat sau apartenența la vreo expresie – un întreg profil al cuvântului. Există de asemenea exemple ale cuvintelor în propoziții și expresii. Marea problemă e că începătorii nu au acces la aceste informații. Dar pe măsură ce engleza lor începe să se îmbunătățească, putem începe să introducem un dicționar monolingv. Datorită faptului că vocabularul lor se îmbunătățește, ei vor putea înțelege definițiile și sorta informația pe care o găsesc.

Un nou mod de a accesa dicționarul e de a vizita site-uri web. Acolo unde sunt disponibile calculatoare profesorii ar trebui să instaleze programe pentru căutarea cuvintelor sau jocuri de cuvinte, oferind astfel o alternativă viabilă și motivantă învățării în clasă.

3. Ghicitul în context

Atunci când vorbitorii nativi întâlnesc un cuvânt nou când citesc, de obicei sar peste el sau îi ghicesc înțelesul din context. Din moment ce acest lucru funcționează în cazul unui cititor fluent în limba maternă, s-a concluzionat că cel ce învață o limbă străină ar trebui să-și dezvolte abilități similare de a trata cuvintele noi. Elevii ar trebui să se axeze pe înțeles și nu pe dezvoltarea vocabularului atunci când citesc într-o limbă străină. Din moment ce citirea rapidă este considerată cea mai bună metodă de descifrare a ideilor principale dintr-un text, accentul se mută pe ghicitul înțelesului noului vocabular din context. Cititorul ar trebui să fie un generator de sensuri care se sprijină pe indiciile oferite de context. Dacă elevul se oprește pentru a se uita în dicționar, acest lucru îi va încetini viteza de citire și îngreuna astfel înțelegerea. Dacă obișnuim elevii să mai treacă peste un cuvânt nou și încurajăm ghicitul în context, citirea integrativă va avea în continuare loc.

Mulți profesori concep activități pentru a dezvolta abilitatea de a ghici în context, una dintre cele mai cunoscute fiind înlocuirea cuvântului nou cu un cuvânt fără sens cu scopul de a-i determina pe elevi să se concentreze pe context pentru a decide exact ce este înlocuit: ex. ”Can you turn the zong on? It’s cold in here.” După ce elevii au ghicit că “zong” este un fel de încălzitor, exercițiul poate fi continuat subliniind faptul că gramatica unui cuvânt și prefixele/ sufixele constituie un indiciu pentru înțelegerea sensului: “This particular dish can be rezonged.”

Capacitatea de a ghici din context este în mod clar o abilitate importantă și care ar trebui să facă parte din exploatarea unui text în clasă. Trebuie menționat totuși că există numeroși elevi pentru care ghicitul în context este o strategie și, mai mult decât atât, una care nu necesită foarte mult timp. Alți elevi, însă, pot avea dificultăți considerabile cu acest tip de cerință și e nevoie ca această abilitate să fie dezvoltată gradual. Acest lucru îl pune pe profesor din nou în situația de a trebui să se descurce cu abilități și nevoi diferite, și subliniază nevoia de activități centrate pe elev permițând flexibilitate în formularea cerințelor.

Bibliografie
Harmer, J., 1991, The Practice of English Language Teaching, Longman Publishing
Huckin, Th., Haynes, M., Coady, J., 1993, Second Language Reading and Vocabulary Learning, New Jersey: Ablex Publishing Corporation
McCarthy, M., 1990, Vocabulary, Oxford: Oxford University Press
Thornbury, S., 2002, How to Teach Vocabulary, Pearson Education Ltd.