Climatul de învățare domină IQ

Mai mult ca oricând, inteligența joacă un rol important în societatea noastră. Se spune că oamenii inteligenţi au succes, putere şi influenţă, în timp ce oamenii mai puţin inteligenţi sunt priviţi cu rezervă, ca şi când ar suferi un handicap – societatea îi marginalizează, considerându-i outsiders. Trebuie să se ştie faptul că inteligența singură nu garantează succesul profesional, ea reprezintă doar bază pentru o carieră încununată de succes.

„Inteligența este aptitudinea generală a individului de a-şi adapta conştient gândirea unor cerinţe noi: ea este capacitatea spirituală de adaptare generală la noile cerinţe şi condiţii ale vieţii.” William Stern

În dezvoltarea inteligenţei apar anumiţi factori, interni şi externi. Au existat şi vor exista mereu factori de cuantificare a inteligenței.

Psihologul francez Binet (1857-1911) a fost primul care a înţeles că inteligența trebuie să fie măsurată prin teste. În urma unei investigaţii efectuată în anul 1904, din însărcinarea Ministerului Învăţământului şi Educaţiei, pe copii retardaţi mintal, a elaborat o diagramă care conţinea aptitudinile şi posibilităţile intelectuale ale acestor copii, având la bază o serie de 30 de subiecte diferite, cu ajutorul cărora a reuşit să măsoare puterea de judecată, înţelegerea şi gândirea logică a acestora. Gradul de dificultate al subiectelor create de Binet era diferit, iar unitatea de măsură era frecvența medie cu care un subiect era rezolvat de către o anumită categorie de vârstă. Aceasta clasificare a condus la noţiunea de vârstă a inteligenţei, însă trebuie precizat că un test de inteligență nu poate cuprinde tot spectrul inteligenţei cu care este dotat un individ, de unde şi dificultatea de a explica inteligența.

Pe lângă factorii interni, ce ţin mai mult de structura genetică, doresc să dezvolt studiul asupra celor exteriori, care sunt atribuiţi mediului social. Aceşti factori exteriori favorizează dezvoltarea inteligenţei sau o înfrânează.

Printre influenţele favorizante se număra lauda, stimularea, ambiţia, libertatea de decizie, recunoaşterea, admiterea greşelilor, existenţa unei baze materiale sigure, cointeresarea sau posibilităţi proprii de încurajare. Influenţele care înfrânează inteligența sunt: dojana, reproşul, pedeapsa, plictiseala, lipsa simţului de apreciere, lipsa ambiţiei, lâncezeala.

Aceşti factori favorizanţi sau de înfrânare sunt cuprinşi în noţiunea ”climatul de învăţare”.

Viaţa noastră actuală se caracterizează prin ritmuri trepidante. Nu am învăţat să supravieţuim într-o lume tehnicizată şi ne cramponam de modelele învechite de soluţionare a conflictelor. Elevii nu primesc o educaţie adecvată orientată spre inteligenţa practică şi spre aplanarea conflictelor, considerându-le o problemă personală, ceea ce este fals, constituind o parte din aceste probleme.

Principiile care stau la baza dezvoltării inteligenţei sunt: învăţarea autonomă dirijată, gândirea constructivă, învăţatul în decursul jocului şi gândirea sistematică. Dezvoltarea inteligenţei se compune, aşadar, din autodirijare (autocălăuzire/ autonomie) şi elemente amuzante care pun în continuare bazele dezvoltării generale a inteligenţei.

Prin studiul colectiv se conduce la efecte simultane, îndreptate în acelaşi sens. O altă strategie se bazează pe acceptarea existenței „inteligenţei multidisciplinare”. De exemplu, ajungem la finalul unei probleme nerezolvate, o bifăm, considerând-o soluţionată. Trebuie totuşi ca după o perioadă de timp să revenim asupra ei, încercând să găsim noi căi de abordare.

„Strategiile globale” de învăţare dezvoltă aptitudini de receptare complexe, proprii corpului nostru. Tot ceea ce percepem – imagini, culori, mirosuri, ritmuri, mişcări şi gust – este receptat prin canale multiple. Studiul global ne ajută să asociem cuvintele într-un mod inseparabil şi de neuitat, în funcţie de situaţiile date. În acest fel ne ridicăm considerabil capacitatea intelectuală.

Instituţiile educaţionale trebuie să-şi propună ca scop dezvoltarea în continuare a propriilor elevi. Trebuie aplicate strategii pentru dobândirea cunoştinţelor, a gândirii sistematice şi a legăturilor care există între diferitele domenii practice. Trebuie recunoscută reţeaua care se află în spatele cunoaşterii faptelor.

Savanţii de renume şi psihologii sunt unanim de acord că inteligenţa, în ansamblul său, nu poate fi măsurată. Ceea ce reuşim să măsurăm prin teste reprezintă doar unele concluzii asupra potenţialului existent al unui individ.

Bibliografie:
Adler, A. „Cunoasterea omului”, IRI , Bucuresti ,1996.
Cretu, T. „Psihologia vârstelor”, Ed.Universității din București, București,1996.