Competenţele de comunicare în curriculumul actual

Textul se doreşte a fi o privire atentă asupra curriculumului actual privind competenţele de comunicare, manualul si programele şcolare, raportate şi la testele de evaluare internationale de tip PISA. De asemenea, se încearcă o explicaţie a conceptului actual de „alfabetizare” a citit-scrisului, cu aplicare la activităţile din cadrul cercului de lectură.

Standardele care însoţeau programele vechi fixau nivelul general de cunoştinţe pe care un elev trebuia să îl aibă la sfârşitul gimnaziului, făcând doar simple referiri la aspectul operaţional al acestora. Se punea prea mare accent pe teorie, pe informaţii irelevante, fără aplicabilitate în viaţa reală, dacă ne gândim la acele interminabile comentarii memorate,  trase la indigo, ce înlăturau orice iniţiativă creatoare a elevului. În noua viziune a programelor asistăm la  transformarea obiectivelor în competenţe, care sunt expresia autorităţii unor opinii, priceperea bazată pe o cunoaştere temeinică a problematicii, fiind axate pe aspectul operaţional al cunoştinţelor.

Programele actuale propun abordarea limbii ca instrument de comunicare şi sunt construite prin aplicarea „modelului comunicativ-funcţional” din perspectivă interdisciplinară. Totodată, parcurgerea noii programe evidenţiază caracterul pragmatic al abordării şi consonanţa acesteia cu documentele învăţământului european: „Scopul studierii limbii şi literaturii române este acela de a forma un tânăr cu o cultură comunicaţională şi literară de bază, capabil să înţeleagă lumea, să comunice şi să interacţioneze cu semenii, să-şi utilizeze în mod eficient şi creativ capacităţile proprii pentru rezolvarea unor probleme concrete din viaţa cotidiană, să poată continua în orice fază a existenţei sale procesul de învăţare, să fie sensibil la frumosul din natură şi la cel creat de om” (Programa de limba şi literatura română). Prin urmare, disciplina Limba şi literatura română este un domeniu cu mare deschidere formativă şi informativă, cu încărcătură culturală şi cu efect major asupra comunicării  ca activitate specific umană.

Promovarea celor patru piloni ai societăţii cunoaşterii: educaţie, cercetaree, dezvoltare şi inovare înseamnă o nouă grilă de valori. Atât cercetările actuale din ştiinţele învăţării, cât şi beneficiarii sistemului de învăţământ, susţin centrarea curriculumului pe competenţe, nu pe informaţii. Toate studiile internaţionale ne arată că ariile obligatorii ale unui curriculum naţional sunt: teoretică-conceptuală, aplicativă, interdisciplinară şi generatoare de competenţe de formare continuă. Competenţele sunt blocuri de cunoştinţe, deprinderi, atitudini care optimizează rezolvarea de probleme, asigură flexibilitatea învăţării. Prin urmare, competenţele sunt măsurabile prin acel savoir-faire care determină, în timp, configuraţia individuală a lui savoir-être, prin aşezarea în locul cuvenit al lui savoir-apprendre, adică aşezarea individului într-un spaţiu deschis al învăţării pe tot parcursul vieţii. Se observă, astfel, că noua viziune a programelor are o perspectivă deschisă, care nu se sfârşeşte odată cu ieşirea elevului din sistem. Centrarea curriculumului pe cele opt competenţe – cheie pune accent pe competenţele de comunicare, cele digitale, competenţe axiologice sau de valorizare necesare pentru participarea activă şi responsabilă la viaţa socială, competenţe de expresie culturală ş.a. Noile programe şcolare oferă o mai mare flexibilizare a curriculumului, dând profesorului libertăţi de a implementa curriculumul la disciplinele respective. Pentru prima dată, flexibilizarea curriculară permite profesorului planuri individuale de învăţare pentru fiecare elev, producând astfel individualizarea învăţării.

Chiar dacă programele şcolare încearcă să alinieze conţinuturile la standarde europene, cred că trebuie şi o reformulare a conţinuturilor manualelor şcolare. Manualul de clasa a V-a, autori Florentina Sâmihăian, Sofia Dobra şi Nicoleta Kuttesch apărut la Editura Art 2010, oferă conţinuturi şi competenţe specifice după metoda ŞTIU-DESCOPĂR-APLIC,  exersează abilităţi de comunicare orală şi scrisă prin activităţi de învăţare într-o manieră simplă, degajată  şi plăcută. Lucrând la clasă cu elevii după acest manual, în paralel cu manualul altei edituri, am descoperit că lecţiile sunt un dialog permanent între text şi cititorii reali, provocându-i să descopere lucruri noi, specifice disciplinei şi să aplice apoi noile achiziţii în alte contexte adecvate. Prin utilizarea de texte care aparţin unor autori contemporani precum „Cărţile copilăriei” de Nicolae Manolescu, „Mendebilul” de Mircea Cărtărescu, „Exuvii” de Simona Popescu  ş.a., alături de texte clasice  cunoscute din literatura română sau universală ori mai puţin cunoscute mie, cum ar fi „Închide ochii şi vei vedea oraşul” de Iordan Chimet, manualul este o abordare nouă, în conformitate cu  cerinţele standardelor europene de evaluare. Cele două  Modele europene de evaluare a competenţelor de lectură şi scriere  pentru cls V-VI şi VII-VIII  apărute la Ed. Art 2011, autori Florin Ioniţă şi Florentina Sâmihăian sunt o altă apariţie cu accent pe valori şi atitudini specifice disciplinei, necesare formării armonioase a personalităţii elevilor.

PISA evaluează în ce măsură şi-au dobândit elevii aflaţi la finalul educaţiei obligatorii unele dintre cunoştinţele şi deprinderile de bază care sunt esenţiale pentru participarea deplină la viaţa socială. În general, itemii testelor PISA sunt o combinaţie de itemi cu alegere multiplă, organizati în grupuri pe baza unui pasaj caracterizând o situaţie din viaţa reală. Textele plac copiilor, iar provocarea  imaginatiei spre un final cu mai multe interpretări deschide(vezi povestea „Căsuţa din oală”) oferă libertăţi creative elevilor. Dar de la evaluările naţionale la cele internaţionale de tip PISA mai este cale lungă de străbătut pentru învăţământul românesc.

„Alfabetizarea la citire-lectură” este înţelegerea, utilizarea şi reflecţia asupra textelor scrise, pentru a-şi atinge scopurile, pentru a-şi dezvolta cunoştinţele şi potenţialul şi pentru a participa la viaţa socială.

Testele PISA aplicate până acum au dovedit că elevii români încă nu sunt pregătiţi pentru astfel de evaluări care, deşi par destul de uşoare, la prima vedere, ele presupun ca elevii să aibă multe cunoştinţe, să fie capabili de conexiuni logice cu celelalte discipline. La noi nu există o abordare integrată a disciplinelor şi trebuie să regândim tot ceea ce înseamnă curriculum. Dar trebuie regândit intercalat, în interdependenţă. De asemenea, trebuie schimbat şi modul în care sunt evaluaţi elevii noştri. Deşi par foarte simple la prima vedere, testele PISA se bazează însă pe o altă filosofie de învăţare a elevilor, care atunci când le abordează trebuie să apeleze la logică şi corelaţii între noţiunile învăţate. De aici vine permanentul eşec al învăţământului nostru. Trebuie să recunoaştem că la orele de lectură, din vechile manuale lipsesc textele care includ scheme şi hărţi sau cele care solicită elevilor să descrie modul cum sunt organizate informaţiile într-un tabel,  într-un grafic sau să explice relaţia dintre diferitele părţi ale unui text şi o hartă.

Am încercat o astfel de „alfabetizare a citirii şi lecturii”  cu ancorare în realitate şi în cadrul activităţilor cercului de lectură. Ştim că literatura oferă modele morale şi are un efect profund modelator asupra elevilor. La activităţile cercului de lectură, pe lângă decodarea mesajului din texte literare selectate la propunerea elevilor, poezie: Gelu Naum, Ana Blandiana, Elena Farago, George Topîrceanu; proză – Ionel Teodoreanu, Emil Gârleanu, Slavici ş.a., am utilizat şi texte non literare (articole din reviste, ziare, însemnări ş.a.) care pun în lumină valorile culturale autohtone, insistând asupra armonizării artei cu literatura prin semnificaţiile pe care le ascund şi care trebuie decodate.

Dar un impact cultural major l-a avut contactul direct cu oprerele de artă, prin vizite în parcuri, la muzeu, excursii sau drumeţii. Cultura oferă deschiderea spre valorile celuilalt, facilitând atitudinea de respect şi de comparare cu valorile proprii şi naţionale. Orizontul cultural în care vieţuieşte un individ este în măsură să-i asigure descoperirea propriei identităţi, la construirea căreia îl face părtaş activ.

Elevii au fost solicitaţi să-şi exerseze valenţele creative şi interpretative prin  crearea de mici compuneri secvenţiale însoţite de reprezentări grafice, dezvăluind impresii de lectură sau din experienţele trăite în urma acestor activităţi extraşcolare.  În acest fel limba română oferă codul lingvistic esenţial pentru lectura cărţilor şi a lumii şi  asigură competenţa culturală prin accesul dirijat la lectură. Ca obiect cultural esenţial, cartea este purtătoarea unui univers în care individul se poate proiecta existenţial, fie ca regăsire a propriului destin, fie ca aspiraţie a dobândirii unui statut de perspectivă. Prin urmare, competenţa de comunicare îşi extinde sfera în competenţa culturală, regăsindu-se ca formulă de inter-relaţionare cu efect modelator asupra personalităţii umane.

Bibliografie:
1. Gramatica limbii române, vol. I, II, Editura Academiei, Bucureşti, 2005.
2. Programele de limba şi literatura română pentru clasele V-VIII, aprobate în cadrul Comisiei Naţionale, august 2009.
3. Alina Pamfil, Limba şi literatura romană în gimnaziu – Structuri didactice deschise, Editura Paralela 45, 2004.
4. Ileana Oancea, Semiostilistica, Timişoara, Editura Excelsior, 1998.
5. Cucoş, C., Pedagogie, Editura Polirom Iaşi, 2006
6. Salade, D, Dimensiuni ale educaţiei, EDP Bucureşti, 1998
7. Văideanu, G, Unesco 50 –Educaţie, EDP Bucureşti, 1996