Copii și dascăli – suflete pereche

Sunt clipe în viață în care se cuvine să evocăm cu emoție trecutul în lumina prezentului și să privim încrezători spre viitor.
Încerc să deschid cartea amintirilor, să mă întorc, prin tunelul vrăjit al timpului, la vremurile din copilărie, atât de dragi și pline de semnificații, să-mi amintesc de dascălii cărora  le port o vie recunoștință, cei care mi-au deschis drumul spre lumină, pentru ca astăzi la rândul meu să modelez și eu copiii, asemeni lor.
Cine este copilul? Dar învățătorul? Răspunsurile le-au găsit marii gânditori, înțelepciunea popoarelor, le regăsim în noi.

Copilul – această floare a vieții, acest foc a cărui căldură mângâie este curiozitatea care caută să știe totul, temelia pe care se clădește omul. După Maria Montessori, el este „ființa divină, dar neînțeleasă”, iar pentru Antoine de Saint-Exupery, copilul este „aidoma albinei care adună nectarul pentru a face miere”. Este „ca o oglindă care te amețește puțin sau ca o fereastră”. El „nu este decât cel ce te ia de mână pentru a te face să înțelegi”.

La școală, sufletul pereche al copilului este dascălul. El este „grădinarul de suflete” ori acea „stea” ce-ți călăuzește mersul înspre autodepășire. Învățătorul este acela care modelează materialul cel mai de preț – copilul, dorind ca din fiecare să realizeze o ființă înzestrată cu cele mai frumoase trăsături și cu calitățile  morale cele mai înalte. Ștefan Bârsănescu îl definește astfel: „Este locul unde arde și se purifică lumea… harul care se pogoară asupra lumii și îi deschide porțile luminii”.

Munca dascălului este complexă și cere o mare dăruire. „Cea mai grea și mai gingașă sarcină a unui stat”, spunea Simion Mehedinți, „este alegerea și pregătirea celor chemați să îndrume tineretul”. Este un adevăr, ce altă profesie poate să aducă mulțumirea, decât aceea de a vedea copilul cum se deschide și se dezvoltă sub ochii dascălului ca o floare. Această înflorire constituie desigur răsplata cea mai înaltă a dascălului.

Dacă „omul nu poate deveni om decât prin educație”, cum afirma Immanuel Kant, copilul și învățătorul se întâlnesc pe același tărâm al educației în școală, la nivelul unde se află oameni.

Deși stăpânit de instinctul de explorare și curiozitate, de trebuința de varietate și noutate, de dorința de a reuși, copilul e nesigur în formarea a ceea ce încă nu are, în cunoașterea a ceea ce e nou pentru el, de aceea el cere și dorește aprobarea și sprijinul învățătorului. I-am încurajat pe copii să atingă obiectul dorințelor lor, i-am apreciat în tot ce au făcut bine, i-am ascultat și i-am urmărit cu răbdare, procurându-le zilnic plăcerea biruinței, bucurându-mă de succesele lor, întristându-mă pentru neîmpliniri.

În decursul celor trei decenii de activitate didactică am îndrumat elevi din diferite medii și cu diferite particularități de muncă intelectuală. I-am apropiat de mine și am manifestat o mare încredere în capacitatea lor de muncă. I-am iubit din tot sufletul. Am considerat o mare onoare să instruiesc și să educ asemenea „comoară”, cel mai frumos dar lăsat de Dumnezeu pe pământ.

Apropierea de elevi este adevărata cheie a succesului școlar. Cunoscând copilul sub toate aspectele, mediul în care trăiește, modul de viață familial, până la cele mai intime preocupări sau gânduri ale lui, am putut să descopăr posibilitățile sale intelectuale și morale, trăsăturile de caracter, astfel încât să le cultiv pe cele pozitive și să le îndepărtez pe cele negative.

Copilul este extrem de receptiv și sensibil, iar pentru a ajunge la sufletul  lui e necesar să-i oferim posibilitatea să se exprime, să-și deschidă poarta spre lumea lui interioară. Orice copil simte când este privit cu încredere, cu dragoste și când nu, de aceea reacția lui față de cei „mari” este diferită. Știind că are alături un prieten, un partener în dascălul său, copilul capătă putere de muncă, trece mai ușor peste problemele pe care le are, poate, în familie.

M-am străduit întotdeauna să le deschid sufletele. Am avut o comunicare deosebită cu ei, iar ei nu m-au dezamăgit, hrănindu-mi sufletul la fiecare lecție cu istețimea, puritatea și gingășia lor.

Ca învățător i-am privit nu numai ca elevi așezați în bănci, ci și în devenirea lor umană. Am insistat în toate activitățile organizate să le cultiv sentimente de umanitate, prietenie, respect, dragoste de adevăr și frumos, iubirea de neam și de țară. În organizarea activităților, am pornit de la universul de viață al copilului, de la fapte și situații concrete cunoscute de copii sau prezentate de educator, totdeauna însă fiind accesibile înțelegerii lor.

Dincolo de activitățile desfășurate în cadrul disciplinelor de la clasă , am antrenat elevii în activități extracurriculare mult îndrăgite de ei: spectacole cultural-artistice (serbări şcolare), excursii, vizite, drumeţii, concursuri, întreceri sportive, cercuri pe discipline, cercuri literare, vizionări de spectacole, proiecte educaţionale, unde am descoperit adevărata valoare a acestora, strălucirea sublimă din ochii lor, bunătatea, inocența, înțelepciunea.

Toate acestea le-am făcut cu pasiune și dragoste, lăsând o parte a sufletului meu pentru totdeauna în școala unde funcționez și în sufletele elevilor mei.