Copilul mic și cartea

Relația copilului mic cu cartea este o temă asupra căreia trebuie să reflectăm, din cele două perspective pe care le avem în relația cu copilul: părinți și educatori. Desigur, educația începe acasă și abia apoi se continuă în grădiniță. Sunt niște privilegiați copiii ai căror părinți manifestă interes, atenție față de acest aspect ce vizează dezvoltarea armonioasă a celui mic. În situația în care acest lucru nu a fost una dintre prioritățile familiei, educatoarea poate să compenseze acest neajuns și, mai mult de atât, îi poate determina pe părinți să susțină acest demers foarte necesar05 în educarea preșcolarilor. Am surprins în prezentul articol o manieră eficientă prin care eu am reușit să stârnesc curiozitatea copiilor din grupă pentru lectură, pentru exercițiul cu cartea, susținută fiind de familiile preșcolarilor.

Cartea, precum oricare dintre jucăriile pe care le are copilul de grădiniță, poate deveni un obiect solicitat, dorit, preferat de către acesta; practic poate să ocupe un loc însemnat în centrul preocupărilor lui. Este îmbucurător atunci când putem să constatăm că experiența cu cartea are precedente în activități, preocupări ale micuțului „explorator”, „cititor”, care s-au petrecut în familie. Copiii obișnuiți să vadă în jurul lor persoane care apelează la carte pentru a se informa, pentru a se delecta sau, pur și simplu, pentru a-i oferi celui mic un moment de tandrețe, atenție, prin lectură, vor fi tentați să facă același lucru, știut fiind faptul că puterea exemplului este foarte mare.

Mi-a fost dat, spre marea mea bucurie, să văd copii mici, antepreșcolari, pentru care cartea este echivalentul oricărei jucării. Există cărți atractive, cu file groase, special concepute, nu doar pentru a ușura răsfoirea lor de către mânuțele stângace ale celor foarte mici, ci și pentru a le da satisfacția că pot face acest lucru, ceea ce îi va motiva să practice mai des, această activitate. De asemenea, există cărți senzoriale care dau ocazia micuților „cititori” să simtă cât de moale, catifelată este blănița din coada veveriței, a vulpii sau cât de zgrunțuros este ariciul cel țepos. Am văzut cum se aprind luminițe în ochișorii curioși și însetați de noi descoperiri ai copilașilor care au ocazia să descopere miracolul cărților interactive. Se deprind foarte repede să apese pe butoane, bulinuțe, iconițe pentru a auzi ciripit de păsărele, susur de izvoare, lătratul câinelui, mieunatul pisicii, măcăitul raței și glasul multor altor vietăți care ne încântă urechile atunci când ne este dat să le ascultăm.

Se știe că în viața copilului, rutinele au un rol foarte important deoarece ele transformă activitățile imprevizibile, neplăcute și greu de controlat, în activități previzibile, ordonate și plăcute. Mersul la culcare nu este un moment foarte agreat de către copii, dar, în momentul în care micuțul știe că înainte de culcare i se citește o poveste, este mai împăcat cu ideea de a se așeza în pat. Am utilizat cu mare succes această rutină, la grădiniță, înainte de somnul copiilor, la prânz. Pe lângă faptul că momentul devine magic, copiii pot fi încurajați să rețină numărul paginii la care se află povestea ce o vor asculta în ziua următoare, sau dacă povestea este prea lungă pentru a fi citită în aceeași zi, le-am sugerat să-mi poată relata acțiunea ce s-a petrecut când am întrerupt cititul.

O altă practică ce a avut ca scop apropierea copilului preșcolar de carte, de lectură a fost o activitate susținută, pe perioada unui an școlar, pe care am intitulat-o sugestiv –  „Biblioteca Spiridușilor”, a Spiridușilor deoarece aceasta era denumirea grupei de copii. După o vizită la bibliotecă, am decis împreună cu copiii să ne facem și noi o bibliotecă a noastră și am achiziționat un număr de peste 60 de cărți cu povești, frumos ilustrate.

Cărțile au o etichetă, cu număr de înregistrare, ștampila grădiniței și semnătura d-nei director, pentru a acorda importanța cuvenită acestor nestemate și pentru a conștientiza responsabilitatea de care trebuie să dea dovadă toți cei care vor împrumuta cărți de la „Biblioteca Spiridușilor”. În aceeași idee, am conceput fișe de lectură, la modul „foarte oficial”, cu antetul grădiniței și următorul text: „Eu (numele copilului) mă angajez să am foarte mare grijă de cărțile împrumutate de la bibliotecă și mă oblig să le restitui în termen de o săptămână. Voi veghea să le rămână filele intacte, curate și netede.” Desigur că, fiecare a semnat atunci când și-a luat acest angajament precum și de fiecare dată când împrumuta câte o carte.

Prin intermediul acestei strategii am oferit, în același timp, părinților un exemplu eficient de a petrece timp de calitate cu copiii, deoarece micuții nu știau să citească, dar au început să fie tot mai preocupați de a pătrunde în taina literelor, în universul fascinant al lecturii, al cititului. Acest context a favorizat, în mare măsură, performanța copiilor de a citi numerele cu trecere peste ordinul zecilor, fiindcă îi rugam să îmi spună numărul de înregistrare al cărții alese. De asemenea, fiecare era curios ce își aleg ceilalți colegi, iar dacă se potrivea ca unul dintre ceilalți să solicite o carte ce a fost împrumutată de vreunul, respectivul îl îndemna să o ea pentru că a avut-o el și începea să relateze, cu încântare, conținutul cărții.

Am avut bucuria și satisfacția să constat că s-a creat o adevărată emulație. Grija cea mare, a majorității copiilor din grupă era să împrumute cât mai multe cărți, urmărindu-se unii pe alții, la a câta carte împrumutată au ajuns. Activitatea și-a dovedit și mai mult utilitatea, în momentele din zi, care au fost create pentru a da copiilor ocazia să povestească ce le-a plăcut mai mult din cartea împrumutată și pentru a prezenta cuvinte noi, frumoase, deosebite, nemaiauzite până atunci, pe care le-au descoperit în minunatele cărți.

Iată că niciodată nu este prea devreme să te împrietenești cu cartea – în care te regăsești, care îți deschide ferestre către orizonturile cunoașterii, care îți permite să evadezi din cotidian, acolo unde găsești hrană îndestulătoare pentru suflet și cuget.