Cu ”nu” în brațe

Născută la Cugir, judetul Alba. Absolventă a Facultății de Geografie, specializarea Geografie-Filologie-Franceza, în cadrul Universității "Babeș-Bolyai Cluj-Napoca, în 2001. Master de Geografie regională în limba franceză, UBB Cluj, 2002-2003. Master de management educational, UAB 1 Decembrie, 2006-2007. Diploma DALF-2003. Profesoară de limba franceză la Școala 3 Cugir, 2000-2001; titulară a Școlii cu cls I-VIII nr. 2 Cugir, 2001-2009; titulară CNDP si CTIDL Cugir, 2009-2010; titulară CNDP - Școala Vinerea - Școala 3 Cugir, 2010-2011; titulara CNLB Sebeș, 2011-prezent.

COLEGIUL NATIONAL LUCIAN BLAGA SEBES ()

Auzim de multe ori, la diverse discipline de studiu, elevii spunând că nu le place o materie – și facem caz de răspunsul lor, deoarece am dori ca domeniul nostru sa fie iubit, iar feed-back-ul de la elevi este de multe ori negativ. Atunci ne impacientăm, ne enervăm sau penalizăm elevul.

Metoda ”tratează diferit elevul cu nu în brațe” este deosebit de utilă în aceste cazuri. Important este să ne păstrăm calmul și să urmăm pașii firești ai demersului pedagogic, inserând cateva bomboane sub forma de încurajări, recompense etc.

Profesorul: Iți place cutare disciplină?
Elevul: Nu!
Profesorul: De ce?
Elevul: Pentru că mi-e inutilă în viață, nu mă ajută în ceea ce-mi doresc eu să fac! Nu-mi place nici profesorul/ profesoara, e prea sever/ă, nu predă bine, e ciudat/ă etc.

Ah! daca spune nu, înseamnă că nu mă respectă, are tupeu… De fapt, se poate să fie și așa, dar a spune nu, a deveni impermeabil și a bloca comunicarea reflectă de multe ori o realitate și un adevăr – poate chiar nu-i place…

Sugerez, deci, să fie lăsat elevul să creadă ce vrea el despre materia mea, dar nu uit să-i dau sarcini de lucru – mai ușoare și mai interesante, mai apropiate de universul lui – pentru a-l atrage oarecum și pentru a-l face să țină pasul. Vom vedea că, dacă creăm o atmosferă cu standarde mai coborâte, o să intre în acest joc formativ și elevul codaș, iar poate, către sfârșit de semestru sau de an școlar o să auzim că măcar a iubit ora pentru un motiv sau altul și că poate media sa a crescut; pentru că, deși nu i-a plăcut, a realizat totuși un progres. Acesta e un fel de a spune ”da” domeniului, chiar daca nu-ți place.

Bineînțeles că acest mod de abordare necesită o bună cunoaștere a elevilor – în permanență, trebuie să vedem sau să simțim cât pot duce aceștia, și să plusăm de fiecare dată pentru a-i atrage și pentru a-i face să progreseze.
Dacă “ne coborâm” puțin ”la mintea lor”, vom obtine mai multe rezultate pozitive decât dacă urmărim doar standardele curriculare înalte și penalizăm drastic elevii care nu împărtășesc viziunea noastră asupra rezultatelor așteptate. Eu am întâlnit și clase care urau limba franceză, dar spre final am reușit cât de cât să-i atrag, spunându-le că au dreptate să nu o iubească din cutare sau cutare motiv, dar să învețe măcar pentru notă.

E uneori istovitor, pare câteodată o munca inutilă, dar misiunea educatorului nu este doar de a duce elevii la olimpiade, ci de a-i ajuta să se automotiveze, să se direcționeze, să se regăsească în cutare sau cutare misiune sau meserie, să își atingă potențialul. Nu toți trebuie să ajungă la facultăți înalte. Poate că un anumit egoism pedagogic trebuie depașit de către fiecare educator. Satisfacția pe care o oferea odată o olimpiadă nu mai este aceeași cu cea din zilele noastre. Nu se mai învață ca atunci – acum, mizele sunt altele. Trebuie să ne reorientam mereu și să ne restructurăm modul de abordare, în primul rând readaptându-ne noi înșine.

Cuvinte cheie:
Accesări: 479