Cultivarea expresivității limbajului în ciclul primar

Principalele modalităţi ale expresivităţii limbajului oral constau în tonul vorbirii, ritm, volum, accent logic, gestică şi mimică. În cadrul lecţiilor de limba română, elevii urmează să se familiarizeze şi să utilizeze aceste elemente generatoare de expresivitate. În activitatea de cultivare a limbajului,nu se pune problema că învăţătorul să opereze cu noţiunile respective, dar el va construi circumstanţele capabile să producă formarea calităţilor de expresivitate a comunicării.
Este însă necesar ca învăţătorul să deţină informație teoretică.

În repetate rânduri,în cadrul orelor de citire, învăţătorul insistă asupra unei schimbări, din partea elevilor, a caracterului comunicării,prin solicitarea de a vorbi/ a citi mai frumos sau expresiv. Copiii îşi modifică nu de puţine ori felul rostirii sau al citirii mai mult intuitiv ori prin intuiţie decât raţional. Pracica şcolară a relevat că într-o măsură insuficientă constă în frumuseţea/ expresivitatea comunicării şi cum poate fi ea obţinută.

Alături de coerenţă, corectitudine, ritm, precizie, expresivitatea este o trăsătură a limbajului corect. A.Şpuntov identifica în termenii următori mijloacele de construcţie a expresivităţii:
Principalele modalităţi ale expresivităţii limbajului oral constau în tonul vorbirii, ritm, volum, accent logic, gestică şi mimică.

În cadrul lecţiilor de limba română, elevii urmează să se familiarizeze şi să utilizeze aceste elemente generatoare de expresivitate. În activitatea de cultivare a limbajului, nu se pune problema că învăţătorul să opereze cu noţiunile respective, dar el va construi circumstanţele capabile să producă formarea calităţilor de expresivitate a comunicării.
Este însă necesar ca învăţătorul să deţină informatie teoretică. Tonul vorbirii exprimă o cantitate generală a comunicării: mlădire, inflexiune a vocii, intonaţie. Ritm înseamnă desfăşurare gradată, treptată. Volumul este forţa sau amploarea sunetelor emise de voce. Accentul constă în intonaţia specială a unei silabe dintr-un cuvânt, pusă în evidenţă prin mărirea intensităţii vocii sau prin varietatea tonului. Prin accentul logic înţelegem intonarea specială a unei părţi dintr-un mesaj cu scopul de a evidenţia valoarea acelei secvenţe,detaşând-o de restul comunicării tocmai prin această accentuare.
În cadrul activităţilor şcolare, învăţătorul le va atrage atenţia elevilor asupra componentelor expresivităţii, solicitându-i să identifice şi să compare manifestările expresive de cele neutre/ inexpresive.

Pentru a exemplifica diferenţelor dintre cele două tipuri de abordare a textului literar şi reacţia elevilor în raport cu ele, oricând învăţătorul poate apela la următoarea activitate: lectura aceluiaşi text de două ori. La prima lectură, nu va schimba tonul, nu-şi va modifica mimica, gestica. A doua lectură va fi realizată cu folosirea tuturor mijloacelor despre care cunoaştem că asigură expresivitatea mesajului oral. După aceea, copiii vor fi întrebaţi  care dintre cele două lecturi le-a plăcut, ce nu au înţeles din prima lectură etc. Învăţătorul le poate astfel evidenţia care este rostul mimicii şi al gesturilor,al modulării vocii: de a completa mesajul transmis prin cuvinte, de a-l face mai convingător, mai inteligibil.
Alte exerciţii propuse de către învăţător vor avea ca scop obţinerea expresivităţii prin intonaţie şi volum. Fiecare dintre aceste elemente accentuează o anumită parte a mesajului şi reflectă atitudinea vorbitorului faţă de ceea ce relatează. Acelaşi eveniment poate produce o reacţie de bucurie,de întristare,de supresaturare; el este redat prin aceeaşi structură fonetică (aceleaşi sunete), dar intonaţia, prin care se încorporează scopul comunicării, atitudinea vorbitorului faţă de ceea ce relateză, le diferenţiază.

Pentru ca elevii să înţeleagă mai bine modul în care vorbitorii apelează la resursele de expresivitate ale limbajului, învăţătorul poate antrena clasa în mai multe tipuri de exerciţii.

1. Va pronunţa interjecţia bravo în faţa elevilor în moduri diferite, solicitând clasa să identifice starea exprimată: laudă, mulţumire, ironie, mustrare. Copiii vor încerca apoi să imagineze situţii în care să se justifice respectivele rostiri ale interjecţiei.

2. Învăţătorul prezintă elevilor un dialog ce s-ar putea desfaşura acasă, pe stradă, în tramvai etc. Dacă el ar fi fost reprezentat în scris,  fără niciun fel de explicaţie cu privire la comportamentul participanţilor, nu s-ar fi sesizat nimic grav, dar, prin rostire, învăţătorul a indicat o conduită nepoliticoasă. De exemplu:
– Ionel, poţi să vii mai repede?
– Vin!

3. Se cere elevilor ca aceeaşi propoziţie să fie rostită astfel încât să exprime diferite stări sufleteşti. De exemplu: A venit iarna./ poate exprima bucuria după o lungă aşteptare a veirii zăpezii şi a sărbătorilor sau părerea de rău ori groaza celui care se află nepregătit în faţa ameninţării frigului.

4. Copiii ascultă mai multe povestiri/poezii şi li se cere să determine tonul utilizat în povestire/poezie: vesel, trist, glumeţ, răutăcios etc.

„– Cri-cri-cri,
Toamnă gri,
Nu credeam c-o să mai vii
Înainte de Crăciun,
Că puteam şi eu s-adun
O grăunţă cât de mică,
Ca să nu cer împrumut
La vecina mea furnică,
Fiindcă nu-mi dă niciodată,
Şi-apoi umple lumea toată
Că m-am dus şi i-am cerut…
Dar de-acu,
Zise el cu glas sfârşit
Ridicând un picioruş,
Dar de-acuş s-a isprăvit…”
(Topîrceanu,30)
/ton trist/

„(Vă voi da relaţii despre când sunt veseli şoricarii)
Ei sunt veseli când îţi stau în poală
Şi când străchinuţa nu e goală,
Când le-arunci o minge sau un băţ.
Ei sunt foarte dornici de răsfăţ.
Ei sunt veseli când se sună-afară
sau dacă îi scarpini subsuoară.
Ei sunt veseli când le dai biscuiţi
sau alune sau cartofi prăjiţi.
Şi se-nveselesc cu osebire
Într-o atmosferă de iubire.”
(Cassian,28)
/ton vesel/

Învăţătorul poate veni cu întrebări de orientare: De ce această povestire/ poezie am spus-o pe un ton vesel/ trist? Ce cuvinte ne obligă să folosim acest ton? De ce nu putem rosti această poezie pe un ton vesel/ trist?

5. Pentru acasă, elevii vor fi invitaţi să pregătească povestirea unui text şi să-l povestească pe un ton adecvat conţinutului. În ora următoare, vor fi ascultaţi câţiva copii (4-5), ceilalţi elevi urmând să stabilească tonul rostirii şi să motiveze folosirea lui.
Cultivarea expresivităţii limbajului nu are înrâuriri numai în direcţia capacităţii de comunicare a elevilor, ci le îmbogăţeşte viaţa sufletească, le educă sensibilitatea şi receptivitatea faţă de  ceea ce există.