Cultivarea și dezvoltarea inteligenței emoționale la copiii de vârstă școlară mică

Articolul atrage atenția asupra importanței predării bazate pe atașament, având în vedere cultivarea și dezvoltarea abilităților specifice inteligenței emoționale în școală. Încearcă să transmită un mesaj motivațional, care să amintească profesorilor nevoia de a fi atenți nu numai la partea științifică, cognitiva a procesului educațional, ci și asupra elementelor care țin de domeniul afectiv, emoțional.

Conceptul  de inteligență emoțională, notat prescurtat EQ, definește acele competențe și abilități   emoționale și sociale, care asigură succesul și reușita în viață a oricărei persoane: identificarea, recunoașterea și denumirea emoțiilor, auto conștientizarea, gestionarea și controlul emoțiilor negative care produc stres, agitație, autocontrol-emoțional. O persoană inteligentă emoțional are următoarele calități: prietenoasă, sociabilă și deschisă în relațiile cu cei din jur, stăpână pe sine,  cu un bun autocontrol emoțional, încrezătoare în forțele proprii, având o imagine și o stimă de sine corectă, nu se lasă ușor intimidată de anumite circumstanțe nefavorabile sau de anumite persoane, are capacitatea de a se exprima în public în mod  liber și convingător, de cele mai multe ori manifestă spiritul de lider și dorința de a-și valorifica potențialul la maxim. Cu alte cuvinte, o persoană cu un EQ ridicat este un om echilibrat, stăpân pe sine și pe situație, cu o minte și un comportament sănătos.

Toate studiile efectuate recent au confirmat faptul că pentru a fi un om de succes nu este suficient sa deții competențe cognitive, intelectuale la un nivel ridicat, ci trebuie să știi cum să valorifici aceste abilități. Una dintre cercetări făcea referire la 2 elevi aflați într-o situație de evaluare, unul cu un coeficient de inteligență mediu și  un EQ ridicat și celălalt, cu un coeficient de inteligență ridicat, dar cu un EQ scăzut. S-a constatat faptul că elevul care deținea un nivel ridicat de EQ a obținut rezultate cu mult superioare față de celălalt, care din cauza faptului că nu știa cum să gestioneze situația stresantă de testare, nu a reușit să-și pună în valoare abilitățile intelectuale.

Din cauza faptului că nu se insistă pe dezvoltarea acestor abilități atât de importante și vitale, în școli apar o multitudine de provocări: fenomenul de bullying, rezultate proaste la învățătură sau la testările naționale în ciuda potențialului intelectual existent, lipsa de încredere în forțele proprii, stima de sine scăzută, cazuri de suicid, multă frustrare, nemulțumire, prejudecăți  și resentimente care creează în școli un ethos emoțional negativ.

Care ar fi soluția pentru toate aceste dificultăți? După părerea mea, ar trebui să se introducă în planul cadru de învățământ cel puțin 4 ore de dezvoltare personală/săptămână iar cadrele didactice să urmeze programe de formare și dezvoltare profesională astfel încât să fie capacitate pentru a preda conceptele și elementele specifice inteligenței emoționale. Școlile noastre ar înregistra un mare progres din toate punctele de vedere.

În majoritatea școlilor actuale nu se pune accentul și nu se acordă atenție acestui aspect al dezvoltării copiilor, drept pentru care copiii se confruntă cu multe deficiențe și dificultăți, inclusiv cu lacune în dorința lor de explorare, învățare activă, curiozitate, experimentare. Studiile spun că dacă nevoia emoțională, de atașament nu este îndeplinită, toate celelalte inițiative de cunoaștere ale copilului sunt înăbușite; în acest mod evoluția acestora având foarte mult de suferit.

Din observațiile pe care eu le-am făcut până în acest moment, pot confirma cu certitudine faptul că mulți dintre profesorii din instituțiile de învățământ sunt preocupați în mod special de alte aspecte decât de acela de a dezvolta o relație sănătoasă de atașament prof-elev, și anume: să obțină punctaje cât mai mari pentru a putea beneficia de așa numita gradație de merit, să participe cu copiii la numeroase competiții școlare care au scopul de a ierarhiza și eticheta copiii și care le acordă din nou punctaje pentru o mărire de salariu, de a aduna cât mai multe documente care să le îmbogățească dosarul personal; toate acestea se realizează în beneficul cadrului didactic, educația centrându-se în acest mod nu pe elev, cum ne îndeamnă studiile pedagogice, ci pe nevoile egoiste ale profesorului. Toată lumea condamnă sistemul de învățământ, însă să nu uităm că sistemul fără oameni nu funcționează. Noi, profesorii, formăm și influențăm sistemul și toate politicile, practicile educaționale existente în școală. Schimbarea începe cu mine, cu tine, cu fiecare dintre noi. Dacă am gândi în acest mod, educația ar căpăta o altă formă în România iar copiii românilor ar fi în capul listelor evaluărilor și statisticilor internaționale, nu la coadă.

Trebuie să înțelegem că tot conținutul informațional, academic pe care noi îl livrăm copiilor, este filtrat prin sistemul emoțional, afectiv al elevului. Personal, niciodată nu am putut învăța eficient o materie predată de un profesor de care nu-mi plăcea, și anume de ce aceia care inspirau frică, care  nu empatizau cu nevoile noastre, care nu știau să mai și glumească din când în când pentru a destinde atmosfera, care nu știau sau nu doreau să ne respecte pentru simplul fapt că suntem ființe umane valoroase și care nu știau să fie suficient de exigenți, pregătiți și riguroși din punct de vedere științific, dar pasionați, motivatori, plăcuți și înțelegători în momentul în care desfășurau procesul didactic de predare și evaluare.

Toate aceste lucruri negative inhibă cunoașterea. Succesul elevului în învățare este definit, în principal, de relația pe care acesta o stabilește și o dezvoltă cu cadrul didactic, nu de profesionalismul acestuia. Unde e sărăcie emoțională, spirituală nu există spațiu de dezvoltare, de creștere autentică. Cei mai mulți profesori își exercită profesia cu o doză ridicată de frustrare, nemulțumire, plictiseală, prejudecată și resentimente, care toate se revarsă asupra elevilor nevinovați. Avem o mare responsabilitate față de educabilii noștri și față de comunitatea în deplină dezvoltare, pentru că noi nu transmitem doar informații, cunoștințe ci și trăsături de caracter, valori, tipare de gândire si principii de viață. Sunt copii care acasă nu au părinți echilibrați și suficient de pregătiți academic sau social pentru a le inspira un exemplu pozitiv de trăire și existență, atunci intervine rolul profesorului, însă mulți uită că au și această menire atât de importantă și vitală.

Doresc să mă limitez la aceste cuvinte, care sper să trezească în inima tuturor profesorilor care vor parcurge acest articol dorința de reformare, de schimbare și de a face cu pasiune ceea ce facem, fiind atenți nu numai la dezvoltarea intelectuală a educabililor noștri, ci și la cea emoțională, spirituală, dacă o pot numi în acest mod.

Bibliografie:
• Louis Cozolino, Predarea bazată pe atașament. Cum să creezi o clasă tribală, Editura Trei, București, 2017.
• Daniel Goleman, Inteligența emoțională, Editura Curtea Veche, București, 2008.