Cum depistez discalculia și cum o remediez?

În ultima vreme, în sistemul educațional din România sunt anunțate rezultate remarcabile ale elevilor la olimpiadele internaționale la fizică, chimie, matematică. Ca o contradicție, apar rezultate slabe, catastrofale la evaluările naționale și nu numai. Care este de fapt nivelul real de cunoștințe ale elevilor? Poate fi discalculia factorul declanșator al acestor rezultate?

Deseori întâlnim elevi diagnosticați ca având discalculie, dar acest lucru este deseori descoperit prea târziu, după ce copilul a parcurs deja învățarea operațiilor de bază și când ar fi trebuit să-și exerseze și să-și automatizeze aceste operații. Elevii care prezintă forme ușoare de discalculie pot trece neobservați, mai ales dacă au un grad de inteligență peste medie. Discalculia prezintă manifestări ce pot fi observate încă de la grădiniță, odată cu achiziția conceptelor de bază ale matematicii: numere, mărimi, timp, spațiu etc.

Dar ce este discalculia?

Discalculia este dificultatea de învățare a matematicii în absența unor modificări senzoriale. Concret, elevul prezintă dificultăți în efectuarea calculelor, o predispoziție de oboseală și apatie deoarece nu are automatizate procedurile de calcul.

Aceste tulburări de calcul și raționament matematic au la bază o disfuncție neuro-biologică care afectează dezvoltarea creierului de a opera cu numere. Discalculia nu este o tulburare singulară, ea apare în asociere cu alte dificultăți, în special  cu dislexia și  dysorthographya.

La clasă, de cele mai multe ori observăm că elevii în cauză nu finalizează sarcinile de lucru, obțin rezultate slabe, confundă semnele matematice, au dificultăți în învățarea tablei înmulțirii, nu învață reguli de împrumut și raportare, au dificultăți în citirea, scrierea și ordonarea numerelor etc. Ca procedură de diagnosticare, se administrează teste de evaluare de către persoane avizate, de un psiholog.

Factorii care conduc la o predispoziție pentru discalculie sunt:

• moștenire genetică;
• leziuni minore ale sistemului nervos central;
• nașterea prematură;
• greutatea mică la naștere;
• întârzieri de limbaj, motricitate etc.

Discalculia prezintă manifestări ce pot fi observate încă de la grădiniță, odată cu achiziția conceptelor de bază ale matematicii: numere, mărimi, timp, spațiu etc. Pentru persoanele nespecializate, părinți sau cadre didactice, aceste semne sunt vizibile atunci când elevii bat pasul pe loc sau când obțin rezultate slabe.

Așadar, pentru elevii de vârstă  școlară mică, Renee M. Newman (1998) descrie câteva dintre simptomele pe care le pot manifesta copiii cu discalculie sau dificultăți de învățare a matematicii:

• Nu pot preciza care număr este mai mare sau mai mic dintre două numere date;
• Au dificultăți de numărare din 2 în 2 sau din 5 în 5 etc;
• „Au dificultăți în a efectua adunări, scăderi, înmulțiri și împărțiri. Au abilități matematice scăzute”;
• Nu se descurcă bine și nu înțelege cum să folosească banii;
• Nu pot înțelege că se obține același rezultate dacă adunăm 3+1 sau 1+3;
• Nu înțeleg limbajul matematic pentru operația de adunare sau scădere: adună, sumă, mai mult, în plus, mai mare etc. sau scade, fără, minus, diferență, mai mic, mai puțin etc.
• Au dificultăți în transpunerea datelor problemei în operații matematice corespunzătoare.
• Confundă cifre, nu așază corect cifrele unele sub altele;
• Apreciază cu greutate mărimi, proporții, distanța, viteza, timpul.

Pentru elevii cu dificultăți de învățare se poate interveni prompt dacă sunt diagnosticați la timp implementând o serie de măsuri de intervenție pentru a remedierea acestora. Dintre măsurile de intervenție, se pot aminti câteva care au condus la rezultate pozitive de depășire a dificultăților:

• Consolidarea activității;
• Intervenția cu program de remediere;
• Utilizarea calculatorului pentru utilizarea unor aplicații utile;
• Elaborarea unor fișe de lucru cu itemi cu grad mic și mediu de dificultate;
• Obținerea de timp mai lung de rezolvare a sarcinilor de lucru;
• Munca individualizată;
• Terapie educațională.

Este părintele în măsură să-și ajute copilul cu discalculie?

Da, deoarece NU este o boală, ci ea reprezintă o condiție. În completarea terapiei educaționale, părinții pot interveni pentru diminuarea anxietății față de matematică:

• dându-le libertatea de a folosi hârtie și material concret, în special folosirea degetelor, pentru efectuarea calculelor;
• utilizarea calculatorului sau a altui dispozitiv pentru jocuri matematice;
• aprecierea și lauda celui mai mic progres realizat de elevi;
• înlocuirea foilor albe cu caiete de matematică, cu rețea matematică;
• ilustrarea exercițiilor și a problemelor cu desene pentru o mai bună înțelegere.

Consilierea psihologică cumulată cu sprijinul familiei și al școlii sunt esențiale. Copilul cu discalculie are o integrare școlară și socială normală deci problemele lui apar doar când se confruntă cu probleme de calcul și raționament matematic.

Bibliografie
1. Purcia, Dana Codruța – Etiologia și tipologia dificultăților de învățare a scris-cititului și matematicii la elevi, Editura Psihomedia, Sibiu, 2006
2. Ungureanu, Dumitru – Copiii cu dificultăți de învățare, Editura Didactică și pedagogică, Bucurețti, 1998
3. Anucuța, Partenie – Să ajutăm corect copiii care întâmpină dificultăți în învățarea matematicii, Editura Eurobit, Timișoara, 2005
4. Newman, M. Renee – The Dyscalculia Syndrome, Dearborne, Michigan USA, 1998 – www. dyscalculia.org/thesis.html