Cum menținem la școlarii mici bucuria de a învăța

Starea de bine a elevului asociată cu bucuria de a învăța sunt două dintre dezideratele acestei perioade în care elevii încearcă să se reconecteze la cerințele școlii, la interacțiunea cu cei din jur, la redobândirea motivației și asumarea propriei responsabilități, la conectarea cu ei înșiși. Cadrului didactic îi revine rolul de ghid în această călătorie a redescoperirii de sine și a celor din jur.

„Diferența dintre adulți și copii nu este ignoranța celor mici sau lipsa unor abilități, ci enorma lor capacitate de a se bucura”, arăta Susan Engel, psiholog și cadru didactic.

Bucuria copiilor de a asimila informații este prezentă încă de când încep să perceapă tot ceea ce se află în orizontul lor apropiat: o insectă, o floare, o pasăre, o persoană diferită, fiecare îl încântă și îl determină să fie mult mai atent. Această plăcere de a descoperi se estompează odată cu trecerea timpului, curiozitatea și plăcerea scad până la indiferență sau respingere vehementă.

Acest fenomen are implicații mult mai serioase la școală. Dacă la intrarea în școală zâmbetul îi însoțește permanent, iată că după un timp încep să apară rutina, plictiseala și chiar respingerea față de activitățile de la clasă. De câte ori nu am auzit: „Ce dacă nu am învățat?, E bine și așa!, E greu. Oricum nu înțeleg nimic.”? Unii specialiști cred că sistemul actual de învățământ este de vină pentru acest lucru, alții consideră că sarcinile didactice numeroase îi lipsesc pe copii de motivație și implicit, de bucurie.

Pentru a menține starea de bine în sala de clasă trebuie să ținem cont de următoarele aspecte:

Jocul și joaca nu trebuie eliminate

Fiecare are rolul său și îl impulsionează pe elev să-și mențină motivația față de învățare și interesul fașă de școală. Bucuria prezentă în acestea se reflectă asupra întregii lor stări emoționale: sunt mai calmi, mai relaxați, preocupați să rezolve bine sarcinile realizate prin joc. De câte ori nu s-a constatat eficiența jocului didactic în cadrul orelor de comunicare sau matematică? E suficient să le spui că urmează un joc și bucuria deja e evidentă. Regulile sunt văzute ca o necesitate a desfășurării jocului în condiții ideale și astfel nu apare ideea de efort, de stres sau de plictiseală, mintea elevului caută soluții pentru a-l realiza în mod eficient.

Libertatea de a alege

În mediul școlar, acest concept pare primejdios, o scăpare din limitele impuse de reguli, un haos pentru cei mai mulți. Copilul se simte ca o marionetă care execută sarcinile fără a comenta, fără opțiunea de a selecta sau a refuza. Bucuria de a alege instrumentele necesare realizării unei lucrări, de a selecta și argumenta pentru alegerile făcute îi conferă acestuia un sentiment al valorizării.

Bucuria succesului

Pare greșită această sintagmă, ca și cum succesul include de la sine această stare de bucurie. În această perioadă greu încercată de pandemie, parcă am și uitat de acest concept. Mulți îl asociază cu competiția, cu premiile obținute, cu notele mari, cu recunoașterea meritelor la un nivel înalt. Dar oare, pentru copiii cu CES, orice mică schimbare în atitudine, comportament, învățare nu reprezintă un succes? Un joc desfășurat conform regulilor sale nu reprezintă un succes? Trăind într-o societate în care primordial este locul I, ajungem să-l resimțim ca atare, ca pe o stare obligatorie necesară și mai ales, fără bucurie.

Este esențial să asigurăm elevul că succesul poate fi experimentat și prin lucruri simple: de la a se îmbrăca singur la plecare, până la a reuși să facă ceva ce nu reușise să realizeze până atunci.

Bucuria de a finaliza un produs, în condițiile în care timpul a devenit un inamic puternic. Nimic nu pare a se încadra în intervalul de timp fixat. Când elevul aude intervalul de timp avut la dispoziție, se panichează și deja starea de bine dispare. Încurajările, timpul suplimentar acordat sunt motive suficiente pentru a zâmbi și a continua.

Bucuria de a împărtăși cu ceilalți stimulează actul educațional. Nu trebuie confundată cu lauda, această nevoie este caracteristică școlarului mic, de a spune tuturor despre reușitele sale, în ideea că ceilalți îl vor aprecia mai mult. Nevoia aceasta de apreciere își poate avea sursa într-o deficiență afectivă din familie, din școală sau din lipsa unei păreri pozitive față de sine.

Deseori, cultura în care trăim ne-a învățat să lăsăm deoparte sentimentele pozitive față de propria persoană și să considerăm orgoliu sau vanitate orice punere în evidență a propriei valori. Este bine să îi stimulăm pe elevi să aibă o părere pozitivă despre ei, doar așa vor evolua, legătura dintre ei va fi mai trainică și starea de bine va fi evidentă. Crearea unei imagini pozitive despre sine și ceilalți, bunăvoința și iubirea fac parte din secretele relației eficiente din sala de clasă.

Pentru reușita unui act educațional, cultivarea și întreținerea trebuințelor de creștere sunt obligatorii. Elevul crește și poate fi ajutat să crească dacă educatorul știe că mai importantă este schimbarea, împlinirea lăuntrică, starea de bine care reprezintă fundamentul educației de calitate.

Bucuria de a învăța înseamnă și implicare. Copiii au nevoie să știe că școala are un scop, că implicarea în activitățile școlare reprezintă liantul dintre nevoile lor educaționale și suportul care le satisface. Într-o lume plină de probleme și de controverse, bucuria de a învăța pare un lucru derizoriu pe care cei mai mulți îl consideră lipsit de importanță, fără a realiza că elevii triști de astăzi devin adulții resemnați sau pragmatici de mâine.

Bibliografie
Albu Gabriel, În căutarea educației autentice, Editura Polirom, Iași, 2002.
Lacombe Fabrice, Rezolvarea dificultăților de comunicare, Editura Polirom, Iași, 2005.