Cum să înoți într-un ocean de cărți

Artiolul cuprinde câteva sfaturi privind lectura cărților de literatură. Oamenii au preferințe în ceea ce privește lectura. Unii citesc doar un anumit gen de cărți. Scopul meu este să îndrum elevii să citească mai degrabă puțin și de calitate decât nimic. Trebuie să formăm o generație viitoare capabilă să deosebească binele, adevărul și frumosul într-o lume în care domină nepăsarea.
Ce să citim? Pentru a da un prim răspuns la această întrebare, aş împărţi cărţile de literatură în două categorii: cărţi care ne răspund unui interes cultural şi cărţi care ne satisfac plăcerea de a citi.

Acordându-le onoarea ce li se cuvine, îi voi trece în primul rând pe clasicii români. Studiaţi în şcoală, dar citiţi cam în grabă, clasicii tebuie recitiţi la vârstă matură. Nu e îngăduit unui român să ştie numai că G. Alexandrescu a scris fabule, că Negruzzi a publicat o nuvela istorică şi niste scrisori, că Alecsandri e un mare scriitor, că I.Creangă, Eminescu, Caragiale  sunt marii noştri clasici, că Slavici a scris o nuvela după care s-a făcut filmul ”Moara cu noroc”. Chiar dacă unele opere ale clasicilor noştri nu sunt aşa de captivante, să nu le uităm!

Clasicii sunt mândria noastră, făuritorii limbii noastre literare. Ceea ce ne-au lăsat e viu şi proaspăt şi citindu-i sau recitindu-i descoperim frumuseţi peste care, poate, am trecut cu vederea. Poeziile lui Eminescu, amintirile din copilărie şi basmele lui Creangă, momentele şi schiţele lui Caragiale, nuvelele lui Slavici sunt bijuterii care veşnic vor străluci în sufletele românilor şi pe care vremea nu le va întuneca. Lectura clasicilor ne ajută să ne îmbogăţim vocabularul, chiar ei ne îndeamnă: ”să cetim mai mult, să căutăm mijloace de dezvoltare a limbii… să fim români cu sufletul, nu cu vorba, să iubim ce-i al nostru şi să-l păstrăm că ochii din cap. Dacă toate acestea […] s-ar întrupa odată, fără îndoială am duce limba română la mai multă perfecţiune” (G. Coşbuc). ”Că să vă faceţi o frumoasă limba literară, citiţi pe Eminescu, pe Creangă, pe Delavrancea, pe Caragiale. Şi după ce-i veţi citi, recitiţi-i!” (Al. Vlahuţă).

Cu alte cuvinte, vom căuta să citim câte ceva din marile literaturi universale în limitele timpului disponibil, să cuprindem în lecturile noastre o întindere istorică sau geografică mai mare. Un ajutor în acest sens constă în lectura prefeţelor. Unii cititori preferă să nu citească prefeţele, pe motiv că le dezvăluie subiectul şi deznodământul cărţii. Este adevărat că uneori aşa se întâmplă, însă este important să le citiţi măcar la sfârşit, pentru o analiză critică.

Nu în ultimul rând, amintesc cărţile de literatură contemporană. Reflectând aspecte ale vieţii noastre, aducând în paginile lor imagini vii ale lumii în care trăim, aceste cărţi au o putere de atracţie. Din păcate, timpul nu ne permite să cuprindem lectura tuturor contemporanilor, însă recenziile ne sunt la îndemână.

Fireşte, în toată această pledoarie pentru cartea pe care vrem să o citim, un rol important îl are preferinţa fiecăruia. E bine că cel care îndrăgeşte proza să nu ocolească poezia, cel care adoră literatura de aventuri să nu înlăture literatura inspirată din realitate.

Decât să nu citeşti nimic, e mai bine măcar să citeşti o povestire, să urmăreşti o dramatizare, un film sau să asculţi rezumatul unei cărţi. Progresul tehnologiei ne oferă numeroase oportunităţi astfel încât cărţile să fie la îndemâna oricui şi oriunde, chiar dacă nu avem timp.