Despre calitate în educație

Termen care a generat numeroase studii, cercetări și căutări neîntrerupte de sensuri, conceptul de calitate a educației este, probabil, unul dintre cele mai instabile în ceea ce privește valabilitatea sa generală și în timp. În contradicție cu multe teorii, idei, concepte stabile ca sens și încă aplicabile, din teoria educației, aparținând unor mari pedagogi (Comenius, Rousseau, Pestalozzi, Herbart, Montessori) care au stat la baza formării de sisteme pedagogice, acela de calitate a educației furnizată de societate la un moment dat a cunoscut permanente modificări de sens.

O explicație logică a acestei instabilități de conținut este dată de progresul firesc al societății umane, de modificarea în timp a nevoilor de instrucție și educație ale indivizilor săi. Pe parcursul dezvoltării lor, toate disciplinele serioase, cu atât mai mult cele responsabile de educația omului, ajung, la un moment dat, să se interogheze asupra finalităților și limitelor lor, își analizează din interior întregul arsenal de concepte, teorii, strategii cu scopul firesc de a atinge o maturitate teoretică și practică. Liantul acestei interogativități este însuși omul, omul modern, omul postmodern, omul contemporan. Indiferent de sistemul social, politic sau cultural în care se manifestă educația, rezultatul său este omul. Așadar, conceptul de calitate a educației are un profund caracter umanist.

Existența și perpetuarea societăților umane este condiționată de educație, de capacitatea acesteia de a-și remodela permanent scopurile și finalitățile.
Desigur, ceea ce interesează este semnificația conceptului de calitate a educației în epoca actuală, o lume cu diverse provocări cu caracter global și prioritar, ce imprimă educației o notă din ce în ce mai complexă. În acest sens, George Văideanu emite două avertismente ce trebuie interiorizate de toți factorii educativi: „Avertismentul complexității îi privește pe educatori, care nu se pot refugia în granițele didacticii sau ale didacticismului, ignorând finalitățile, funcțiile și prospectiva educației; îi privește pe organizatori, care trebuie să evite promovarea birocratismului și simplismului în planificarea, observarea și evaluarea situațiilor educaționale. Avertismentul subtilității (al caracterului delicat) al proceselor formative privește toate categoriile menționate mai sus, amintindu-le că activitatea care se înfăptuiește zilnic în clase, laboratoare, săli de cursuri sau seminarii constituie un efort de modelare și automodelare a spiritelor” (G. Văideanu, 1988, pp.65-66)

În consecință, există o dificultate în definirea unui set de valori care să fundamenteze un concept comun al calității educației, dificultate dată de cel puțin două motive: profunda încărcătură culturală, dependența sa de valorile promovate într-o anumită societate, la un moment dat și caracterul umanist al tuturor acțiunilor și influențelor subordonate educației și instrucției. În ciuda acestei dificultăți există valori, principii, concepte și indicatori care converg spre o cultură comună a calității educației: valoarea adăugată și valoarea creată ca măsură a calității educației, satisfacția grupurilor de interes față de proces și față de produse, importanța motivației în învățare, autonomia și libertatea individuală, dezvoltarea permanentă, creșterea și progresul, multiculturalismul, accentul strategic pe anticipare în educație.

Preocupările comune în domeniul calității educației sunt concretizate, la nivel european, în câteva documente normative cu o importanță deosebită pentru Europa. Unul dintre acestea este Strategia de la Lisabona (2000 – 2010) care a devenit cunoscut prin obiectivul pe care îl propunea, acela de transformare a economiei europene în cea mai competitivă și dinamică economie bazată pe cunoaștere, capabilă de creștere economică durabilă. Pentru atingerea acestui obiectiv statele membre UE trebuiau să își coordoneze eforturile pentru realizarea unor transformări foarte importante (economice, sociale, politice) precum și pentru modernizarea învățământului. Cu un an înainte de Lisabona, prin Declarația de la Bologna (19 iunie 1999), se puneau bazele reformei în învățământul european, declarație semnată de douăzeci și nouă de miniștri ai educației printre care și cel al României. Obiectivul principal al Procesului de la Bologna era acela de a crea un spațiu european al învățământului superior, bazat pe cooperare internațională și schimburi academice, un spațiu european atractiv atât pentru studenții și profesorii europeni, cât și pentru studenți și profesori de oriunde din lume. Cele trei priorități ale Procesului de la Bologna erau: introducerea unui sistem de învățământ superior cu trei cicluri (licență, master, doctorat), asigurarea calității învățământului și recunoașterea calificărilor și a perioadelor de studii.

La Conferința ministerială de la Londra (2007) s-au luat măsuri pentru înființarea unui Registru al Agențiilor Europene de Asigurare a Calității în învățământul superior cu scopul de a crește încrederea în sistemul educațional european.

Întrucât prin Procesul Bologna și Strategia Lisabona erau prevăzute direcții de acțiune în special pentru învățământul superior, la 30 noiembrie 2002 a fost adoptată Declarația de la Copenhaga care angaja miniștrii educației din statele membre, țări candidate sau din țările EFTA – EEA în dezvoltarea și îmbunătățirea cooperării europene în domeniul educației și formării profesionale. Una dintre prioritățile stabilite atunci făcea referire la „dezvoltarea unor instrumente comune pentru calitate în educație și formare profesională inclusiv abordarea nevoilor de învățare ale profesorilor și formatorilor” („Promovăm calitatea!”, nr.1, sept. 2011, pag.4). Tot în anul 2002 a fost adoptat la Barcelona programul de lucru „Educație și formare 2010” care avea trei obiective strategice: îmbunătățirea calității și eficienței sistemelor europene de educație, îmbunătățirea accesului la educație și formare și deschiderea sistemelor de educație și formare către lumea întreagă.

Ultimele eforturi comune la nivel european în vederea asigurării calității în educație s-au concretizat în Strategia Europa 2020. Documentul cuprinde cinci obiective majore privind ocuparea forței de muncă, inovarea, educația, incluziunea socială și mediul/energia care trebuie să fie îndeplinite până în anul 2020. În domeniul educației strategia prevede: scăderea abandonului școlar sub 10 % și creșterea la peste 40 % a ponderii absolvenților de studii superioare în rândul populației în vârstă de 30 – 34 de ani.

Domeniile inovare, educație, formare și învățare de-a lungul vieții și societatea digitală în care Europa trebuie să acționeze în vederea asigurării creșterii inteligente vor avea ca efect ameliorarea rezultatelor în domeniul educației, calitatea și rezultatele instituțiilor de învățământ.

Strategia Europa 2020 propune în acest sens două inițiative emblematice:
a) Inițiativa emblematică O uniune a inovării propune statelor membre „…să consolideze cooperarea între universități, mediul de cercetare și întreprinderi …să garanteze existența unui număr suficient de absolvenți de universități de științe, matematică și inginerie și să axeze programele școlare pe creativitate, inovare și spirit antreprenorial” (Strategia Europa 2020, pag. 15).
b) Inițiativa emblematică Tineretul în mișcare oferă ca modele de acțiune la nivel național efectuarea de „investiții eficiente în sistemele de învățământ și de formare la toate nivelurile (de la nivelul preșcolar la nivelul universitar), ameliorarea rezultatelor în domeniul educației, tratând fiecare segment în cadrul unei abordări integrate, care să includă competențe cheie și care are scopul de a reduce abandonul școlar timpuriu, relevanța sistemelor de învățământ prin instituirea unor cadre naționale de calificare și printr-o mai bună direcționare a rezultatelor învățării spre nevoile pieței muncii” (Strategia Europa 2020, pag. 16).

Pe plan național, cel mai important pas făcut în sensul armonizării direcțiilor stabilite la nivel european în educație cu specificul național în vederea asigurării calității  în învățământ a fost adoptarea Legii nr.87/2006 pentru aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.75/2005 privind asigurarea calității educației. Atunci lua ființă și Agenția Română pentru Asigurarea Calității în Învățământul Preuniversitar, entitate juridică din România cu responsabilități și competențe în elaborarea politicilor educaționale care vizează asigurarea calității educației. Documentul mai sus menționat stabilește și o definiție de lucru pentru calitate a educației la art. 3 (1): „ansamblul de caracteristici ale unui program de studiu și ale furnizorului acestuia prin care sunt îndeplinite așteptările beneficiarilor, precum și standardele de calitate”.

Pentru întregirea sensului calității educației, același document oferă anumite completări. Astfel, art.3(3) precizează „…Asigurarea calității exprimă capacitatea unei organizații furnizoare de a oferi programe de educație în conformitate cu standardele anunțate. Aceasta este astfel promovată încât să conducă la îmbunătățirea continuă a calității educației”, art. 3(5): „Îmbunătățirea calității educației presupune evaluare, analiză și acțiune corectivă continuă din partea organizației furnizoare de educație, bazată pe selectarea și adoptarea celor mai potrivite proceduri, precum și pe alegerea și aplicarea standardelor de referință”, art. 5 (1): „Calitatea educației reprezintă o prioritate permanentă pentru orice organizație furnizoare de educație, precum și pentru angajații acesteia”, art. 7 (1): „Asigurarea calității educației este centrată preponderent pe rezultate”.

Am dorit să introduc în acest material și articole din Legea nr.87/2006 pentru aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.75/2005 privind asigurarea calității educației tocmai pentru a demonstra că există profunde preocupări la nivel național pentru conturarea unui concept al calității educației care să fie cât mai fidel particularităților locale și naționale, care să lase loc intervenției beneficiarilor educației în sistemul de management al calității și, de ce nu, care să persiste în timp.

Principiul conform căruia calitatea unui produs sau serviciu este realizată de producător dar este definită de client are o importanță deosebită în evaluarea și asigurarea calității în educație. Cu alte cuvinte, beneficiarii direcți ai educației (preșcolari, elevi, studenți, adulți care învață) și cei indirecți (părinții beneficiarilor direcți, angajatorii, întreaga societate) sunt cei care stabilesc caracteristicile și indicatorii programelor de formare care să le fie furnizate de școală având la bază valori ca: democrația, toleranța, umanismul, echitatea, autonomia intelectuală și morală, calitatea relațiilor interpersonale, progresul comunității, inserția optimă socială și profesională, individul ca membru critic și responsabil al comunității. Astfel, nucleul oricărui sistem de management al calității dintr-o unitate școlară trebuie să fie îndeplinirea așteptărilor beneficiarilor și a standardelor de calitate.

Comisia pentru evaluarea și asigurarea calității este parte atât a sistemului de management al calității din fiecare unitate școlară cât și a sistemului național de management al calității educației. Înființată în anul 2005 prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.75/2005 această comisie a reușit, în linii mari, cel puțin să atragă atenția asupra calității programelor educaționale furnizate de fiecare școală. Desigur, și acum se mai fac auzite ecouri ale unor afirmații sau întrebări formulate atunci de cadre didactice: „De ce este nevoie de înființarea unei comisii pentru a furniza educație de calitate?”,  „Numai membrii acestei comisii trebuie să fie preocupați de evaluarea și asigurarea calității în școală.” sau  „Înainte de înființarea aceste comisii școala nu furniza educație de calitate iar după înființare aceasta este sublimă”.

În parte, reacțiile apărute la acel moment au fost firești având în vedere faptul că ele se manifestau într-un sistem de învățământ încă centralizat, osificat, rod al unei politici naționale ce s-a dovedit inadecvată noilor evoluții pe plan european și specificului local comunitar. Treptat, aceste reacții au scăzut în intensitate probabil și datorită faptului că s-a conștientizat, la nivel individual, faptul că nu este suficient să facem educație ci ea trebuie să fie și de calitate.

Experiența personală de cadru didactic îmi confirmă faptul că foarte mulți colegi sunt, în continuare, sceptici în legătură cu rolul acestei comisii într-o instituție de învățământ. În special acestora, doresc să le aduc în atenție următoarele: calitatea educației se generează la nivelul relației cadru didactic – elev atunci când se înregistrează progres școlar pentru fiecare elev, cultura calității într-o instituție de învățământ începe să prindă contur numai după ce toți membrii ei gândesc prin prisma etapelor proiectare – realizare – evaluare – îmbunătățire, autoevaluarea personală și instituțională ne confirmă faptul că suntem buni și ne arată cum putem fi mai buni și, poate ce este mai important, munca în echipă în cadrul unui colectiv, al unei comisii sau grup de lucru și comunicarea sunt fundamentale în dezvoltarea instituțională.

Este evident faptul că nu putem vorbi despre un concept al calității educației sau, mai mult, despre o cultură a calității educației fără implicarea personalității umane. Calitatea educației nu este o haină pe care omul este obligat să o confecționeze și să o poarte ci este omul însuși.

Imitând umil modelul marelui sofist grec, Protagoras, care, în cartea sa „Despre zei” spunea că „Omul este măsura tuturor lucrurilor”, spun cu convingere că omul este măsura calității în educație.

In prezent, Agenția Română pentru Asigurarea Calității în Învățământul Preuniversitar se află în faza de finalizare a proiectului “Sprijin pentru unitățile școlare în implementarea manualului de evaluare internă a calității educației“ POSDRU 85/1.1/S/55668. Prin acest proiect, ARACIP a pus la dispoziția școlilor un manual de evaluare internă însoțit de o aplicație informatică prin care sunt asigurate următoarele:

• Respectarea cadrului legal privind asigurarea calității;
• Fundamentarea deciziei de îmbunătățire a calității pe dovezi;
• Informarea părților interesate prin accesul la o bibliotecă virtuală;
• Sprijinirea unității școlare în evaluarea internă prin parcurgerea „cercului calității”;
• Realizarea și publicarea, în formatul cerut, a rapoartelor prevăzute de lege;
• Ușurarea semnificativă a muncii cadrelor didactice responsabile cu asigurarea calității;
• Sprijinirea unității de învățământ în demonstrarea progresului obținut prin compararea rezultatelor;
• Facilitarea identificării și a generalizării exemplelor de bună practică.

Așadar, în practica evaluării și asigurării calității educației în școli, se va acorda un sprijin direct furnizorilor de educație atât prin explicitarea instrumentelor naționale ale calității la nivelul școlii cât și prin sprijinirea dezvoltării unor noi instrumente care permit adaptarea ofertei educaționale la cerințele specifice ale beneficiarilor locali.

Bibliografie:

⃰ ⃰ ⃰  Strategia Lisabona, Comisia Europeană, 2000;
⃰ ⃰ ⃰  Declarația de la Bologna, Comisia Europeană, 1999;
⃰ ⃰ ⃰  Declarația de la Copenhaga, Comisia Europeană, 2002;
⃰ ⃰ ⃰  Strategia Europa 2020, Comisia Europeană, 2010;
⃰⃰ ⃰ ⃰  Managementul și cultura calității la nivelul unității școlare, Institutul de științe ale educației – laboratorul de management educațional, București, 2005;
⃰⃰ ⃰ ⃰ Ghid pentru evaluarea internă a calității, Agenția Română pentru Asigurarea Calității în Învățământul Preuniversitar, București, 2006;
⃰ ⃰ ⃰ Management educațional pentru instituțiile de învățământ, Ministerul Educației și Cercetării, Ș. Iosifescu (coord.), București, 2001;
⃰ ⃰ ⃰ Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.75/2005, Monitorul Oficial nr.642 din 20.07.2005;
⃰ ⃰ ⃰ Legea nr.87/2006 pentru aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.75/2005, Monitorul Oficial, nr.334 din 13.04.2006;
Tudorică, Roxana, Managementul educației în context european, Editura Meronia, București, 2007;
Neculau, Adrian, (coord.) Noi și Europa, Editura Polirom, Iași, 2002;
Cucoș, Constantin, Pedagogie, ediția a II-a revăzută și adăugită, Editura Polirom, Iași, 2006;
⃰ ⃰ ⃰ www.ec.europa.eu
⃰ ⃰ ⃰ www.wikipedia.com
⃰ ⃰ ⃰ www.euractiv.com
⃰ ⃰ ⃰ www.gnac.ro