Dezvoltarea spiritului creativ în gimnaziu, prin texte

Profesor titular de limba și literatura română. Este preocupată de nou și de metode moderne de predare-învățare. A absolvit numeroase cursuri de perfecționare. Este implicată în proiecte și activități extrașcolare. A publicat în domeniul ariei curriculare limba și literatura română. A obținut premiul I la concursul de proiecte didactice Magistes CLASS.

SCOALA CU CLASELE I-VIII TUDOR VLADIMIRESCU TARGOVISTE ()

Creativ înseamnă a realiza un produs original, a născoci idei sau soluții noi. În lumea contemporană, creativitatea  presupune o provocare cu totul specială, un fenomen unic, cu un caracter complex, interdisciplinar, multidimensional și multideterminat. Formarea personalității creative trebuie să stea în centrul preocupărilor profesorului – lecțiile trebuie bine gândite, atent construite de profesor și dominate de creativitate, pentru că numai dacă elevul este creativ, va obține performanțe.

O modalitate de abordare și desfășurare a activității didactice se realizează prin intermediul etapelor evocare-realizarea sensului-reflecție (E-R-R), urmate de extindere. Asigurarea cadrului specific de predare-învățare-evaluare pentru dezvoltarea spiritului critic prin E-R-R și extindere reprezintă un demers complex, în cursul căruia profesorul își pune mai multe întrebări, care îl ajută în conturarea procesului didactic. În cazul lecțiilor pentru dezvoltarea spiritului critic se pleacă, la începutul lecției, de la întrebările:

Motivația predării lecției: De ce este importantă, relevantă și valoroasă lecția?, Cum este văzută ea în viziunea sistemică? Cum se leagă noile conținuturi de ceea ce elevii au învățat anterior și de ceea ce vor învăța? , Cum poate fi valorificată gândirea critică în lecție? Mi-am ales să aprofundez lectura textului ”Păcală și Tândală”, de Alexandru Mitru. Lecția mi se pare importantă deoarece se valorifică specificul poporului prin elemente simbol: biserica, mormintele. În cadrul orelor de opțional, am dezbătut tradițiile, obiceiurile le români, și lecția completează cunoștințele anterioare. Aprofundând lectura, elevii vor învăța că trebuie să fie cinstiți, pentru că altfel vor fi pedepsiți, și își vor expune opiniile, părerile.

Obiectivele lecției: Ce comportamente observabile vor demonstra și ce produse curriculare vor elabora elevii?, Ce cunoștințe vor asimila elevii?, Ce competențe vor demonstra elevii?, Cum vor putea opera elevii cu noile achiziții dobândite? Elevii vor contura portretul unui personaj exemplar și își vor însuși anumite norme comportamentale, de limbaj.

”Prerechizitele” elevilor (achizițiile minime): Care sunt achizițiile de care trebuie să dispună elevii pentru a putea învăța lecția? Achizițiile anterioare ale elevilor sunt: narațiunea, trăsături, moduri de expunere, rolul dialogului.

Evaluare: Care vor fi dovezile că elevii au învățat lecția? Expunerea opiniilor completează noțiunile însușite.

Managementul resurselor curriculare: Cum vor fi gestionate resursele curriculare în cadrul activității? Se pune accentul pe feedback.

În cadrul lecției propriu-zise, se urmăresc etapele:

Evocare: Cum pot fi implicați elevii din punct de vedere afectiv-motivațional în activitate?, Cum vor fi ajutați să formuleze întrebări și să stabilească scopuri pentru învățare? Cum vor fi ajutați să realizeze interogații retrospective și să își examineze și chestioneze achizițiile anterioare? Elevii vor da exemple de eroi care i-au marcat de-a lungul evoluției lor. Profesorul, dar și ceilalți elevi vor adresa întrebări.

Realizarea sensului: Cum vor fi abordate și studiate noile conținuturi curriculare de către elevi?, Cum își vor gestiona și monitoriza înțelegerea lor? Se vor utiliza, în cadrul orei, metode moderne: metoda cubului, brainstorming, votați un citat.

Reflecție: Cum vor utiliza elevii noile cunoștințe?, Cum vor opera cu ele?, Cum vor fi îndrumați să caute informații suplimentare, răspunsuri, rezolvări, soluții? Elevii vor lucra pe text, vor expune opiniile pornind de la anumite fragmente. Ei vor trebui să caute alți eroi din alte creații sau din literatura universală.

După lecție, se formulează întrebările:

Extindere: Ce ar trebui să facă elevii după terminarea lecției, pentru a-și consolida cunoștințele? Ce alte lucruri pot fi învățate pornind de la această lecție, ce achiziții pot dobândi elevii?
Elevii vor învăța că un om exemplar trebuie să dea dovadă de trăsături morale deosebite: cinste, curaj, înțelepciune. Ei pot realiza portretul eroului din zilele noastre.

Prin intermediul lecturii, elevul poate trece prin trăiri diverse, dar și pus în situația de a găsi soluții la anumite probleme. Este foarte important să învățăm să valorificăm textele în care se conturează portretul eroilor populari și să le însușim valorile morale care stau la baza unei societăți armonioase.

Bibliografie:
Mihaela Secrieru, Didactica limbii române, Iași, 2003.
Mușata-Dacia Bocoș, Instruirea interactivă, POLIROM, 2013.

Cuvinte cheie: ERR, extindere, creativitate, formarea personalității creative
Accesări: 1.204