Din nou despre educaţia copiilor

Ca sǎ creascǎ, un copil are nevoie de un cadru de referinţǎ. Pentru propria lui siguranţǎ, trebuie ca parinţii lui, iar mai apoi dascǎlii, sǎ defineascǎ regulile şi legile, sǎ spunǎ ce este permis şi ce este interzis. Însǎ norma nu ajunge. Pentru a creşte, copilul are nevoie de protecţie şi de bunǎvoinţǎ. Zece sfaturi pentru părinți și educatori ne-ar ajuta în crearea unui mediu prietenos și stimulator.

Aşa cum un bun grǎdinar creşte în grǎdina sa flori frumoase, viguroase, frumos parfumate şi colorate, tot aşa noi, pǎrinţii şi dascǎlii, dorim sǎ creştem copii frumoşi, sǎnǎtoşi, disciplinaţi, harnici, iubitori etc.

Exersarea unei autoritǎţi înseamnǎ sǎ fii ca un pǎrinte, sǎ  fii normativ. Este necesar, educativ şi face bine. Pentru cǎ  acest lucru va oferi securitate copilului. Este identic cu sentimentul de a fi persoana care nu va fi ameninţatǎ, cǎreia nu trebuie sǎ-i fie fricǎ, pentru cǎ are o adevǎratǎ  valoare şi va fi respectatǎ şi bine tratatǎ.

Sunt pǎrinţi  şi dacǎli normativi şi pozitivi atunci când vorbesc şi explic pericolele, riscurile, sancţiunile. O sancţiune corectǎ, care are sens şi care permite celui sancţionat sǎ-şi punǎ întrebǎri, sǎ gândeascǎ, o sancţiune formulatǎ clar şi care este aplicatǎ dintr-o datǎ, fǎrǎ explicaţii, este pozitivǎ.

Pǎrintele critic-negativ este un profesor rigid, tensionat, crispat. Este prea exigent, nu suportǎ sǎ fie pus în discuţie. Între pǎrintele critic-pozitiv şi pǎrintele critic-negativ este o frontierǎ care poate sǎ ne dea de gândit. Nu existǎ educaţie posibilǎ  fǎrǎ a face referire la lege. Însǎ legea nu ajunge. Pentru a creşte, copilul are nevoie de protecţie şi de bunǎvoinţǎ.

Un pǎrinte este de asemenea binevoitor, protector şi încurajator. Dascǎlul binevoitor este zâmbitor, destins, rǎbdǎtor, disponibil, atent. El creazǎ o ambianţǎ  amicalǎ şi stimulatoare: încurajeazǎ şi valorizeazǎ.

Dacǎ  dimpotrivǎ, devenim prea buni, superprotectori, nu-l vom mai ajuta pe copil. Dacǎ  reacţionǎm în locul lui, fǎrǎ solicitarea lui explicitǎ, atunci când facem noi mai mult din drum, atunci când îl facem sǎ  înteleagǎ cǎ  nu va face bine un lucru şi de aceea trebuie sǎ îl ajutǎm, fǎrǎ  doar şi poate cǎ nu îl ajutǎm în adevǎratul sens al cuvântului. Ii luǎm doar locul, vrem sǎ îl salvǎm, ca şi cum el însuşi nu ar fi capabil sǎ se descurce. Vrând sǎ facǎ numai bine, pǎrintele salvator din nou nu lasǎ loc altcuiva. Lacan spunea: ”Dacǎ mǎ pun în locul cuiva, în locul cui se va pune el?’’

Dorim sǎ facem din familiile noastre – ca părinţi – şi din grǎdiniţǎ – ca dascǎli – ”leagăn de iubire” pentru copiii pe care îi creştem şi îi educǎm. Iatǎ  zece sfaturi care ne-ar ajuta în acest sens:

1. Să vă iubiţi copiii şi să vă apropiaţi de ei, pentru a-i cunoaşte şi ajuta să crească!
2. Să-i protejaţi!
3. Să fiţi un bun exemplu pentru ei!
4. Să vă jucaţi cu copiii!
5. Să-i antrenaţi la lucru, alături de dumneavoastră!
6. Să lăsaţi copiii să dobândească  experienţă de viaţă, chiar dacă întâmpină greutăţi!
7. Să-i învăţaţi să fie ascultători.
8. Să-i lasati să se adapteze în societate!
9. Să aşteptaţi de la copii numai aprecierile pe care le pot da, conform gradului de maturizare a propriei experienţe!
10. Să  oferiţi copiilor trăiri cu valoare de amintire!