Disciplinarea pozitivă a elevilor

Printr-un management al comportamentului, profesorul poate preveni dezvoltarea unor situaţii conflictuale în clasa în care există elevi cu dificultăţi emoţional-comportamentale. În aceste situaţii, sarcina profesorului este de direcţiona energiile elevilor în activităţi constructive, spre comportamente adecvate, pozitive, constante pentru tot restul vieţii. Copilul are nevoie să fie ajutat, iubit, înţeles, apărat, călăuzit şi să se simtă important pentru cei din jurul său. Dacă vrem să avem un impact pozitiv elevilor noştri, trebuie să le oferim dragoste şi respect.

Educarea copiilor reprezintă unul dintre cele mai importante roluri pe care le are adultul, fie că este profesor sau părinte. Educarea eficientă este forma prin care copiii învaţă comportamente pozitive pentru tot restul vieţii, îi ajută să crească şi să se dezvolte într-un mod echilibrat şi sănătos din punct de vedere emoţional şi social. Procesul educaţiei trebuie să se bazeze pe dezvoltarea încrederii în sine a copilului.

Disciplina nu este echivalentă cu pedeapsa, iar scopul ei pe termen lung este acela de „a învăţa” copilul ce este controlul de sine şi deprinderea limitelor, de a-l învăţa pe ce cale să meargă, urmându-ne asemenea unui discipol, din iubire şi convingere, nu din teamă şi din durere. Disciplina nu este o metodă de „supunere” a copilului la regulile impuse de adult; poate include însă, impunerea unor penalităţi non-violente. Trebuie să avem mare grijă deoarece, dacă pedepsim copilul permanent, pentru orice mică greşeală, sau chiar pe nedrept, nu numai că nu-i vom îndrepta comportamentul, ci îl vom porni împotriva noastră.

Copilul va deveni violent cu cei din jur, îi va taxa de fiecare dată când greşesc şi chiar se va obişnui cu pedepsele, care nu vor mai avea nici o eficienţă în cazul lui. Când ne adresăm unui copil care a greşit, trebuie să facem distincţia între comportamentul problematic, specific, pe care acesta urmează să îl schimbe sau să îl înveţe, fără să utilizăm etichete care fac atac la persoană. Cu toate acestea, pedeapsa nu este o formă eficientă de disciplinare a copilului, pentru că ea elimină doar pentru moment un comportament nedorit al acestuia, nu îl învaţă cum să realizeze un comportament pozitiv constant.

Disciplinarea pozitivă a copilului constă în aplicarea unor principii esenţiale şi fapte (acţiuni), unele încurajatoare, iar altele corective. Ea se referă la modalităţile de stabilire a limitelor într-un mod ferm, dar plin de dragoste. Disciplinarea pozitivă recompensează comportamentul corect şi pedepseşte comportamentul greşit, încurajează respectul pentru copil, pentru individualitatea fiecărui copil, presupune înţelegerea nevoilor, a temperamentului şi a obiceiurilor copilului, fără a încerca de a-l schimba excesiv.

Potrivit metodei disciplinei pozitive, există câteva principii după care vă puteţi ghida atunci când vreţi să disciplinaţi elevul:

• Ajutaţi-l pe elev să înţeleagă rolul şi importanţa sa personală în comunitate sau în relaţie cu orice grup din care face parte.
• Respectaţi şi încurajaţi elevul, fiind ferm, dar blând în acelaşi timp.
• Învăţaţi-l pe elev să deprindă abilităţi sociale: respectul, grija faţă de ceilalţi, rezolvarea problemelor prin cooperare.
• Ajutaţi-l pe elev să descopere care sunt calităţile sale, prin încurajarea individualităţii.

Cu ajutorul acestor principii, disciplina pozitivă îi învaţă pe adulţi să folosească, în relaţia cu copiii, măsura lucrurilor: să fie fermi, dar blânzi în acelaşi timp, să nu fie excesiv de permisivi, dar să nu abuzeze de aplicarea pedepselor.

Etapele disciplinării pozitive sunt:

1. observarea comportamentului
2. evaluarea în raport cu vârsta, caracterisicile individuale, de mediu şi standardele familiei (se stabileşte o ierarhie a comportamentelor problematice de la cel mai important până la cel mai puţin important; se aleg cel mult două comportamente neadecvate)
3. analiza motivelor şi a consecinţelor comportamentale
4. alegerea metodei de disciplinare
5. verbalizarea regulilor
6. aplicarea metodei
7. oferirea unui model (adultul însuşi)
8. evaluarea metodei de disciplinare
9. încurajarea copilului în condiţiile comportării adecvate.

Cum se foloseşte disciplina pozitivă la elevi? Iată câteva reguli de aur pentru a aplica disciplina pozitivă la elevi:

• Respectaţi elevul şi cereţi să fiţi respectat. Dacă îi veţi spune, de exemplu, să tacă, atunci nu îi veţi da ocazia să comunice ceea ce simte. Profesorul nu trebuie să se impună prin abuzul de autoritate, ci prin fermitate şi bunătate, respectând în primul rând nevoile elevului într-o anumită situaţie.
• Identificaţi motivul care stă în spatele acţiunilor elevului d-voastră; încearcaţi să produceţi schimbări la acest nivel, nu să îi schimbaţi comportamentul.
• În loc să recurgeţi imediat la pedepse, încearcaţi să găsiţi soluţii.
• Recompensaţi comportamentul pozitiv al elevului, nu doar succesul în sine.
• Stabiliţi reguli clare şi asiguraţi-vă că ele au fost înţelese de elev. Vorbiţi-i despre consecinţe într-un mod calm.
• Nu îl pedepsiţi pe termen lung, ci optaţi pentru pedepsele scurte. După ce îşi îndeplineşte pedeapsa, arătaţi-i cât de mult îl iubiţi, nu îl ingnoraţi şi nu rămâneţi în continuare supărat pe acesta.
• Nu îl insultaţi, nu îl repeziţi şi nu ţipaţi la elevii d-voastră.
• Nu lăsaţi furia să pună stăpânire pe comportamentul d-voastră. Disciplinaţi-vă elevul atunci când sunteţi destul de calm pentru a gândi raţional, în beneficiul acestuia.
• Înainte de a vă grăbi să îl pedepsiţi, ajutaţi-l pe elev să îşi înţeleagă greşelile. Deşi în opinia d-voastră, motivul pentru care a făcut un anumit lucru este greşit, arătaţi că îi înţelegeţi raţionamentul.
• Oferiţi soluţii pentru a-şi îndrepta greşelile.
• Înainte de a apela la o pedeapsă, încearcaţi să vă ghidaţi elevul în a face alegerile cele mai bune.

Abordarea pozitivă înseamnă, deci:
– afirmaţii, reguli şi îndemnuri pozitive, în favoarea celor negative
– folosirea constantă a laudelor şi recompenselor
– redirecţionarea elevilor spre succes decât sublinierea greşelilor.

Printr-un management al comportamentului, profesorul poate preveni dezvoltarea unor situaţii conflictuale în clasa în care există elevi cu dificultăţi emoţional-comportamentale. În aceste situaţii, sarcina profesorului este de direcţiona energiile elevilor în activităţi constructive, spre comportamente adecvate. În acest sens, aveţi în vedere următoarele:

• Propuneţi-vă promovarea comportamentului adecvat
  • aplicaţi recompensele, sancţiunile şi consecinţele în mod consecvent
  • realizaţi un echilibru între sancţiuni şi recompense
  • oferiţi-i elevului alternative pentru a-l învăţa să-şi asume responsabilitatea pentru acţiunile sale.
• Separaţi comportamentul inacdevat de copil
  • comportamentul este inacceptabil, nu elevul
  • încurajat, elevul poate învăţa să-şi îmbunătăţească comportamentul
  • comportamentul adecvat ar trebui asociat cu persoana.
• Oferiţi-i alternative de comportament
  • oferiţi posibilităţi ca elevii să facă alegeri privind comportamentul lor
  • stimulaţi alegerile potrivite
  • aplicaţi consecinţele alegerii lor; nu faceţi excepţii de la consecinţele stabilite, fie pozitive, fie negative.
• Construiţi în mod activ încrederea elevului şi relaţia cu acesta
  • unor elevi le este greu să relaţioneze cu adulţii sau să aibă încredere în aceştia; oamenii realizează mult mai multe atunci când au încredere în sine şi în cei de lângă ei
  • o relaţie bună implică contacte pozitive
  • stabiliţi şi reîntăriţi limitele, păstrându-vă promisiunile şi fiind consecvenţi în aşteptări.
• Modelaţi comportamentul pe care îl aşteptaţi de la elev
  • rezolvarea cu calm a conflictelor este unul dintre cele mai importante modele de comportament
  • calmul, predictibilitatea şi siguranţa sunt abilităţi cheie care trebuie modelate.
• Nu abandonaţi niciodată o problemă importantă
  • acordarea unei recompense pentru un comportament adecvat arată că vă pasă şi că vă respectaţi cuvântul dat
  • aplicând o consecinţă negativă, adoptaţi o atitudine pozitivă în ceea ce priveşte comportamentul viitor.
• Depuneţi efort pentru a remedia şi restabili relaţia cu elevul atunci când aceasta s-a deteriorat
  • nu uitaţi că elevii s-ar putea să fie în continuare stresaţi sau reticenţi în urma sancţionării primite
  • fiţi gata să le acordaţi mai mult timp şi să repetaţi încercările d-voastră de a menţine o atitudine pozitivă
  • dacă nu acordaţi elevului şansa de a-şi remedia comportamentul, relaţia cu acesta se va degrada.

Dacă ne uităm atent în jurul nostru, vom descoperi că elevii noştri vor să li se ofere încurajare, recunoaştere, siguranţă şi speranţă. În miezul procesului de educare stă grija adevărată pentru alţii. Profunzimea influenţei pe care o avem asupra altora este legată în mod direct de profunzimea grijii pe care o avem faţă de ei. Când încercăm să ajutăm şi să influenţăm elevii noştri, trebuie să avem sentimente pozitive şi să ne pese de ei. Când îi încurajăm pe alţii şi le adăugăm valoare fără a aştepta ceva în schimb, ei se simt importanţi. Şi o dată ce îşi dau seama că reprezintă ceva pentru ceilalţi, sunt liberi să trăiască într-un mod pozitiv pentru ei şi pentru cei din jurul lor. A educa un copil este o operă care cere, înainte de toate, multă dragoste. Aceasta nu însemnă că ea nu impune şi raţiune, bazată pe cunoştinţe precise, pe „stăpânirea” unor noţiuni psiho-pedagogice.

Copilul pe care şcoala îl educă nu este la fel cu ceilalţi, el este unic pentru fiecare dascăl şi, de aceea, învăţăturile pe care le primeşte trebuie adaptate personalităţii lui. Copilul are nevoie să fie ajutat, iubit, înţeles, apărat, călăuzit, are nevoie să se simtă important pentru cei din jurul său. Dacă vrem să avem un impact pozitiv elevilor noştri, trebuie să le oferim dragoste şi respect. Înainte de a putea să ne implicăm în vieţile altora, trebuie să le arătăm iubire. Fără ea, nu va fi nici legătură, nici viitor şi nici succes. Recompensele educaţiei prin iubire sunt însă numeroase. „Îndepliniţi-vă sarcinile cu iubire; daţi-i unui copil puţină iubire şi veţi primi înapoi foarte multă.” Cea mai minunată alchimie prin care îi putem inspira pe alţii constă în a le dărui iubirea noastră şi în a le accepta dragostea. Devotamentul şi dragostea necondiţionată au puteri creatoare magice. Conştiinţa de a fi iubit este o forţă ce poate ridica, salva, vindeca-pe oricine, este forţa vindecătoare care ne face să mergem mai departe atunci când nu mai avem nici un alt motiv. „Iubirea-spunea Emerson-este suprema inspiraţie.”

Am descoperit acest exemplu despre cum poate produce iubirea o modificare în viaţa copiilor/ elevilor noştri. Iată ceva scris de un profesor înţelept:
„Am avut un simţământ de uşurare când am început să înţeleg că un tânăr are nevoie de mai mult decât materia pe care o predau. Ştiu matematica bine şi o predau bine. Obişnuiam să cred că asta era tot ceea ce trebuia să fac. Acum educ copiii, nu le predau matematica. Accept faptul că, în privinţa unora dintre ei pot avea doar un succes parţial. Când nu mă străduiesc să obţin toate răspunsurile, se pare că obţin mai multe chiar decât când încerc să fac pe expertul. Tânărul care m-a făcut să înţeleg acest lucru a fost Eduard. L-am întrebat într-o zi de ce crede că face cu mult mai bine decât anul trecut. El a dat o semnificaţie întregii mele noi orientări. «Pentru că acum mă plac când sunt cu dvs.», mi-a răspuns. Eduard a răspuns la iubire într-un mod în care n-ar fi făcut-o niciodată dacă i s-ar fi oferit doar cunoştinţe tehnice, psihologice sau teorie educaţională. Când a ştiut că profesorului îi pasă de el, a înflorit.”

Ca orice altă relaţie, iubirea pe care le-o arătăm elevilor nu depinde de faptele lor. Atunci când cultivăm iubirea ca un mod de viaţă, încercăm să facem întotdeauna ceea ce este mai bine pentru elevii noştri, bucurându-ne, totodată, că iubirea pe care le-o insuflăm dă roade în sufletele lor.

Noi, dascălii, revărsăm din cupa înţelepciunii, pasiunii şi iubirii, punem în balanţă toleranţa şi exigenţa şi astfel, împreună, contribuim la modelarea fiinţei umane, având în minte vorbele lui Plutarh „consideră elevul o făclie pe care să o aprinzi astfel încât mai târziu să lumineze cu o lumină proprie”. A conduce către maturitate o fiinţă umană nu este deloc simplu, dar nu se poate spune că este un lucru imposibil. Dacă am reuşit să ajutăm alte suflete să înflorească, putem spune că a meritat să trăim.

Bibliografie:
1. Botiş A., Tărău A.(2004), Disciplinarea pozitivă sau cum să disciplinezi fără să răneşti, Editura ASCR, Cluj-Napoca
2. Iucu R.(2000), Managementul şi gestiunea clasei de elevi, Editura Polirom, Iaşi
3. Neamţu C.(2003), Devianţa şcolară. Ghid de intervenţie în cazul problemelor de comportament ale elevilor, Editura Polirom, Iaşi
4. Prodan A.(1999), Managementul de succes-motivaţie şi comportament, Editura Polirom, Iaşi
5. Sălăvăstru, D.(2004), Psihologia educaţiei, Editura Polirom, Iaşi
6. Stan E.(1999), Profesorul între autoritate şi putere, Editura Teora, Bucureşti