Dor de normalitate… sau cum se scurge timpul în online

Între Zoom-uri am pauză de aproape 15 minute, cât să mă resetez pentru subiectul de la următoarea lecție și să mai răspund la vreo solicitare de pe e-mail, whatsapp sau facebook. Ok, totul a mers bine, copiii foarte cuminți, extrem de disciplinați. Am reușit să facem toate exercițiile scurte de la un test de antrenament pentru examen, ba chiar să punctăm câteva elemente esențiale pentru compunerea de argumentare, că cealaltă e cu o întâmplare petrecută la școală și aici avem o experiență mai largă. La compunerile narative mă refer! Na, și întâmplările de la școală sunt multe și diverse, ce-i drept. Mai răspund la trei-patru telefoane, arunc un ochi și peste o situație ce trebuie întocmită urgent. Aoleu, am uitat să intru pe forum! Eh, lasă, că dacă era ceva urgent cred că puneau pe grup. Gata, acum mă apuc de materialele pentru online (a, să ne înțelegem, pe mâine sunt gata și pentru poimâine, pe jumătate) că e jale dacă nu ți le faci în avans, cine știe ce apare?! Ah, uite că încep să-mi transmită copiii pe privat temele. Nu-i nimic, lucrez mai târziu la materiale…

Nu știu ce simt alții, dar eu am o senzație de ghiftuială online. Asocierile gastronomice îmi vin în minte pentru că tocmai am terminat prima masă pe ziua de azi (e 16,25 și da, știu sfatul acela de a mânca trei mese pe zi, ideal ar fi la ore fixe… în timpuri de online, se ignoră!). Gândurile m-au năpădit pe când îmi spălam vasele și mi-a apărut brusc în minte ideea: pe copil nici nu l-am întrebat dacă îi este foame! Noroc că e mare – este licean – și își poartă singur de grijă. Mai mult! Știe că trebuie să aibă un comportament adecvat când se strecoară prin spatele meu, în timp ce sunt pe Zoom cu elevii mei, ca să ajungă la frigider.

Ei bine, da, mi-am fixat centrul logistic în bucătărie, spațiu larg și luminos, care măcar îmi dă impresia că eu – mamă, soție, femeie – sunt centrul universului meu casnic. Soțul, bietul de el, când ajunge acasă mă privește oarecum compătimitor și, chit că-i dă ghes foamea de vreo două ore, mă salută frumos și așteaptă să-i vină și lui rândul.

Totuși, care este motivul imboldului meu creativ? Pur și simplu simt nevoia să vă creionez una din zilele mele de online. M-am săturat să vorbesc cu mine însămi. Noaptea a trecut greu, n-am prea putut dormi – poate de gânduri, poate de expunerea prelungită la device-uri… cine mai caută explicații?! La ora 7.30 a.m. mi-am băut cafeaua (era să zic liniștită), cu un ochi la televizor că se dă o știre cu domnul Iohannis și se reiau niște  declarații de-ale doamnei ministru, cu celălalt ochi pe smartphone, fiindcă am vaga senzație că am ratat un mesaj de pe grupul colegilor de la școală. Sunt în două grupuri de colegi: unul al școlii-structură unde funcționez propriu-zis și unul al școlii-mamă (cel cu pj-ul, după cum știu colegii de breaslă). Mai sunt într-un grup de la isj, în unul cu verișorii, unul cu elevii din clasa a V-a, altul cu elevii din a VI-a și un altul cu cei de-a VIII-a. Mai am vreo două grupuri de prieteni, dar nu le pun la socoteală, și sunt extrem de fericită că i-am refuzat pe colegii care m-au întrebat dacă să mă adauge în grupurile părinților de la clasele la care predau. Bun, astea sunt cele de pe whatsapp, că pe facebook am mult mai multe.

În sfârșit, cafeaua a fost bună și mi-a creat iluzia că e o dimineață obișnuită și că îmi iau porția de energie pentru a începe cu bine o nouă zi de muncă. Ah, am uitat s-o sun pe mama! A avut ghinionul să se îmbolnăvească în perioada asta. Nu o pot duce acum la un control pe la spital, așa că ne tratăm cu ajutorul consultațiilor telefonice cu medicii (care au fost extrem de binevoitori, nimic de zis, respect!). Nu pot sta liniștită până nu o sun pe ea, parte din cauza îngrijorării mele reale, parte pentru a-mi ostoi senzația covârșitoare de vină și neputință. Dar termin repede cu mama – vocea este în regulă, nu mai tușește la fiecare două-trei cuvinte și pare a avea un tonus mai bun – că intru pe Zoom cu copiii.

Între Zoom-uri am pauză de aproape 15 minute, cât să mă resetez pentru subiectul de la următoarea lecție și să mai răspund la vreo solicitare de pe e-mail, whatsapp sau facebook. Mai răspund la trei-patru telefoane, arunc un ochi și peste o situație ce trebuie întocmită. Aoleu, am uitat să intru pe forum! Eh, lasă, că dacă era ceva urgent cred că puneau pe grup.

Gata, acum mă apuc de materialele pentru online (a, să ne înțelegem, cele pe mâine sunt gata și pentru poimâine, pe jumătate) că e jale dacă nu ți le faci în avans, cine știe ce apare?! Ah, uite că încep să-mi transmită copiii pe privat temele. Nu-i nimic, lucrez mai târziu la materiale, după ce văd temele, după ce stau puțin de vorbă cu soțul meu a cărui răbdare e greu pusă la încercare de când cu online-ul și după ce adun hainele de la uscat. Noaptea-i lungă! A, și neapărat trebuie să-i fac fiului meu spaghete carbonara. De o săptămână m-a rugat!