Dorul de copilărie

La sfârșit de promoție aduni poveștile frumoase, minunate și rememorezi, inevitabil, zilele de început poveste. La fiecare nouă promoție ești tentat să spui că cei din urmă au fost deosebit de inteligenți, de creativi, că alți copii ca aceia nu vei mai avea în față. Întotdeauna am fost, sunt depășită de propriile așteptări.

Minunata lume a copilăriei ne umple cu puritatea, gingășia, candoarea, naivitatea specifică. Fără copii, toți părinții știu că viața n-ar fi atât de frumoasă, tot astfel și pentru un educator – fără ei, fără copii grupei, viața n-ar fi atât de plină de povești. Pentru că fiecare copil este o poveste, fiecare copil are o poveste.  Dacă am pune impresiile în cuvinte, s-ar aduna multe povești frumoase, uneori foarte triste, cărora educatorul încearcă să le găsească  întotdeuna un final mai fericit.

Adunate, toate poveștile cu și despre copii se transformă subtil în povestea unei grupe.

Micii erau timizi, neîncrezători, mirați, curioși, erau la trei anișori. Și atunci am avut intuiția să denumesc grupa ”Năzdrăvanii”. S-a adeverit ulterior că meritau numele ales! Primul an de grupă mică este cel în care ai în față niște neajutorați, niște oameni în miniatură cu care construiești, desenezi, pictezi,  povestești, mănânci, te joci „de-a…” și „de-a…”. Ești o mămică cu foarte mulți copii. Și numai dacă n-ai avea copii nu ai iubi frumusețea limbajului de la acea vârstă, creativitatea și imaginația maximă, specifică lor. Puritatea este la ea acasă. La grupa mijlocie, cu ajutorul părinților se văd și primele trăsături de caracter: spirit de prietenie, respect faţă de adulţi, politeţe, hărnicie, independenţă, spirit de iniţiativă, curaj, aptitudinile de definesc și personalitatea începe să se contureze mai bine. Dacă în primele două grupe ai clădit cu răbdare, cu delicatețe, dar și cu fermitate fundația, la grupa mare nu-ți rămâne decât să finisezi ceea ce ai început, pentru ca apoi să  primești aprecierea muncii, calificativul maxim. Educația este o activitate sisifică, care nu se termină niciodată. Aici fiecare adaus este binevenit, aș folosi metafora “îngrijim florile” ca să înflorescă ca într-o grădină. La grupa mare am cules flori, multe flori. Biblioteca grupei era plină cu atlasuri, enciclopedii cu animale, plante, corpul omenesc, meserii, orașe, povești. Zilnic aveam bucuria să-i găsesc pe primii copii citind, căutându-și singuri cartea preferată, rugându-mă mai apoi să le citesc aici și nu erau cărți de povești sau de desene animate. Căutau informația, noutatea. Dacă trecea o zi fără jocuri inteligente stil domino, labirinturi, descoperă deosebirile, era câte un copil care îmi amintea. Au fost copii care aduceau de acasă cărți, cd-uri educaționale, erau în competiție cu prietenii lor. Pot afirma că am avut bucuria profesională să lucrez cu copii inteligenți, talentați, creativi, veseli și foarte veseli, ingenioși, inventivi. Nimic nu se compară  pentru un educator, cu satisfacția progresului, progres concretizat în cunoștințe, abilități și aptitudini pe care cu multă dragoste le-a dăruit, cu multă răbdare le-a format.

Au fost minunate momente care au marcat povestea noastră, o poveste minunată, pentru mine. Uneori mă încearcă regretul că în amintirea unui copil de 3/6 ani imaginea grădiniței este estompată de alte și alte evenimente din viața următoare de școlar. Dar spun stop! și o iau de la capăt. Cred că ceva rămâne totuși în amintirea părinților. Și, așa cum pentru familie copilul este oglinda sa, pentru mine toți copiii grupei reprezentă oglinda mea, cartea mea de căpătâi, iar cei care o vor deschide sper să aprecieze frumusețea fiecărei file.

Primul pas în educație începe la grădiniță, următorii depind de familie, de părinți, care, prin modelul lor parental, în afară de securitatea materială și afectivă, vor picura zilnic și dragostea pentru frumos și adevăr,  pentru valori morale în general.  Educația este o obligație pentru orice părinte și nu ceva opțional, dacă dorește să-și împlinească, poate, visul nerealizat.