Educația corelată cu cerințele secolului XXI
Absolventă a Universității de Nord Baia Mare, Facultatea de Științe, profil matematica-fizica anul 2003. Absolventă a cursurilor Postuniversitare din cadrul Universității de Nord Baia Mare profil Informatică anul 2006. Absolventă a cursurilor masterale Matematică Didactiă din cadrul Universității Tehnice Cluj, Centrul Universitar Nord Baia Mare 2016.
Trăim într-o epocă în care schimbările în toate domeniile se produc într-un ritm alert. Cerințele societății moderne și totodată ale angajatorilor sunt foarte diferite fața de cele clasice. Școala nu poate sta departe de aceste tendințe, de aceea este necesară o schimbare și o adaptare la lucrurile noi care se produc. În acest articol am prezentat câteva idei despre cum ar trebuii format elevul secolului XXI și care ar trebuii să fie abilitățile individului format în școala secolului XXI.
Creșterea și stabilitatea economiei globale depinde de capacitatea sistemelor de educație din lume, de a-i pregăti pe elevi și studenți, de a-i ajuta să ajungă la niveluri înalte de performanță, astfel încât toți să aibă oportunități pentru locuri de muncă. Cu toate acestea, în ciuda numeroaselor eforturi de îmbunătățire a standardelor educaționale, sistemele școlare din lume se luptă pentru a face față cerințelor elevilor, studenților și angajatorilor secolului XXI.
Atât în țări dezvoltate cât și în țări în curs de dezvoltare, tinerii sunt tot mai dependenți de tehnologii. Angajatorii încep să caute noi competențe pentru a spori competitivitatea într-o piață globală. În timp ce toate s-au modificat într-un ritm alert, educația a suferit o modificare minoră.
Cu puține excepții, sistemele școlare nu au fost încă schimbate să se adapteze tendințelor și tehnologiilor actuale. Complexitatea acestei provocări necesită un răspuns puternic și în timp util. Este nevoie de o soluție globală care permite celor mai sărace țări să depășească etapele costisitoare în dezvoltarea și extinderea sistemelor lor de educație. În același timp, toate școlile ar trebui să includă în exigențele curriculare formarea de aptitudini necesare secolului XXI.
Evoluțiile în educație nu au funcționat pentru toți elevii sau pentru toate țările. Este nevoie de un plan de acțiune, de integrare și de colaborare. Acesta va fi facilitat de către profesori de excepție și susținut de metode care să transmită cunoștințe, să permită elevilor să creeze și să se adapteze. Aceștia vor efectua sarcini pe baza unor proiecte interdisciplinare, care promovează inovarea și colaborarea interculturală. Ei vor aplica cunoștințele și creativitatea pentru a rezolva problemele din lumea reală.
Cu toate că viziunea este globală, drumul spre educația secolului XXI trebuie făcut de fiecare țară, aparte. În timp ce unii ar trebui să schimbe sistemul de evaluare, alții sistemul de predare. La noi în țară, se susține ideea că reforma în educație trebuie să pornească de la numărul de elevi. Cu toții trebuie să facem pași mărunți pentru a putea răspunde provocărilor și toți trebuie să ajungem în același loc. Scopul este îmbunătățirea sistematică a calității și a accesului la educație în întreaga lume.
Calitatea educației este un considerent important. Numai educația de înaltă calitate oferă o cale de ieșire din cercul vicios al sărăciei specifice anumitor regiuni. Sărăcia limitează standarde educaționale, inhibă dezvoltarea economică și alungă talentul. Deci, nu este surprinzător faptul că lumea în curs de dezvoltare să se concentreze asupra calității educației și asupra rezultatelor elevilor. Un exemplu este China, unde între anii 1999 și 2004 numărul de studenți a crescut la peste 12 milioane, iar în prezent are în vedere modalități de îmbunătățire a calității educației. Potrivit Secretarului de stat al Ministerului Educație din China, „Ministerul se va concentra pe îmbunătățirea calității și a condițiilor învățământului superior, mai degrabă decât pe creșterea numărului de studenți”.
În fiecare țară, venitul pe familie afectează șansele de reușită ale copiilor. În Statele Unite, de exemplu, o performanță slabă se regăsește în state sărace ca Mississippi și Louisiana. În același timp, minoritățile etnice și elevii care vin din familii cu venituri mici au o performanță care este sub media națională în aproape toate statele. O reformă educațională eficientă trebuie să abordeze aceste inegalități și să se asigure ca toți copiii, ”în loc de doar câțiva”, să aibă acces la un învățământ de calitate.
Deși sistemele de învățământ au progresat, experiențele și atitudinile elevilor s-au schimbat radical. Guverne, angajatori și ONG-urile încep să caute un set diferit de aptitudini.
Elevii se schimbă!
Cum se poate inspira elevul din metodele tradiționale de predare din clasă, în cazul în care viața din afara clasei s-a schimbat atât de drastic? În ultimul timp, foarte mulți adolescenți dedică timpul lor utilizării telefoanelor mobile, internetului și jocurilor. Pentru mulți elevi, doar timpul petrecut la orele de curs este dedicat studiului.
Angajatorii sunt, de asemenea, în schimbare și se confruntă cu realitatea globalizării. Importanța acordată creativității se corelează cu necesitatea ca angajații să fie mai predispuși spre colaborare. În ultima perioadă, cele mai multe locuri de muncă create la nivel mondial s-au bazat pe domenii care implică interacțiunile dintre oameni, rațiunea, înțelegerea și colaborarea. Persoanele pregătite pentru o economie orientată spre interacțiune au un avantaj competitiv. Faptul că aceste interacțiuni au loc din ce în ce mai mult, la o scală globală, aduce un avantaj în cunoaștere și înțelegere interculturală, dezvoltă abilitatea de a vorbi mai multe limbi, sunt îmbunătățite valorile de toleranță, înțelegere și respect.
Totodată, competențe fundamentale, cum ar fi matematica, citirea și scrierea nu mai sunt la fel de relevante pentru angajatori. În schimb, sondajele indică în mod constant că, pentru angajare, aceste abilitățile fundamentale sunt esențiale. Cercetarea arată că există o corelație puternică între accentul timpuriu pus pe matematică, citire și scriere și locuri de muncă mai bine plătite. Odată cu dezvoltarea economiilor, piața forței de muncă se schimbă, producția pe bază de sectoare globalizate ia locul activităților individuale. De exemplu, agricultura este în prezent mai mult conectată prin intermediul piețelor mondiale, crescând astfel cererea de competențe ale secolului XXI.
Se poate adapta educația?
Datorită acestor tendințe, care apar în mod similar, în diferite societăți, studenții, angajatorii și cetățeni ai lumii vor cere mai mult sistemelor lor de învățământ. Pentru a satisface aceste cereri, va fi necesar ca liderii de sistem să întreprindă o schimbare.
Educația 1.0 se referă la educația care a fost în cea mai mare parte a secolului XX. Aceasta punea accent pe cantitatea de informație memorată, nu pe calitatea informației dobândite și a avut ca rezultat practici variabile și o gestiune limitată a standardelor de performanță. În timpul educației 2.0, s-au conceput reforme ale sistemului pentru profesionalizarea proceselor și standardelor stabilite. Educație 3.0 are la bază teoria evoluției emergente, care are ca scop dezvoltarea calităților spontane și imprevizibile, calități specifice secolului XXI. Ea se dezvoltă din reforma educației 2.0 și din oportunitățile oferite de tehnologii avansate.
Noua schimbare necesită un program de reformă mai largă, una care răspunde realității, oportunităților socio-economice, de îmbunătățire a învățării prin tehnologii moderne.
În țările în curs de dezvoltare, care au o un acces limitat la educație formală, educație 3.0 ar putea oferi un nou sistem de acces la educație și învățare de calitate. Este nevoie de experți și sprijin la nivel mondial într-o serie de domenii de specialitate.
Colaborarea și creativitatea sunt aspecte emblematice ale acestei schimbări și vor direcționa cursul programului de reformă al Educației 3.0. Acestea sunt instrumente pentru elevii, studenții și angajatorii de astăzi și, în mod logic, ar trebui să devină instrumente pentru profesori în școli și în sistemele educaționale actuale. Cei mai buni educatori din întreaga lume predau deja în acest fel. Încurajează elevii să muncească în echipe pentru a rezolva probleme, pentru a aprofunda înțelegerea diferitelor concepte și pentru creșterea cunoștințelor. Acest lucru, la rândul său, generează abilități, cum ar fi experiență, creativitate, gândire interdisciplinară și de rezolvare a problemelor, abilități căutate de angajatori. Aceasta are ca rezultat o forță de muncă mai inovatoare și astfel stimulează dezvoltarea economică. Anumite școli sprijină învățarea secolului XXI. Prin urmare, principala provocare este de a reproduce aceste modele de excelență, astfel încât toată lumea să poată avea acces la ele.
Găsirea unui drum spre învățarea caracteristică secolului XXI se bazează pe un set de obiective pentru toți elevii:
- să dobândească o gamă de abilități necesare pentru a reuși într-o lume modernă și globalizată;
- să primească o educație personalizată, care le permite să își atingă potențialul maxim;
- să relaționeze cu comunitățile lor, personal și digital și să interacționeze cu oameni din culturi diferite;
- să învețe pe tot parcursul vieții.
Realizarea acestei viziuni necesită o transformare fundamentală în patru domenii:
– Primul este reprezentat de abilitățile secolului XXI care se află în programele școlare;
– Al doilea este pedagogia secolului XXI și anume predarea acestor abilități în mod eficient;
– Al treilea, un element cheie al noii pedagogii, este tehnologia, valorificată într-o serie de aplicații mai eficiente decât în educația tradițională;
– Al patrulea este reforma secolului XXI, care integrează și adaptează pilonii de sisteme de înaltă performanță descrise mai sus: profesori excelenți, planuri excelente de studiu și responsabilitate pentru rezultate.
Va fi un progres atunci când se vor pune în aplicare cele patru domenii împreună. De exemplu, tehnologiile de vârf nu pot înlocui profesorii, dar îi pot sprijini, pentru ca elevii să ajungă la un nivel mai ridicat de performanță și realizări. În mod similar, cadrele didactice excelente nu se pot apropia de elevi fără a adopta metode de predare noi. Foarte puține sisteme de educație pot pregăti elevi și studenții pentru o economie prosperă fără susținerea dezvoltării abilităților secolului XXI.
Multe dintre programe abordează deja problema secolului XXI și au ca scop ca fiecare elev să obțină următoarele capacități:
- Rezolvarea problemelor și luarea deciziilor;
- Gândirea creativă și critică;
- Colaborare, comunicare și negociere;
- Curiozitate intelectuală și abilitatea de a căuta, selecta, structura și evalua informațiile.
Profilul absolventului trebuie să fie orientat către următoarele repere:
– Un antreprenor independent care are următoarele calități: viziune, inteligență și creativitate, responsabilitate, perseverență și determinare, gândire pozitivă;
– Un ucenic permanent, flexibil și capabil să se adapteze la schimbare.
De asemenea, succesul la locul de muncă la nivel mondial necesită o creștere de performanță la discipline cum ar fi: știință, tehnologie, inginerie și matematică. Abilitățile formate de aceste discipline sunt din ce în ce mai căutate de către angajatori și reprezintă o sursă de inovare și creștere la nivel mondial. Multe țări au realizat o schimbare semnificativă în sistemele lor educaționale, dar până în prezent nu s-au atins obiectivele secolului XXI așa cum se propune în ”programul” Educație 3.0.
Bibliografie:
Cerghit, Ioan, Sisteme de instruire alternative şi complementare. Structuri, stiluri si strategii, Bucureşti: Editura Aramis, 2002;
Marta Lopez-Jurado Educacion para el siglo XXI (Educația secolului XXI): Editura Descede de brower 2011;
Oprea, Crenguţa-L., Strategii didactice interactive, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, R.A., ed. a IV-a, 2009.
Cuvinte cheie: educație, schimbare, elev, angajator, dezvoltare, cunoaștere, creativitate
Accesări: 6.062




Ministerul Educaţiei