Educație pentru progres continuu

Societatea este într-o continuă evoluţie. În funcţie de caracteristicile fiecărei etape, ea şi-a creat întotdeauna şcoala de care a avut nevoie şi care a corespuns intereselor sale. Învăţământul modern a creat o deschidere către nevoile elevului ca viitor membru al societăţii, plasându-l în centrul acţiunii tuturor tipurilor de educaţie. Pentru pregătirea elevilor conform cerinţelor pieţii se impune implicarea lor în activităţi productive, în care să-şi valorifice cât mai mult posibil creativitatea. Pentru aceasta, în şcoală trebuie să existe laboratoare, cabinete şi ateliere înzestrate cu aparatură şi utilaje adecvate, şi mai ales cadre didactice cu o pregătire corespunzătoare care să le permită investigarea aptitudinilor elevilor pentru a găsi căile cele mai potrivite stimulării fiecărui elev şi angajarea lui într-o activitate eficientă. Timpul petrecut realizând diferite machete, referate, prezentări Power Point, piese de mobilier şi alte materiale didactice atât de necesare nu face decât să-i pregătească pe elevi pe un fond larg de specializare.

Societatea în care trăim este o societate caracterizată printr-o dinamică accelerată a schimbărilor. Permanentele inovări tehnologice ridică în permanenţă noi sarcini educaţiei, cărora aceasta trebuie să le facă faţă. In contextul actual, activităţile de învăţare sunt planificate şi structurate pentru a promova şi încuraja un proces didactic modern. Cel mai potrivit pentru oferirea oportunităţilor de educaţie, de instruire teoretică şi practică accesibilă, de înaltă calitate s-a dovedit a fi învăţământul centrat pe elev. Instruire nu înseamnă doar transmitere de cunoştinţe, ci şi conducerea unui sistem din care face parte şi profesorul, dar în centrul căruia se află elevul.

Tot ce ne înconjoară este tehnologie. Importanţa practică pe care noţiuni simple o prezintă pentru înfăptuirea muncii fizice grele a fost cea care a trezit interesul oamenilor. Folosirea tehnologiilor implică un grad de civilizaţie, iar atuurile civilizaţiei nu necesită demonstraţii pentru că produsele tehnologice fac parte din mediul nostru.

Tot ceea ce se întâmplă în această societate informatizată ne determină să acordăm o atenţie deosebită educaţiei pentru progres. Educaţia pune accent pe oameni, urmăreşte dezvoltarea unor calităţi umane şi explorarea potenţialului uman, este orientată predominant spre pregătirea pentru viaţă. Cadrul didactic este dator să dezvolte şi să restructureze în acelaşi timp, actul educaţional. Trebuie să trezească dorinţa de cunoaştere permanentă. Elevii trebuie să conştientizeze că doar aşa se poate progresa.

Talcott spunea: „Avem nevoie să planificăm învăţarea noastră pe durata vieţii şi să vedem cum, printr-o învăţare programată pe ritmul propriu la locul de muncă şi în educaţia şi instruirea formală, putem rămâne viguroşi într-o economie schimbătoare”.

Profesorii aleg strategia de predare, operează schimbări în prezentarea conţinutului în funcţie de disponibilităţi, profil de învăţare, interese. Elevii utilizează cunoştinţe dobândite nu numai prin educaţia oferită de şcoală ci şi cele acumulate prin educaţia informală (care precede şi depăşeşte ca durată pe cea formală) şi nonformală  (ce rezidă din activităţi opţionale şi extraşcolare). Toate cele trei tipuri de educaţie trebuie să interfereze deoarece au un scop comun: formarea unui tânăr absolvent ce a devenit conştient de capacitatea sa de a se integra pe piaţa muncii (aflată într-o continuă schimbare) şi în societate, bine pregătit atât din punct de vedere profesional cât şi social.

Rolul apostolic al profesorului este de coordonator, de a-i determina pe elevi să descopere singuri modul în care pot lucra în cadrul lecţiei. În acest sens, testele iniţiale aplicate de către profesorii diriginţi la începutul anului şcolar pentru stabilirea căruia dintre stilurile de învăţare – vizual, auditiv sau practic – aparţine fiecare elev în parte, sunt de un real folos pentru toate celelalte cadre didactice de la toate disciplinele de învăţământ.

Activitatea educativă înseamnă atât lucrul în echipă cât şi capacitatea de a lua decizii individual. Munca în echipă presupune organizarea şi dirijarea specifică a relaţiilor sociale din cadrul grupului de elevi, favorizând stimularea participării active a elevilor în procesul propriei instruiri. Din acest lucru se deduce că elevii participă conştient la procesul de învăţământ. În condiţiile unei rapide acumulări de date noi, organizarea orelor de curs eficiente ridică problema însuşirii cunoştinţelor, nu atât cantitativ, cât mai ales, calitativ. Elevii sunt îndrumaţi să pătrundă în sensurile multiple ale lucrurilor, să surprindă relaţiile logice dintre fenomene, să încorporeze datele cunoscute în experinţa proprie, să înveţe cum să-şi valorifice cunoştinţele în activitatea practică,    să-şi însuşească tehnica unei continue autoinstruiri, să înţeleagă sensurile sociale ale progresului lor intelectual şi practic.

Lucrul pe echipe nu se limitează numai la colaborarea elevilor ci la momentul oportun intervine şi profesorul, el fiind cel care dirijează din umbră instruirea. Acesta ştie de ce cunoştinţe, priceperi şi deprinderi au nevoie elevii pentru îndeplinirea sarcinii. Este bine ca acestea să fie amintite, completate, dacă este cazul, prin discuţii înainte de începerea activităţii. Profesorul trebuie să aibă grijă ca toţi elevii să participe efectiv la studiul şi prelucrarea materialului.

Munca în echipă îi obişnuieşte pe elevi cu organizarea şi conducerea activităţii, cu distribuirea sarcinilor ţinând seama de aptitudinile şi posibilităţile fiecăruia, cu planificarea timpului şi le dezvoltă toate acele calităţi morale şi de personalitate pe care le reclamă munca în comun şi convieţuirea socială. Cultivă deopotrivă simţul de răspundere faţă de obligaţiile asumate, conştiinciozitatea şi punctualitatea în îndeplinirea lor. Preocuparea pentru reuşita acţiunii implică dezvoltarea spiritului de iniţiativă, creativitatea dar în acelaşi timp şi spiritului critic. Elevii învaţă cum să ofere fără a jigni şi cum să ceară sprijin păstrându-şi demnitatea. Învaţă cum să critice şi cum să primească observaţiile colegilor, deducând numai aspectul pozitiv şi transformând contradicţiile în discuţii constructive.

Interdisciplinaritatea şi transdisciplinaritatea au şi ele un rol important, esenţial, în educaţia pentru progres. Interdisciplinaritatea presupune abordarea fenomenelor şi proceselor complexe, ducând la realizarea unei imagini unitare a realităţii, la însuşirea unei modalităţi de abordare a realităţii. Transdisciplinaritatea se referă la exercitarea proceselor de studiu al realităţii, astfel încât să se ajungă în cele din urmă la definirea unor domenii noi ale cunoaşterii. Transdisciplinaritatea realizează legături între discipline prin ceea ce au în comun.

La orele de curs, elevul se află într-o dublă ipostază: obiect al educaţiei şi subiect al educaţiei. El nu este un simplu consumator al instrucţiei, ci se află pe o poziţie selectivă faţă de actul instructiv-educativ. Acumulează ceea ce concordă cu interesele şi cerinţele lui la un moment dat, într-o anumită etapă a dezvoltării sale. Devine asociat al profesorului în acţiunea de modelare a propriei persoane, atât din punct de vedere profesional cât şi social.

La obţinerea unor rezultate bune contribuie şi alegerea adecvată şi la timpul potrivit a modului de organizare a procesului de învăţământ. Este indicată folosirea combinată a tuturor parametrilor, atât în sarcina dată elevilor cât şi în modul de participare a acestora la lecţie şi modul de desfăşurare a actului instructiv-educativ.

Elevul îşi poate alege sarcina pe care o îndeplineşte gradat, rezultatele consemnându-se în fişe de lucru şi apoi în fişe de progres. Curba rezultatelor trasată pe baza acestor notări dezvăluie informaţii despre capacitatea de prelucrare a datelor în sens creator  a celor implicaţi în procesul de formare.

Periodic, explorează realitatea sau substitutele ei. Învaţă prin descoperire, face apel la metode active care favorizează însuşirea unei experienţe deduse din contactul direct cu lumea obiectelor şi fenomenelor reale-observarea directă şi independentă, experimentul, studiul de caz. În ansamblul lor, aceste metode plasează elevul într-o situaţie de cercetare a propriei identităţi, ajutându-l să-şi însuşească, nu numai noi cunoştinţe, ci şi calităţi şi comportamente apropiate acelora implicate în actul de cercetare stiinţifică.

Introducerea şi folosirea calculatoarelor în educaţie constituie o mare realizare a acesteia. Calculatorul este un suport global, care amplifică capacitatea de a gândi şi a comunica. În decursul istoriei, cea mai rapidă dezvoltare a avut-o informatica.

Calculatorul este prezent în toate mediile datorită reducerii costurilor, miniaturizării, ale creşterii vitezei de calcul şi stocării volumului de date.

Dacă până acum, profesorii care predau discipline tehnice spuneau ca 10% dintre elevii de liceu utilizează calculatorul în scopul instruirii, acum, acest procent este cuprins intre 80 si 90%. Însă, este adevărat şi faptul că toţi elevii au acces la internet, 90% acasă şi 100% la şcoală. În aceste condiţii, devine o necesitate utilizarea platformelor AeL în procesul de predare-învăţare-evaluare, special dezvoltate pentru a sprijini procesul de predare-învăţare, fiind proiectate şi prezentate într-o manieră atractivă, modernă şi motivantă. Lecţiile multimedia interactive oferă noi metode de învăţare care îmbunătăţesc performanţa şcolară şi contribuie, prin atingerea obiectivelor operaţionale propuse, la formarea de aptitudini, abilităţi şi competenţe.

De asemenea, platforma AeL combină experimente, simulări, filme, activităţi interactive, teste, toate vizând motivarea diferitelor tipuri de cursanţi. Procesul de învăţare este, prin urmare, transformat într-o activitate interesantă, o modalitate de a descoperi şi explora, de a observa principii ştiinţifice complexe şi de a aplica teoria abstractă în activităţile de zi cu zi. Conţinutul educaţional digital permite elevilor să repete lecţia ori de câte ori este necesar pentru a înţelege un anumit subiect. Fiecare unitate de învăţare îi ajută pe elevi să exploreze, să descopere, să găsescă soluţii, să îşi construiască propriul bagaj de cunoştinţe şi să formuleze concluzii proprii. În acelaşi timp pune un accent deosebit pe cunoştinţele operaţionale, de învăţare prin acţiune.

În concluzie, educaţia pentru progres înseamnă mai curând posibilitatea de a descoperi prin experimentare decât de a primi un transfer de informaţii directe.

Bibliografie:
1. Ioan Bontaş, Tratat de pedagogie, Editura BIC ALL, 2007
2. Anghel-Stănilă Elena, Psihologia educaţiei pe tot parcursul vieţii, Editura For You, 2017
3. Nicoleta-Adriana Floarea,Cosmina-Florentina Surlea, Procesul instructiv-educativ in scoala moderna, Editura Arves, 2005