Efectele fenomenului de bullying asupra dezvoltării personalității copilului

Pentru foarte mulţi copii, interacţiunea cu alţi copii, în locuri în care supervizarea din partea unui adult este mai redusă (în curtea şcolii, pe terenul de sport, în pauze, în vestiare sau pe drumul spre casă), reprezintă o lecţie de viaţă foarte dureroasă.
Toate aceste experienţe în care un copil este pus să facă anumite lucruri umilitoare pentru distracţia altor copii, este hărţuit, etichetat, ameninţat, deposedat de anumite bunuri etc., îşi pun amprenta asupra modului în care el se va percepe pe sine şi pe cei din jurul său.

Unii dintre aceşti copii vor alege să adopte şi ei acelaşi comportament, exploatându-i pe cei pe care îi percep că sunt „mai slabi” decât ei sau mai lipsiţi de resurse (ex: nu au prieteni), alţii rămân „ciuca bătăii de joc” pentru că le este frică să vorbească. Mai există şi categoria copiilor care reuşesc să îşi înfrunte frica şi cer ajutorul unui adult.

Pentru că nu putem să ne însoţim permanent copiii în toate locurile în care aceştia sunt nevoiţi să meargă este foarte important să îi învăţăm cum să facă faţă acestor situaţii.
Toate exemplele date mai sus sunt circumscrise fenomenului de bullying. Potrivit literaturii de specialitate, comportamentul agresiv abuziv repetitiv (bullying) este una dintre formele specifice ale violenței școlare. Deși fenomenul de bullying – „comportamentul agresiv, abuziv, repetitiv” – este o problemă la nivel internațional, care poate conduce la grave consecințe atât pe termen scurt cât și pe termen lung, atât pentru agresor, victimă cât și pentru societate, totuși această formă de manifestare a agresivității în școală este prea puțin studiată în România, fiind o problemă insuficient conștientizată și, poate, un subiect incomod.

Prof. Dr. Dan Olweus, un profesor cercetător în psihologie din Norvegia este considerat pionier pe tema bullying-ului, pe baza a aproape 40 de ani de cercetare, implementare și evaluare a programelor de prevenire (Hazelden Foundation, 2016). Definiția sa afirmă:

„Un elev este agresat atunci când el/ea este expus, în mod repetat în timp, unor acțiuni negative din partea unuia sau mai multor elevi…. O acțiune negativă este situația în care o persoană provoacă intenționat, sau intenționează să provoace, durere fizică sau disconfort unei alte persoane, prin contact fizic, cuvinte sau în alte moduri.”

Fenomenul „bullying” trebuie analizat dintr-o multiplă perspectivă: din interiorul sistemului educativ preuniversitar (perspectiva elevilor, consilierilor, profesorilor) și din exteriorul mediului educativ formal(perspectiva părinților). Pentru cei mai mulți dintre subiecți, violența este o problema individualizată, izolată și contextualizată, nicidecum un fenomen generalizat la nivelul întregului sistem. Prin compararea cu servicii similare din alte ţări europene, cercetarea contribuie la crearea unei viziuni de ansamblu asupra modului de abordare a bullying-ului.

Pentru a atenua efectele acestui fenomen trebuie să mizăm atât în școală cât și în grădiniță pe implicarea consilierului școlar și realizarea unui program de intervenție personalizat, care va duce la reducerea frecvenței manifestărilor violente, victimizării și creșterea frecvenței comportamentelor prosociale. Această intervenție trebuie să vizeze și familia știut fiind faptul că o piedică în calea unei dezvoltări reușite a copilului o pot constitui părinții, care, preocupați exagerat de latura financiară a existenței, uită elementul esențial de care are nevoie orice copil- afectivitatea. Inconștient, unii copii sunt grav agresați de proprii părinți, care sunt de părere că doar banii pot echilibra lucrurile. Uită însă că foarte multe aspecte a căror repercusiune asupra creșterii și dezvoltării copilului sunt insignifiante, în realitate lasă cronic nesatisfăcute nevoile vitale ale acestuia. Pentru a se dezvolta armonios, copiii au nevoie de o relație foarte apropiată cu părinții și cu ceilalți membrii ai familiei. Acest lucru nu înseamnă o supraprotecție din partea părinților  ci crearea premiselor de a-și dezvolta independența, de a relaționa cu ceilalți copii, familia fiind doar un sprijin, un mediator între cele două părți- copil și mediul în care trăiește.

Colaborarea echilibrată între grădiniță/ școală și familie, atunci când apare o problemă,  este de natură să optimizeze demersurile făcute pentru atingerea scopului comun: diminuarea problemelor de orice natură care duc la probleme de adaptare școlară.

Bibliografie:
• Animus Association Foundation (2016). LISTEN! What children have to tell us about bullying and safety at school
• Baldry, A. C. (2003). Bullying in schools and exposure to domestic violence. Child Abuse and Neglect.