Eficienţă în educaţie: crearea unei relații pozitive

Întrucât mulţi părinţi, dar si cadre didactice se confruntă cu tot felul de situaţii problemă în relaţia cu copiii, în acest articol mi-am propus să dezbat problema neascultării copiilor, a comportamentelor indezirabile şi am încercat să aduc în atenție câteva aspecte importante în crearea unei relaţii pozitive cu cei mici. Lucrurile de care ar trebui să ţinem cont atunci când dorim să oferim calitate în educaţie ar fi: colaborarea cu şcoala, acordarea unei importanţe deosebite educaţiei timpurii, o bună comunicare cu copilul, utilizarea corectă a pedepselor şi a recompenselor, oferirea unui exemplu pozitiv şi acordarea de libertate, fără a depăşi însă anumite limite.

Atunci când facem referire la educaţie, pe lângă bagajul de cunoştinţe pe care îl transmitem cpilului, deprinderi şi abilităţi pe care vrem să i le dezvoltăm, ne referim şi la schimbarea unor comportamente inadecvate. Mulţi părinţi, dar şi cadre didactice caută neîncetat soluţii pentru realizarea unei educaţii de calitate. Un aspect important în realizarea acestui lucru ar fi colaborarea celor două părţi implicate în actul învăţării.

Această colaborare este necesară, întrucât educaţia de acasă trebuie să fie în concordanţă cu cea acordată în şcoală. Dacă regulilor sau principiilor cu care este obişnuit de către părinţi nu li se acordă aceeaşi importanţă în şcoală, sau invers, copilul va fi confuz şi va considera că nu este necesar să le respecte. Scopul acestei colaborări este acela de a găsi împreună căile şi mijloacele corecte pentru a-i forma copilului o personalitate armonioasă.

Adultul, fie el părinte sau cadru didactic, este pus adesea în situaţii critice în care nu ştie cum să reacţioneze pentru a-l face pe copil să asculte. Totul porneşte de când copilul este încă mic, iar educaţia care i se dă în această perioadă îşi va pune amprenta asupra tuturor actelor sale, nu numai acum, dar şi în viitor. De aceea, părintele trebuie să acorde atenţie felului în care îşi educă copilul încă din perioada antepreşcolară şi preşcolară. Aşadar, înainte de a realiza o colaborare cu şcoala, părintele trebuie să colaboreze cu grădiniţa. Chiar dacă mulţi sunt de părere că această perioadă nu este atât de importantă, copilul fiind încă mic, studiile au arătat că educaţia timpurie este decisivă pentru dezvoltarea armonioasă a copilului, ceea ce învaţă în aceşti primi ani de viaţă având un impact deosebit asupra etapelor ulterioare de dezvoltare.

O bună educaţie presupune în primul rând o bună comunicare, construirea unei relaţii pozitive cu cel pe care dorim să îl educăm. În cartea Metodica activităţilor instructiv-educative din învăţământul preşcolar, ne sunt prezentate principiile şi cerinţele educaţiei timpurii (p. 22). Printre acestea, se numără:

„acordarea unei atenţii egale tuturor domeniilor de dezvoltare”, „practicarea unei educaţii centrate pe copil”,evitarea discriminării, acceptarea şi valorizarea tuturor copiilor.

Pentru a ne face ascultaţi, este necesar să ascultăm, să ţinem cont de particularităţile de vârstă şi individuale ale copilului, de părerile, sentimentele, nevoile şi interesele lui, să îl înţelegem şi să îi oferim un mediu plăcut şi liniştit, în care să se simtă în siguranţă. A-l asculta nu presupune însă a ne lăsa manipulaţi şi a ceda tuturor dorinţelor sale.

„Părinţii permisivi intră în tot atâtea probleme ca părinţii excesiv de stricţi, deoarece copiii acestora se dovedesc a fi egoişti, problematici, necooperativi şi insensibili la nevoile părinţilor.” (Manualul părinţilor eficace, p.12).

A educa pozitiv nu înseamnă a nu stabili reguli. Copilul trebuie să aibă libertate, dar să ţină cont, totodată, de anumite limite, ei „au nevoie să primească o combinaţie echilibrată de iubire şi limitare, iar disciplina este un ingredient necesar pentru copii, astfel încât să îşi poată dezvolta capacităţile esentiale: autocontrolul, controlul impulsurilor şi competenţa socială” (Empatia în parenting, p. 10).

Nu este indicat nici să fim mult prea autoritari, dar nici mult prea permisivi. Trebuie să îi comunicăm cu calm copilului aşteptările pe care le avem de la el, să îi explicăm motivele pentru care sunt stabilite anumite reguli şi care ar putea fi urmările nerespectării lor. „Copiii învaţă de mici că fiecare context social are anumite reguli, […] iar respectarea acestora facilitează adaptarea noastră socială. Regulile se formulează în termini de comportamente care se pot observa şi care sunt clar definite, nu sub forme generale. […] De asemenea, regulile trebuie formulate în termini afirmativi, evitându-se formularea lor în termeni de interdicţie.” (Piramida cunoşterii, p. 25)

Pentru a educa copilul, foarte mulţi adulţi recurg la pedepse şi recompense. Este adevărat că acestea au rolul lor, dar nu orice pedeapsă sau recompensă este benefică.

Atunci când copilul nu ascultă, mulţi au tendinţa să îl pedepsească sau încearcă să se impună ridicând tonul. Este adevărat că după o zi grea, stresul se acumulează şi de cele mai multe ori, aceasta pare a fi singura soluţie pentru a-l face să se potolească. Dar oare rezolvăm cu adevărat problema? Ce ar trebui să facem în astfel de situaţii? În primul rând, trebuie să ştim că pedeapsa este de preferat să fie folosită doar în cazuri extreme. Aplicate prea des, pedepsele îl fac pe copil să considere că nu este suficient de bun şi va ajunge să nu se mai străduiască să facă lucrurile cum trebuie, va începe să mintă de teama pedepsei sau se va obişnui cu ele, fiindu-i indiferente.

Relaţia dintre adult şi copil trebuie să fie una de înţelegere reciprocă. Copilului trebuie să i se explice faptul că aşa cum adultul îi oferă sprijin şi respect, tot la fel trebuie să facă şi el la rândul său, iar acest lucru presupune tocmai respectarea unor norme. Pentru a nu le uita, acestea pot fi ilustrate prin desene şi puse în camera copilului, sau în clasă. Cum reacţionăm totuşi când ele nu sunt respectate? Oricât am fi de tensionaţi, trebuie să ne gândim la educaţia pe care vrem să o dăm copilului, înainte de a reacţiona impulsiv, căci acesta este scopul prioritar. Deşi ridicarea tonului poate părea că a rezolvat pe moment problema, trebuie să conştientizăm faptul că în realitate, nu facem altceva decât să dăm un exemplu negativ, copilul imitând comportamentul nostru în alte împrejurări.

Pe de altă parte, copilul ar putea să înceapă să fie distant, să îşi piardă încrederea în noi, să fie tensionat, acumulând tot felul de stări negative. Am putea pentru început, în astfel de momente, să depistăm cauza care a dus la manifestarea comportamentului neplăcut şi să găsim împreună soluţii pentru rezolvarea acesteia. Trebuie să acordăm mare atenţie felului în care abordăm copilul. „A construi mesaje adecvate pentru copii, atunci când manifestă comportamente inadecvate, nu este acelaşi lucru cu a le da sfaturi, pentru că acestea din urmă îi fac dependenţi de adult. De cele mai multe ori, copiii au tendinţa de a refuza să urmeze sfaturile, considerându-le nişte ordine. […] Un mesaj corect formulat va exprima sentimentele de nemulţumire faţă de ceea ce a făcut copilul, educatorul va identifica şi exprima faptul că ceea ce îl deranjează este efectul acestui comportament, nu copilul însuşi.” (Piramida cunoaşterii, p. 22). În cartea Piramida cunoasterii, ni se sugerează că ar fi indicat să îi lăsăm pe copii să propună soluţii pentru soluţionarea problemei, acest lucru ajutând la „dezvoltarea controlului asupra propriului comportament” (p. 23).

În cazul în care comportamentul nedorit persistă, chiar si după ce s-a încercat rezolvarea pe cale amiabilă, copilul este rugat să îşi amintească faptul că nerespectarea regulii atrage anumite consecinţe. Aceste consecinţe nu trebuie să pară neapărat ca nişte pedepse, ci mai degrabă urmări ale actelor sale. De exemplu, dacă copilul are un comportament agresiv faţă de alţi copii din parc, îi ascultăm mai întâi motivele pentru care a apelat la astfel de gesturi şi îi amintim regulile stabilite, una dintre ele fiind aceea că trebuie să ne comportăm frumos cu cei din jur pentru a nu-i răni sau pentru a nu le răni sentimentele, să îi spunem că el ar putea rezolva problemele şi în alt mod, fără a apela la un astfel de comportament. Dacă nu îşi recunoaşte greşeala şi nu le cere iertare copiilor, continuând să aibă un comportament inadecvat, i se explică faptul că va trebui să se întoarcă acasă, întrucât celorlalţi copii le este teamă de el, iar înainte de următoarea ieşire va trebui să i se reamintească regula.

În astfel de cazuri de neascultare, mulţi consideră că este mai potrivit să apeleze la promiterea unor recompense, dar nici acest mod de a-l face pe copil sa fie receptiv nu este potrivit, fiind un fel de manipulare. Copilul va face ce dorim, dar numai pentru a primi ceva în schimb. Mai rău, uneori promisiunea nu este respectată, iar copilul ajunge să îşi piardă încrederea.

La fel ca şi în cazul pedepselor, nici recompensele nu trebuie să devină o obisnuinţă. Este bine să le oferim numai după ce am observant un efort crescut din partea copilului de a realiza ceva şi să le explicăm motivul pentru care au parte de ele, pentru a conştientiza ce acţiuni sunt bune de urmat pe viitor. Bineînţeles că este indicat să observăm fiecare lucru bun pe care îl face, dar nu trebuie ca de fiecare dată copilul să primească ceva în schimb, ci este suficient să îl apreciem verbal. Aprecierile trebuie însă şi ele făcute pe merit, căci atunci când îi apreciem mai mult decât ar fi cazul ajung să se considere mai buni decât sunt în realitate şi nu se vor mai strădui suficient în realizarea provocărilor viitoare.

Cheia este, aşa cum spuneam, comunicarea. Cel mai bine este să îi învăţăm că adevăratele recompense de care ar trebui să le pese sunt cele pe termen lung. De exemplu, în loc să le promitem lucruri materiale dacă obţin note bune la şcoală, putem să le argumentăm de ce este bine să înveţe, cum le va fi de folos acest lucru în viitor.

Dacă reuşim să comunicăm eficient cu copilul, acesta va avea rezultate bune şi la învăţătură, întrucât orice progres va fi observant şi apreciat, acesta motivându-l pentru îndeplinirea sarcinilor viitoare, va avea formată deprinderea de a asculta şi va fi ascultat şi înţeles la rândul său, având grijă să nu îl încărcăm cu alte sarcini atunci când are de învăţat, va reuşi să îşi stăpânească nerăbdarea şi să se controleze, nu îi va fi teamă să pună întrebări atunci când are nelămuriri, va şti care îi sunt priorităţile şi îşi va organiza timpul în funcţie de acest aspect.

În concluzie, pentru a reuşi să îi dăm copilului o bună educaţie, trebuie în primul rând să ştim cum să construim o relaţie pozitivă cu acesta, cum să comunicăm eficient, dându-i libertate, dar în acelaşi timp punând anumite limite, fără să abuzăm de autoritate şi fără să ne lăsăm manipulaţi din prea multă dragoste pentru ei, ţinând cont de scopurile noastre pe termen lung şi nu de impulsurile de moment, oferindu-le întotdeauna un bun exemplu de urmat.

Bibliografie:
• Chiş, Olga; Glava, Adina; Tătaru Lolica, Piramida cunoaşterii, Diamant, Piteşti, 2014;
• Ilie, Mariana; Nicolai, Cristina, Metodica activităţilor instructiv-educative din învăţământul preşcolar, Explorator, Ploieşti, 2017;
• Gordon, Thomas, Manualul părinţilor eficace, Tritonic, Tritonic, Bucureşti, 2008;
• Shapiro, Shauna; White, Chris, Empatia în parenting, Sian Books, Bucureşti, 2016.