Elemente de deontologie didactică a profesorului de matematică

În contextul actual al transformărilor ce au loc în învăţământul românesc, se pune tot mai tot mai des întrebarea câţi dintre profesori reuşesc să facă faţă actualului sistem de învăţământ, câţi sunt dăruiţi cu adevărat meseriei, câţi au talentul pedagogic, uşurinţa de a-şi captiva elevii sau studenţii şi de a-i face să înveţe din plăcere. Această trăsătură înnăscută, care se poate perfecţiona, cu timpul, dacă există interes şi se depun eforturi, trebuie să fie piatra de temelie, măsura principală a evaluării, judecării şi aprecierii profesorilor într-un sistem de învăţământ.

Iniţial, deontologia a avut semnificaţie de “ştiinţă” sau “logică a moralei”. Termenul, care a fost introdus de J. Bertham în lucrarea “Deontologia sau ştiinţa moralei” (1834), marchează distincţia dintre “ontologie” (care se ocupă cu ceea ce este) şi “deontologie” (care se ocupă cu ceea ce trebuie să fie, cu ceea ce trebuie respectat). Evoluţia ulterioară a deontologiei s-a produs îndeosebi în zona exercitării profesiunilor şi activităţilor umane (ştiinţifice, politice, productive etc.) pe măsură ce acestea dispuneau de mijloace şi instrumente tot mai perfecţionate, care dădeau indivizilor şi grupurilor posibilităţi de acţiune atât de mari încât problema a ceea ce trebuie şi a ceea ce nu trebuie făcut, a ceea ce este permis şi a ceea ce nu este permis nu mai putea fi rezolvată fără trecerea conduitei şi conştiinţei oamenilor prin filtrul comandamentelor morale.

Conform Lexiconului pedagogic, deontologia didactică este un ansamblu al normelor de conduită care caracterizează profesia de educator. Accentul cade pe normele etice manifestate in raporturile cu elevii, cu părinţii lor, cu colegii, cu comunitatea locală. Printre aceste norme se află: respectarea îndatoririlor prevăzute în Statutul personalului didactic, simţul de răspundere în activitatea şcolară şi extraşcolară, pregătirea continuă, grija şi înţelegerea faţă de elevi şi ajutorul dat fiecăruia, probitatea profesională, obiectivitatea în evaluare, cooperarea cu ceilalţi profesori, corectitudinea în întreaga viaţă socială şi personală.

În acest context, se pune întrebarea: “Ce calităţi trebuie să aibă un bun dascăl?”
În general, putem admite că există două dimensiuni importante ale personalităţii profesorului care pot fi puse în legătură cu etica procesului didactic :

• dimensiunea profesionalismului său care poate fi analizat sub aspectul cunoştinţelor şi abilităţilor pe care el le are în domeniul specialităţii precum şi în domeniul teoriilor şi practicilor didactice;
• dimensiunea atitudinii pe care el o adoptă în decursul procesului didactic, (chestiune care se află într-o relaţie directă cu caracterul şi cu setul de valori morale la care el aderă, cu ataşamentul său la valorile acceptate din punct de vedere social).

Deci, am putea enunţa ”Codul deontologic al profesiunii de educator”. Principii:

1. Angajamentul faţă de elevi
Cadrul didactic se străduieşte în permanenţă să ajute elevii cu care lucrează pentru a-şi dezvolta potenţialul de care dispun, pentru o completă integrare în viaţa şcolară şi socială. În acest sens, el este preocupat continuu de a stimula spiritul de investigaţie al elevilor, de a încuraja achiziţia cunoaşterii, realizarea înţelegerii şi dezvoltarea scopurilor personale pe termen scurt şi lung.

2. Angajamentul faţă de profesiunea didactică
Profesiunea didactică este investită de societate cu încredere şi responsabilitate privind formarea şi dezvoltarea tinerei generaţii.
Ştiind că încrederea, sau lipsa de încredere a membrilor societăţii în calitatea serviciilor educaţionale influenţează în mod direct societatea în ansamblul ei, educatorul are datoria de a contribui la ridicarea standardelor profesionale specifice domeniului educaţional, la crearea unui climat propice exersării profesiei de educator, la respectarea valorilor morale agreate de societate la un moment dat.

3. Comportamentul etic faţă de colegi
În realizarea relaţiilor etice cu ceilalţi colegi, cadrul didactic îi tratează în mod corect şi echitabil pe toţi membrii profesiei didactice.

4. Angajamentul faţă de comunitatea şcolară şi socială
În contextul actual al convieţuirii noastre, educatorii sunt răspunzători de modul în care unităţile şcolare de învăţământ se conectează la nevoile de dezvoltare a comunităţilor şcolare şi sociale.

În lumina celor amintite mai sus, profesorul de matematică trebuie să fie un promotor al implementării codului deontologic în şcoală. Având în vedere că matematica este considerată de către mulţi elevi ca fiind o disciplină „grea”, profesorul de matematică trebuie să fie pe lângă un bun specialist în domeniu şi un bun psihopedagog. Profesorul şi elevul reprezintă două părţi componente ale aceluiaşi întreg: primul predă iar celălalt învaţă, dar ambii sunt mereu dornici de a implementa noul, de a-l experimenta, de a-l analiza. Elevul nu poate învăţa fără profesor (chiar dacă are acces la internet), iar profesorul nu-şi justifică prezenţa dacă nu are cui preda. Responsabil pentru performanţe sunt atât profesorul de matematică cât şi elevul: profesorul nu are performanţe dacă elevul nu înţelege, nu învaţă (sau nu este capabil să înţeleagă), elevul nu are rezultate dacă profesorul nu se face înţeles.

De accea, în cariera mea de profesor de matematică m-am străduit ca în activitatea de predare-învăţare-evaluare să trezesc interesul fiecărui elev faţă de matematică folosind metode activ-participative adecvate fiecărei activităţi, mijloace moderne de învăţământ: video-proiector, lecţii susţinute în laboratorul AeL, mijloace audio-vizuale, jocuri matematice, lecţii aplicative desfăşurate în afara şcolii, etc., folosind un ton adecvat atât  în ore cât şi în afara orelor, având un comportament si o ţinută adecvată.

În încercările mele de conştientizare în rândul elevilor a naturii matematicii ca o activitate de rezolvare a problemelor, bazată pe un corpus de cunoştinţe şi de proceduri, dar şi ca o disciplină dinamică, strâns legată de societate prin relevanţa sa în cotidian şi prin rolul său în ştiinţele naturii, în tehnologii, în ştiinţele sociale, le-am prezentat elevilor, în flash-player, rezolvarea unor  probleme cu aplicabilitate practică. Pe lângă faptul că elevii au fost încântaţi de animaţie, au înţeles mult mai uşor metodele de rezolvare a unor astfel de probleme, fapt ce s-a concretizat în notele obţinute în urma evaluării. De asemenea, în măsura posibilităţilor, am susţinut lecţii în laboratorul AeL, am incercat să valorific potenţialul internetului, ale tehnologiilor multimedia şi mediilor virtuale de învatare.

În  excursia tematică ce a  reprezentat  finalizarea proiectului „Matematica în natură”, elevii au aplicat practic cunoştinţele dobândite pe timpul derulării proiectului, rezolvând probleme de tipul:
1. Determinaţi punctele cardinale cu ajutorul ceasului (de tip clasic).
2. Aflaţi înălţimea unui copac având la dispoziţie o oglindă şi o ruletă.
3. Aflaţi înălţimea aceluiaşi copac având la îndemână două beţe şi o ruletă.
4. Aflaţi lăţimea Crişului Repede fără a trece pe celălalt mal, având la dispoziţie sfoară, un tăruş, o ruletă şi un echer.
5. Aflaţi distanţa de la un copac aflat pe celalalt mal  al  Crişului Repede la un punct situat pe acelaşi mal cu observatorul având la dispoziţie sfoară, ruletă şi patru ţăruşi.
6. Măsuraţi distanţa dintre doi stâlpi de înaltă tensiune, dintre care unul este inaccesibil având la dispoziţie două beţe şi o ruletă.
7. Aflaţi înălţimea peretelui vertical de deasupra peşterii „Ungurul mare” având la dispoziţie o oglindă şi o ruletă.

În ”Didactica modernă”, Ion Radu arată că ”graţie evaluării şi notării cunoştinţelor sale, elevul ia act de ceea ce formează obiectul preţuirii, al recompensei, respectiv al penalizării”, astfel, elevul învaţă să se autoevalueze aproximând nivelul posibilităţilor şi realizărilor proprii.

În contextul transformărilor care au loc în învăţământul românesc rezistă în sistemul educaţional doar acel dascăl care este cu adevărat dăruit meseriei, care îşi iubeşte şi îşi respectă elevii şi este conştient de importanţa actului educaţional în viitorul societăţii româneşti.

Bibliografie:
Cucoş C. (2006), Pedagogie, ediţia a II-a, Editura Polirom, Iaşi.
Ionescu M., Radu I. (1995), Didactica modernă, Editura Dacia, Cluj-Napoca.
Joiţa E. (2003), Pedagogie-educaţie şi curriculum, Editura Universitaria, Craiova.
Ştefan M.(2006), Lexicon pedagogic, Editura Aramis, Bucureşti.