Există o psihopedagogie a comunicării didactice?

Există printre profesori un celebru dicton care spune aşa: „Copiii se nasc cu aripi iar profesorii îi învaţă să zboare.” Pare extrem de interesant să propui spre reflexie astfel de citate, însă tehnica abordării fiecărei situaţii în parte este cea definitorie.
Profesorul este cel care vine în faţa elevului pentru a-l învăţa carte, dar totodată pentru a-l învăţa să fie om, să găsească soluţii, să tragă concluzii, să analizeze şi în final să ajungă un adult demn de paşii pe care i-a urmat în viaţă.

Există şi cazuri în care profesorii dau greş. Cazuri în care oricât de bine pregătit ar fi un profesor, el nu se poate apropia psihologic şi uman de cei care îi sunt elevi. Pe acest personaj-profesor l-aş cataloga ca fiind un eşec. Este imposibil să nu realizezi discrepanţele dintre relaţiile profesor-elevi, atunci când ele există. Ele se manifestă atât din punct de vedere al rezultatelor în studiu, dar şi în comportamentul şi disciplina care trebuie să însoţească fiecare materie în parte.

Puterea exemplului este cel mai bun răspuns pentru această temă. Exemple pe care, din păcate, le găsim în foarte multe şcoli şi care strică echilibrul la care lucrează alţi profesori care efectiv se dăruiesc muncii cu elevii.

Metoda trimiterii mesajului de către emiţător (profesor) nu mai poate fi clasic, bazându-se exclusiv pe teorie şi metode tradiţionale. Tehnicile interactive trebuie să domine orele de curs, putând fi îmbinate cu metode tradiţionale care însă să nu plictisească elevii. Spargerea gheţii este o metodă obligatorie prin care elevilor să le fie captată atenţia şi menţinută până la finalul celor 50 de minute. Sobrietatea profesorului trebuie să fie îmbinată cu o figură amicală, caldă, astfel încât elevul să-l simtă pe profesor nu ca pe un duşman, ci ca pe un prieten căruia i se poate adresa, politicos, solicitându-i sfaturi.

Comunicare permanentă între elevi şi profesor este cheia succesului. Rezultatele învăţării sunt oglinda comunicării didactice între elevi şi profesor.

Este inacceptabil ca unor elevi care au dificultăţi în a înţelege termeni de specialitate, să le discuţi folosind un limbaj mult deasupra nivelului lor de cunoaştere (referindu-mă în special la elevii C.E.S.). comunicare deschisă între profesor şi elev va duce la aflarea dificultăţilor pe care aceştia le întâmpină chiar dacă le este greu să recunoască acest lucru.

Comunicarea didactică poate fi îngreunată şi de inadaptarea profesorului sau chiar inadaptarea elevilor. Există o reticenţă acută manifestată faţă de o materie în particular, sau faţă de persoana care predă materia respectivă. În acest caz, emiţătorul-profesor va avea dificultăţi în a comunica mesajul receptorilor-elevi. Ei vor fi avut deja ideea clar stabilită că respectiva materie nu merită atenţia lor, drept pentru care vor manifesta o stare de respingere totală. Profesorul este cel care trebuie să găsească metodele propice, de cele mai multe ori interactive, cu ajutorul cărora să-i atragă pe elevi către tainele materiei predate de el.

Este nevoie de cunoaşterea unei întregi arte a comunicării pentru a putea fi capabil să te transpui în pielea personajului-emiţător-profesor şi de a intra în comuniune directă cu receptorii-elevi, cei mai dârzi critici ai meseriei pe care o desfăşori în faţa lor. Cu riscul de a mă repeta, consider că modalitatea de analiză a comunicării didactice realizate, poate fi cântărită doar prin prisma rezultatelor intelectuale.

Închei prin a aminti 10 reguli de eficientizare a comunicării didactice:
1. Comunicarea trebuie să fie simplă.
2. Cadru didactic trebuie să fie modern, instruit, şi să comunice facil şi democratic cu elevii.
3. Profesorul trebuie să utilizeze exemple pozitive şi negative în comunicarea didactică.
4. Profesorul trebuie să utilizeze metode interactive de predare.
5. Trebuie ţinut cont de valoarea sentimentelor în comunicarea profesor-elev.
6. Trebuie favorizate soluţii alternative pe care le găsesc elevii în rezolvarea anumitor probleme.
7. Trebuie eliminată superioritatea manifestată de profesor.
8. Trebuie eliminate ameninţărilor la adresa elevilor.
9. Trebuie acceptate criticile venite din partea elevilor şi adresate profesorului.
10. Trebuie utilizată ascultarea activă care îmbunătăţeşte înţelegerea reciprocă profesor-elev.

„Cei mai de succes oameni pe care i-am cunoscut sunt cei care ascultă mai mult decât vorbesc.” spunea Bernard Baruch! Așadar, stimați colegi, să încercăm să ascultăm mai mult și să fim empatici!

BIBLIOGRAFIE:
1. Pedler, E. Sociologia comunicării, Editura Cartea românească, Bucureşti 2001
2. Scheau, I., Levițchi, I. Comunicare, Editura Reîntregirea, Alba Iulia 2007
3. Şoitu, L. Pedagogia comunicării, Editura Institutul European, Iaşi 2001