Experiența mea eTwinning

În 2007, un partener de proiect din Franța mi-a vorbit pentru prima datǎ despre proiectele eTwinning pe care le derula în şcoala lui. Aşa a început experienţa mea eTwinning, care poate fi acum sintetizată astfel: cincisprezece proiecte desfǎşurate din 2008 pânǎ în prezent, alǎturi de profesori şi elevi din Anglia, Belgia, Franta, Germania, Grecia, Polonia, Italia, Portugalia, Republica Cehǎ şi Spania.
Am descoperit dintr-o datǎ cǎ, printr-un simplu clic, din sala de clasǎ, poţi pǎtrunde într-o comunitate şcolarǎ europeanǎ realǎ, o adevǎratǎ reţea de şcoli conectate, electronic, la o platformǎ, special creatǎ de Comisia Europeanǎ, pentru profesori şi elevi. Cuvintele cheie erau : comunicare, colaborare, derulare de proiecte, schimb de informaţii, într-un cuvânt, era obiectivul Uniunii Europene în domeniul educaţiei : colaborare între toate ţǎrile din Europa.

Desfăşuram un proiect de corespondenţă şcolară cu Colegiul Sint-Jans (http://www.sint-janscollege.be/) din Poperinge, Belgia, în anul 2007. Era una dintre experienţele profesionale în care m-am implicat împreună cu elevii mei, din dorinţa de a-i motiva în învăţarea limbii franceze, devenită a doua limbǎ modernǎ care se studia în şcoala mea. Voiam ca elevii mei sǎ simtǎ ca sunt europeni, cǎ pot sǎ comunice şi sǎ colaboreze cu alţi copii de vârsta lor, sǎ le înţeleagǎ cultura şi tradiţiile şi sǎ le accepte, pentru a fi la rândul lor acceptaţi, într-o Europǎ care se pregǎtea sǎ ne primeascǎ dar  pentru care trebuia sǎ fim foarte bine pregǎtiţi.

Colegul meu de proiect, Renaat Devos, profesor de limba francezǎ, mi-a vorbit pentru prima datǎ despre proiectele eTwinning pe care le derula în şcoala lui. Mai lucrasem pânǎ atunci, în proiecte de corespondenţǎ şcolarǎ, cu şcoli din Noua Scoţie, Hawaii, insula Sao Jorge (Azore), Creta, Brazilia, Spania, Portugalia, Italia, Grecia, cǎutand destinaţii cât mai îndepǎrtate pentru a spori curiozitatea elevilor mei, şi pentru a le deschide noi orizonturi de cunoaştere.

Dar se crea, acum, o situaţie de învaţare nouǎ, atât pentru mine cât şi pentru elevii mei.   Puteam sǎ intru în contact direct cu colegi din ţǎri europene, sǎ planificǎm şi sǎ derulǎm activitǎţi pentru elevii noştri, prin intermediul platformei eTwinning, într-un spaţiu comun de lucru pe care, în timp, am învǎţat sǎ-l personalizez, în funcţie de particularitǎţile proiectului. Desigur cǎ începutul nu a fost uşor. Nu întotdeauna am întâlnit colegi dispuşi, sau având timpul necesar, sǎ-mi împǎrtǎşeascǎ mai multe lucruri despre folosirea instrumentelor de lucru din spaţiul virtual. Sau poate cǎ şi ei erau începǎtori ca şi mine. Vroiam sǎ ştiu însǎ cât mai mult pentru cǎ mǎ pasiona calculatorul şi acest tip de proiecte îmi oferea posibilitatea sǎ lucrez cu elevii mei şi altfel decât ştiam pânǎ atunci şi chiar sǎ mǎ dezvolt profesional. Cursul online, ”Introducere în eTwinning” de pe platforma iTeach.ro, pe care l-am urmat în 2010, m-a ajutat sǎ-mi completez cunoştinţele lagate de folosirea platformei eTwinning.

Discuţiile şi schimburile de idei cu colegii din proiecte sunt întotdeauna constructive, te fac sǎ descoperi cǎ gândeşti la fel cu ceilalţi, cǎ aparţii unei comunitǎţi profesionale cu aceleaşi preocupǎri şi interese, cǎ ai ceva de spus, perfecţionîndu-ţi, în acelaşi timp, competenţele lingvistice.

Un an mai târziu, în 2008, am realizat primul parteneriat cu Gimnasio 6, o şcoalǎ din insula Rhodos, Grecia : «Rhodes (Grèce) et Alba Iulia (Roumanie): deux villes européennes racontent leur passé et chantent leur présent». Elevii mei au fost entuziasmaţi. Erau în clasa a VII-a şi erau foarte motivaţi. Aveau ocazia sǎ-şi promoveze oraşul, Alba Iulia, capitala istoricǎ a Romaniei şi, în acelaşi timp, sǎ descopere similitudini cu oraşul grecesc Rhodos. A fost un an plin de satisfacţii pentru cǎ în luna octombrie am beneficiat de o bursǎ Comenius şi am participat la un stagiu de formare în specialitate, la Paris, stagiu pe care l-am ales tocmai pentru tematica sa : ”Noile tehnologii şi mijloace de comunicare în ora de limba francezǎ”. Era pentru prima datǎ când lucram alǎturi de colegi de aceeaşi specialitate, din Europa, într-o salǎ de clasǎ şi, contrar asteptǎrilor mele, percepţia strǎinilor faţǎ de români era una pozitivǎ. Deschiderea europeanǎ care mi se oferea m-a fǎcut, la întoarcerea acasǎ, sǎ reflectez mai mult asupra calitǎţii actului didactic: mi-am amenajat un cabinet în care calculatorul şi videoproiectorul erau piesele principale pentru toate orele şi proiectele pe care aveam sǎ le desfǎşor de atunci încoace. Am insistat sǎ fie introdus internetul şi în cabinetul de informaticǎ al şcolii generale, în care lucram eu. Dar am întâmpinat dificultǎţi tocmai de acolo de unde mǎ aşteptam sǎ fiu ajutatǎ.
În anii urmǎtori m-am implicat în proiecte cu tematicǎ variatǎ: tradiţii şi obiceiuri, timp liber, problemele tinerilor într-o lume în continuǎ schimbare, viaţa şcolarǎ, culturǎ şi civilizaţie, jocuri în învǎţarea limbii franceze.

În unele cazuri, partenerii de proiect erau colegi din proiectele de corespondenţǎ şcolarǎ, cu care am pǎstrat legǎturi profesionale şi de prietenie, chiar dincolo de graniţele platformei.

Începusem deja sǎ derulez câte un proiect pentru fiecare nivel de clase. Elevii mei îşi perfecţionau competenţele TIC şi îmi trimiteau materialele, în timpul liber, direct de acasǎ, la o adresǎ electronicǎ, pe care am creat-o special, pentru proiectele noastre. Cei care nu aveau calculator acasǎ lucrau la şcoalǎ, în cabinetul de informaticǎ. De la simple prezentǎri în word, pline de culoare şi entuziasm, am trecut la prezentǎri în power point şi realizǎri de clipuri video. Totul devenea mai atractiv la ora de limba francezǎ, ambianţa din clasǎ se schimba datoritǎ curiozitǎţii cu care descǎrcam fiecare material primit de la partenerii noştri. Elevii mei erau creativi şi fericiţi cǎ lucreazǎ în echipǎ cu copii pe care nu-i vǎzuserǎ decât în poze sau în videoclipuri. Aşteptau cu emoţie desenele, felicitǎrile de Crǎciun, însoţite de mici suveniruri (pixuri, monede etc.), pliantele sau pozele care veneau din locuri atât de îndepǎrtate.  Au învǎţat sǎ fie originali, sǎ-şi împǎrtǎşeascǎ unii altora cunoştinţele de informaticǎ pentru ca proiectul la care lucrau sa fie unul deosebit. S-au mobilizat acum şi cei care în timpul orei de limba francezǎ nu puteau stǎpâni competenţele de comunicare într-o limbǎ strainǎ, la nivelul cerut dar care acum puteau realiza materiale pentru care erau apreciaţi. Şi nu am încetat niciodatǎ sǎ-mi valorizez elevii. Am constatat, la un moment dat, la un început de an şcolar, cǎ unii au continuat  sǎ-şi trimitǎ mesaje şi sǎ-şi facǎ urǎri chiar şi în timpul vacanţei de varǎ. Acest lucru mi-a dat convingerea cǎ reuşisem.

Continui sǎ derulez proiecte, în fiecare an. Mi se pare firesc. Dialogul cu colegii din ţǎrile europene se desfǎşoarǎ de la sine, ca şi cum ar fi colegii din şcoala mea. Ne completǎm reciproc, ne acceptǎm ideile, propunerile, pentru cǎ toţi ne dorim acelaşi lucru : sǎ colaborǎm, sǎ învǎţǎm sǎ trǎim într-o Europǎ unitǎ, sǎ ne educǎm elevii în spiritul cetǎţeniei europene, a toleranţei şi a egalitǎţii şanselor, pentru a  înţeleage cǎ vor trebui sǎ contribuie şi ei, cândva, la promovarea pǎcii, libertǎţii, securitǎţii şi drepturilor omului în Europa.

Cunoştinţele şi competenţele pe care le-am dobândit se vor reflecta în pregǎtirea lor lingvisticǎ, în creşterea abilitǎţilor lor în utilizarea noilor tehnologii, în deschiderea spre cooperarea europeanǎ prin implicarea lor în proiecte şi parteneriate europene viitoare.
Azi, colegii din şcoala mea lucreazǎ şi ei in proiecte eTwinning, chiar dacǎ nu predau limbi strǎine ci chimie, fizicǎ sau istorie.