Factorii care influențează comportamentul copilului

La naștere, omul primește o zestre genetică de la ambii părinți, același număr de cromozomi, un bagaj impresionant de neuroni, însă oamenii sunt unici. Această situație este dată de o serie întreagă de factori care contribuie la modelarea comportamentului uman. Pornind de la stimulii la care a fost expus copilul încă din cea mai fragedă copilărie și ajungând la factori externi, întâlniți doar în ultimii 60 de ani, ca mass media, internet, gadgeturi contemporane, observăm diferențierea personalităților copiilor. Părinții, rudele apropiate, bona, prietenii de joacă, colegii, profesorii, educatorii sunt principalii actori care își pun amprenta pe caracterul copilului. Mediul bogat în stimuli, antrenant, disciplinarea pozitivă și atmosfera familială contribuie în mod esențial la formarea de comportamente dezirabile. Succesul în viață nu se moștenește, nu este instinctual, ci se atinge prin exersarea unor abilități de viață într-un mediu propice. Mijloacele media, rețelele sociale și gadgeturile moderne au o importanță majoră în dezvoltarea comportamentului copilului. Expus timpuriu la emisiuni inadecvate, desene animate, jocuri și aplicații copilul nu înțelege corect relațiile sociale, relaționarea face to face și acționează impulsiv, individualist și dezordonat. După o perioadă de timp în care școala a urmărit „alfabetizarea” electronică a elevilor, tot școala trage un semnal de alarmă asupra unor comportamente indezirabile ale elevilor bănuite de a fi dobândite tocmai în urma folosirii excesive a mijloacelor media.

Deosebirile dintre copii, cultură, stiluri de învățare și de viață, dintre modurile de comportare sunt un factor pozitiv, firesc ce intervine în dezvoltarea și devenirea copilului. Egalitatea dintre copii este dată de diversitate și nu de asemănarea dintre ei, deci preșcolarii vor fi încurajați să-și păstreze autenticitatea, și nu să se transforme în copii ale unui model prestabilit, generat de prejudecăți și stereotipii culturale. Fetițele se pot juca atât cu mașini cât și cu păpuși, iar băieții nu vor fi certați pentru că „plâng ca o fetiță”, adolescenții vor fi liberi să-și aleagă o meserie preferată fără a fi judecați sau etichetați în vreun fel.

Profesorii, fără a fi bănuiți de rele intenții, uneori ignoră diferențele dintre copii, considerându-i pe toți egali, și fixează perspectiva majorității ca regulă generală, aplicabilă tuturor, fără a negocia acest lucru. Lipsa stigmatizării nu are întotdeauna rezultatele țintite, ea poate nega valori culturale, etnice, religioase ale unor minorități, privându-i pe cei incriminați de de dreptul la valori sau nevoi educaționale speciale. Educația pentru toți promovată încă din anii 1990 reprezintă un concept fundamental în pedagogia zilelor noastre care evidențiază internaționalizarea problemelor cu care se confruntă educația. Acest concept implică acceptarea și valorizarea diferențelor dintre oameni, făcând legătura dintre general și particular, dintre universal și individual. Numărul mare de copii care se dorește a fi incluși în educația timpurie reflectă dorința de a eradica abandonul școlar, iar multiplicarea strategiilor de abordare a învățării, integrarea, abordarea holistică accentuează necesitatea de adaptare a școlii la necesitățile copilului. Stimularea timpurie a dezvoltării prin programe naționale este o perioadă decisivă cu o influență majoră asupra formării inteligenței, a personalității copilului și a comportamentelor sale sociale.

Prioritatea pedagogiei contemporane este identificarea unor căi și mijloace de intervenție în educația timpurie a cât mai multor copii preșcolari. Viziunea globală asupra acțiunilor de stimulare, protejare, dezvoltare și construcție a personalității copilului, educația părinților, cuprinderea unor categorii cât mai largi de copii în grădinițe, alcătuirea de grupe mixte, atitudinea de acceptare și valorizare a diferențelor sunt principalele direcții de acțiune și totodată condiții fundamentale ale educației timpurii.

Grădinița vine cu schimbări majore în viața copilului, atât pe planul dezvoltării psihosomatice, cât și pe planul relațional. Copiii depășesc cadrul restrâns al familiei și pășesc într-unul nou, cu cerințe noi, diferite de cele din familie și de cele din etapa anterioară de vârstă. Diferențele de solicitări vin cu antrenarea tuturor posibilităților de adaptare a copilului la noul mediu și duc la diversificarea conduitelor sale. Adâncirea contradicțiilor dintre solicitările externe și posibilităților interne ale copilului constituie partea dinamică a dezvoltării sale psihice. Contradicțiile dintre modul primitiv de satisfacere a trebuințelor sale și cerințele unui model civilizat de de satisfacere a lor, ținând seama de norme și reguli socio-culturale sunt nu numai un punct de plecare, ci și factori acceleratori ai dezvoltării comportamentelor copilului, a diferențierii și individualizării acestora, a unei socializări treptate, dar sigure, a copilului.

Jocul rămâne activitatea dominantă a acestei vârste, însă el începe să se coreleze cu cerințele procesului instructiv educativ, așadar se asistă la complicarea și adâncirea proceselor de cunoaștere, la schimbarea atitudinii față de mediul înconjurător, și la perfecționarea formelor de activitate a copilului. Acestă etapă corespunde descoperirii realității fizice, a realității umane, și mai ales autodescoperirii. Copilul realizează existența unei realități externe care nu depinde de el și de care trebuie să țină cont în îndeplinirea scopurilor sale. Noua lume implică respectarea unor reguli, conformarea la ceea ce trebuie îndeplinit. El descoperă realitatea în relațiile cu obiectele, dar și cu persoanele, care aduc constrângeri în a le folosi și manipula într-un anumit fel, care impun norme de comportare, îl obligă să respecte reguli diverse. Realitatea externă are caracteristici obiective și pare să i se opună, iar atitudinile imaginative vor vi înlocuite cu atitudini realiste și obiective, mimarea unei acțiuni va fi înlocuită de efectuarea acesteia. Pe parcursul preșcolarității atitudinile imaginative, fictive asupra realității vor fi înlocuite de altele realiste și obiective. Odată cu împlinirea vârstei de 3 ani, copilul devine interesat în mod evident de adulți, care îi servesc drept model pentru învățare și comportare, prin calitatea pe care aceștia o au: parteneri, educatori, părinți. Totodată se intensifică dorința de afiliere la grup, de a se juca și cu alți copii, cu care își va exersa capacitățile, puterea, inteligența, punând în practică și acceptând reguli de comportare.

Dezirabil sau nu, comportamentul unui copil cunoaște multiple influențe: genetice, emoționale, sociale, de mediu, educație, care acționează în permanent asupra dezvoltării emoționale a copilului. Ultimele cercetări dovedesc că, până și hormonii sau mass media sunt influențe notabile în formarea comportamentului copiilor. La fel ca și în cazul formarii personalității, există câțiva factori genetici care pot accentua anumite trăsături de comportament ale copiilor. Lărgirea cadrului relațional este una dintre bazele dezvoltării psihice pe toate planurile. Acum, exuberanța motorie conduce la îmbogățirea și flexibilizarea limbajului, dezvoltarea gândirii pe planul coerenței, a clarității, a comunicabilității, emanciparea afectivă, și activă.

Afectivitatea începe să se organizeze sub forma complex a sentimentelor. Se conturează imaginea și conștiința de sine și conștiința morală. Preșcolarul devine mai receptiv la însușirea regulilor și normelor de comportare, mai deschis la obiceiurile din familie și de la grădiniță, consolidându-și disciplinarea conduitelor, la sporirea comportamentelor dezirabile din punct de vedere social. Învățarea prin cooperare este completată prin individualizarea învățării și tratarea adecvată a peșcolarului în timpul actului educational. Momentele cruciale ale dezvoltării preșcolarului sunt sprijinite prin formarea comportamentelor de colaborare și de cooperare de care este nevoie în activitățile zilnice.

Parteneriatul cu familia și cu comunitatea depășesc barierele de hârtie, părinții devenind un real sprijin în procesul de învățământ. Ei vor fi încurajați cât mai mult să participe la proiectarea și derulare proiectelor educative la care vor lua parte copiii lor, fiind responsabilizați, iar actul educational eficientizat la maximum.

Factorii genetici

Există unele gene care predispun la violență sau agresivitate, conform unor descoperiri recente, însă amprenta lor nu este definitorie pentru comportamentul adultului, supunându-se influențelor educaționale, și autocontrolului.

Factorii sociali

Chiar din perioada prenatală copilul intră în contact cu foarte multe persoane, fapt ce dezvoltă latura socială a personalității copilului, cu un impact major asupra dezvoltării unor tipologii de comportamente. Intrarea la grădiniță pune copilul în situația de a adera la anumite grupuri. Anturajul are o influență destul de demnă de luat în seamă în ceea ce privește modelarea comportamentului și influențarea deciziilor de zi cu zi.

Factori biologici

Cercetări recente relevă faptul că nivelul de testosteron din organism, cu un nivel mai ridicat la băieți, determină anumite tipuri de comportament la copii. Angajarea în activități combative, care cer rezistență fizică, forță, este, se pare datorată diferenței nivelului acestui hormon dintre băieți și fete, deși stereotipurile educaționale și prejudecățile ar putea avea de asemenea o influență destul de mare asupra unor comportamente. Deși se consideră că un nivel crescut de testosteron ar conduce la unele comportamente indezirabile, cu inclinații agresive și conflictuale, totuși putem cu ușurință observa că, băieții sunt încurajați să practice activități de forță, să-și ia singuri apărarea prin mijloace violente, în timp ce fetelor li se cere sensibilitate, empatie și un mai mare autocontrol asupra acțiunilor.

Factorii de mediu

Mediul în care trăiește copilul își pune cel mai pregnant amprenta asupra formării comportamentului prin educație, stilul parental și atmosfera familială în care preșcolarul își duce viața. Educația, în sens larg, ca acțiune exercitată asupra persoanei în scopul modelării ei, este unul dintre cei mai importanți factori ce influențează comportamentul copilului. La naștere omul nu are un set de reguli predefinit după care să se ghideze, instinctele umane fiind reduse față de ale animalelor, astfel că, ceea ce va deveni, omul este rezultatul unor influențe voite sau arbitrare. Disciplinarea de la vârste fragede, aplicată în mod pozitiv, construiește personalități complexe, regulile și limitele având drept scop orientarea către comportamente dezirabile, maniere frumoase și comportamente civilizate, care, se presupune, vor folosi viitorului adult. Atmosfera familială constituie primul mediu cu care copilul ia contact și în care are primele reprezentări despre bine și rău, frumos sau urât, correct sau incorect. O familie armonioasă din punct de vedere emotional, cu părinți care împărtășesc aceleași puncte de vedere în privința educației copilului și aceleași principia morale este un mediu propice formării comportamentelor dezirabile. Din contră, un mediu în care abuzul este un mod de viață, violența un mod de exprimare, haosul este ordinea de derulare a oricărei activități, iar tensiunea un mod de a fi va conduce spre comportamente indezirabile, născute din nevoia de supraviețuire.

Stilul parental

Succesul autocontrolului la adult se atinge prin controlul adecvat aplicat de părinți, felul în care părinții reușesc să explice copilului faptul că realitatea este plină de consecințe ale faptelor noastre, iar fericirea personală provine dinrecunoașterea consecințelor care decurg din acțiunile proprii și evitarea lor. Unii părinți uită că urmașii lor sunt indivizi cu personalitate proprie și că nu îi pot controla pe ei ci doar situațiile apărute, că felul în care copiii răspund la măsurile aplicate sunt factori de relație și sunt cel puțin la fel de semnificativi ca și pedeapsa sau recompensa.

Studiile în acest domeniu întreprinse de Baumrid și Maccoby relevă existența a trei stiluri parentale: stilul autoritar, stilul autorizat și stilul permisiv indulgent. Părintele autoritar ordonă fără să dea explicații, și promovează ascultarea. Ei aplică regulile strict, iar pentru ei este mai important să sancționeze greșeala, decât să laude comportamentul dezirabil. Ei consideră că pedeapsa este o urmare firescă, o consecință logică a greșelii, excluzând din start premiza greșelii ca oportunitate de învățare. Copiii vor deveni adulți supuși, fără initiativă, care nu-și vor exprima sentimentele cu ușurință, cu deficiențe în competențele sociale și în obținerea stării de fericire. Părintele autorizat stabilește reguli și are așteptări la fel ca și cel autoritar, dar diferența constă în atenția acordată sentimentelor și reacțiilor copilului. Așteptările și limitele sunt explicate și exprimate în mod pozitiv, părintele autorizat urmărind echilibrarea consecințelor negative prin aplicarea disciplinei pozitive și oferind înțelegere și iertare. Acest tip de părinți este respectat de către proprii copii, lucru ce favorizează relațiile pozitive, succesul professional și social. Părintele permisiv indulgent are un număr limitat de așteptări și reguli, pe care, de cele mai multe ori , nici el însuși nu le respectă. Acest tip de părinte crede în dezvoltarea naturală a comportamentelor pozitive, iar copii sunt lăsați să facă singuri alegerile. Ei, de fapt, evită conflictul care ar putea apărea la diferențele de opinii, și uneori aleg să fie tovarăși cu copiii lor, decât să-i vadă furioși. rezultatele aplicării unui asemenea stil parental vor înclina spre adolescenți cu probleme de autocontrol, și integrare deficitară în viața de adult Factorii emoționali Emoțiile constituie factori notabili în modul în care copilul reacționează la anumiți stimuli, în contexte de viață stresante pentru copil, influențând în mod direct comportamentul prin dispozițiile de moment. Afecțiuni precum ADHD vor influența comportamentul în mod decisive, care se va plia chiar pe simptomatologia acestei tulburări. Tratamentele medicamentoase pentru diferite afecțiuni pot produce modificări comportamentale ca iritabilitatea, tristețea, impulsivitatea.

Mass media

Aparent factor social, simbol al evoluției și, de multe ori, supraestimat factor educational, mass media este, în ultimul timp un factor din ce în ce mai prezent în modelarea comportamentului copiilor prin urmărirea unui timp nelimitat a emisiunilor TV, sau, mai rău, a unor programe inadecvate vârstei. Televizorul are uneori rolul de bonă, alteori de educator, de prieten de joacă, însă el nu este decât un instrument folosit inadecvat de adulți în educația copiilor. Computerul, cel mai în vogă instrument și aparat din casele moderne oferă copilului multe activități, toate în mediul virtual, care nu-l ajută să se formeze ca om. Jocurile educaționale bine integrate în lecții, aplicațiile care explică fenomene, acțiuni altfel greu de urmărit sau reprodus, sunt activități de dorit pa computer, dar jocurile, rețelele de socializare și internetul ar trebui excluse sau reduse și executate numai sub supravegherea strictă a adulților, dacă ne dorim copii care să se comporte dezirabil.