Gânduri despre educaţia outdoor

Articolul prezintă, concis, beneficiile şi facilităţile activităţilor desfăşurate în aer liber, precum şi câteva obstacole/ frâne care stau în calea organizării şi derulării unor activităţi de tip outdoor de calitate, la nivel de educaţie preşcolară şi nu numai.

Termenul „outdoor” (lb. engleză) sună modern, provocator, creativ şi totuşi parcă inaccesibil principalilor actori ai sistemului educaţional naţional. Educaţia outdoor este o formă de educaţie ce se desfăşoară în aer liber, care, în accepţiunea sistemelor de educaţie din alte ţări europene şi nu numai, are la bază învăţarea prin contactul direct cu elementele naturii şi a mediului înconjurător apropiat. Sub umbrela educaţiei outdoor se regăsesc mai multe domenii, cum ar fi: educaţia pentru natură şi om, educaţia ecologică, educaţia ştiinţelor exacte (matematică,fizică, chimie) etc., şi diferite activităţi, de tipul celor de dezvoltare personală, formarea abilităţilor de viaţă, abilităţilor practice, de relaxare, plimbări, drumeţii şi aventură etc.

La „noi”, dacă sunt organizate activităţi de tip outdoor, de cele mai multe ori sunt reduse la plimbări în natură şi ecologizarea unor spaţii verzi din apropierea unităţii şcolare, la plantat puieţi, adunat frunze, castane sau conuri, excursii la monumente istorice, jocul liber sau organizat în curtea şcolii/grădiniţei ori în parcul din vecinătatea insituţiei sau poate dacă timpul permite se mută mobilierul din clasă în curte şi se desfăşoară acolo lecţia/activitatea în stil clasic.

Este timpul să conştientizăm beneficiile şi facilităţile acestui tip de educaţie, „să părăsim prispa” instituţiei/ clădirii pentru a ne aventura cu puţină creativitate şi imaginaţie în natura ce încă ne înconjoară, „ să rupem barierele” înălţate de rutină, indiferenţă, comoditate şi uneori de necunoaştere, şi, să oferim copiilor noştri o alternativă interesantă şi mai atractivă.

Dintre beneficiile şi facilităţile oferite de activităţile de tip outdoor putem decela următoarele, lăsând lista deschisă:

• Un cadru natural mai plăcut, mai relaxant în care copiii să se manifeste mai liber, autentic, unde au posibilitatea de a prezenta un comportament firesc, necenzurat de formalismul şi rigiditatea înstituţiilor şcolare;

• Un mediu mai provocator/ stimulator care să răspundă curiozităţii naturale/fireşti a copiilor, care să incite la investigare, cercetare şi să rezulte cunoaştere, învăţare reală, practică;

• Contactul direct cu natura, în acest mod copiii având posibilitatea interacţiunii cu elementele mediului înconjurător fără vreo mijlocire, fără substitute, fără simulare artificială;

• Dezvoltarea personală a celor implicaţi, care, îşi pot evalua, măsura forţele propri, îşi pot învinge temeri, depăşi convingeri personale şi dificultăţi de învăţare, pot trece bariere sociale etc.;

• Mişcarea implicată de activităţile de tip outdoor duce la o dezvoltare fizică dezirabilă care reprezintă de asemenea un beneficiu major, duce la o sănătate corporală şi mentală mai mult decât semnificativă care la rându-le influenţează funcţionarea corespunzătoare a organelor interne şi a organismului în ansamblu;

• Dezvoltarea socio-emoţională armonioasă este o altă rezultantă a acestui tip de educaţie deoarece prin relaţiile interpersonale stabilite între participanţi (copil-copil, copil-adult) se dezvoltă spiritul de echipă, de fair-play, apartenenţa la un grup social, creşte gradul de implicare/participare activă, se intensifică relaţiile sociale, se diversifică şi nuanţează formele comunicării sociale/ personale;

• Exersarea aptitudinilor mai puţin vizibile/ cunoscute care nu pot fi observate/ exersate în sala de clasă;

• Educaţia outdoor permite un nivel ridicat de creativitate/ ingeniozitate, atât din partea organizatorului, al coordonatorului cât şi din partea participanţilor, în ceea ce priveşte proiectarea activităţii, conceperea acesteia sau în prezentarea diferitelor soluţii identificate în rezolvarea problemelor ridicate;

• Latura interactivă a activităţilor în aer liber conduce la o mai bună cunoaştere a copiilor, cunoaştere a acestora în diferite ipostaze şi situaţii de învăţare pe axa comportament-atitudine-aptitudine.

Cu toate beneficiile şi facilităţile enumerate mai sus, educaţia outdoor, în esenţa sa, poate fi un proces complex care presupune deopotrivă bună organizare, implementare şi evaluare, care necesită timp, creativitate, seriozitate şi deschidere spre inovaţie din partea educatorilor.

La sfârşit, vreau să adaug câțiva factori frenatori observați în jurul meu în ceea ce priveşte organizarea activităţilor de tip outdoor la nivel preşcolar şi nu numai preşcolar:

• Lipsa unei legislaţii clare şi a unor norme metodologice de aplicare coerente care să reglementeze acest tip de educaţie şi care să-i stabilească locul în curriculumul şcolar;

• Reticenţa la nou, la schimbare a multor cadre didactice;

• Riscurile aferente activităţilor organizate în aer liber pe care cadrele didactice nu sunt dispuse să şi le asume din teamă, comoditate sau presiuni sociale din partea colegilor, a direcţiunii sau a părinţilor copiilor;

• Formarea iniţială şi/sau continuă insuficientă a cadrelor didactice în ceea ce priveşte activităţile de tip outdoor;

• Lipsa parteneriatelor sociale /educaţionale cu organisme şi instituţii din comunitatea locală sau formalismul prea mare a celor existente, care să sprijine organizarea şi desfăşurarea activităţilor în mediul natural, care încă face parte din habitatul uman.