Homo ludens şi predarea-învăţarea poeziei în învăţământul preuniversitar

Definită prin joc, copilăria nu reprezintă doar o etapă a „marii treceri” a omului pe pământ, ci se instituie în stare de spirit, generatoare a unei înţelegeri particulare a existenţei şi a lumii. Prin urmare, ludicul este o coordonată definitorie a oricărei activităţi umane, inclusiv a celei de învăţare, căci prin prisma jocului achiziţiile pot fi multiple şi variate (de ordin cognitiv, comportamental), ajutând la realizarea obiectivelor procesului instructiv-educativ. Fireşte, jocul e la îndemâna oricui, este o preocupare atractivă cu satisfacţii imediate, fapt care duce adesea la desfăşurarea de către elevi a altor activităţi decât cele de lectură, de rezolvare a temelor, de studiu individual.
Cum facem ca jocul să nu fie doar mijloc de relaxare, de eliberare de constrângeri şi obligaţii, ci şi instrument de învăţare?

Răspunsul ar trebui căutat în paradigma noului sistem educaţional (care mizează pe competenţe şi operează cu metode activ-participative de predare-învăţare), dar şi în priceperea dascălului de a găsi echilibrul dintre fond şi formă, dintre conţinut şi mijloacele proprii de transmitere a acestuia.

„Copilăria este inima tuturor vârstelor”- afirma autorul „Trilogiei cunoaşterii”, poetul-filosof Lucian Blaga, subliniind importanţa copilăriei, ca sursă nesecată de energie vitală şi bucurie, de  puritate şi frumuseţe spirituală. Profesorilor le revine misiunea de a sădi în „receptaculele deschise” ale elevilor dragostea pentru literatură, pentru poezie. Iubind şi înţelegând literatura, elevii învaţă să iubească şi să cinstească istoria, ţara, folclorul, neamul, valorile culturale.

În funcţie de nivelul şcolar căruia se adresează, dascălul utilizează o serie de metode şi strategii didactice pentru a face în aşa fel încât literatura să fie mai aproape de elevi, iar receptarea textelor poetice să se facă în mod corect, dar şi facil. Experienţa proprie ne învaţă că metodele de predare-învăţare folosite în lecţiile de limbă şi  literatură sunt eficiente atunci când în centrul atenţiei se află elevul si necesităţile acestuia. Predarea activă, centrată pe elev, asigură eficienţa şi în privinţa receptării textelor poetice.

Exerciţiile de încălzire sau de ice-breaking, utilizate la începutul secvenţei didactice, pot avea în centrul atenţiei, indiferent de nivelul şcolar, creaţiile poetice. Chiar dacă rolul acestor exerciţii nu este altul decât acela de a direcţiona atenţia elevilor, prin brainstorming putem dinamiza activitatea, realizând captarea atenţiei elevilor şi chiar predarea reciprocă. De exemplu, un exerciţiu de încălzire poate cere elevilor, ca sarcină de lucru, identificarea cât mai multor poezii (ale aceluiaşi autor sau ale unor autori diferiţi) al  căror  titlu începe cu litera … L („La mijloc de codru”, „Lacul”, „La mormântul lui Aron Pumnul”, „La steaua”, „Luceafărul” etc.), cu litera M („Mai am un singur dor”, „Melancolie”, „Misterele nopţii”) etc. Putem realiza, astfel, lucrul în echipă (pentru fiecare grup vom da altă literă inţială), predarea-reciprocă, actualizarea cunoştinţelor. Se îmbină armonios conversaţia, exerciţiul, activitatea individuală în îndeplinrea obiectivelor cognitive, iar forma de joc îmbrăcată de asemenea cerinţe antrenează chiar şi pe cei mai reticenţi dintre elevi. Şi metoda „Votaţi un citat” poate reprezenta debutul unei lecţii ce are ca subiect receptarea unui text poetic. Se va propune o listă de citate-versuri din poeziile unui autor, care să aibă legătură cu tema ce urmează a fi studiată. Fiecare elev va alege un citat pe care îl consideră reprezentativ pentru subiectul lecţiei, argumentând opţiunea făcută în cadrul discuţiilor în grup. Fireşte, pentru a accentua aspectul ludic al activităţii, am putea recurge la folosirea unor plicuri colorate, post-ituri, forme geometrice corespunzătoare unor citate etc. Competiţia, inerentă oricărui joc, va stimula spiritul de observaţie, creativitatea şi voinţa formabililor.

Dirijarea învăţării presupune o strategie didactică bine pusă la punct, susţinută de metode interactive, orientate spre îndeplinirea obiectivelor operaţionale propuse. Nu se poate vorbi despre toate acestea fără a efectua lectura textului, care are multiple valenţe, informative şi formative. Textul poetic, ca orice text literar, permite înţelegerea unor viziuni asupra lumii şi raportarea eului elevului la cunoaştere si univers, de unde şi dezvoltarea lui individuală, formarea unor capacităţi reflexive şi critice, dezvoltarea creativităţii şi maturizarea afectivă. O lectură eficientă a textelor poetice ţine cont de pregătirea riguroasă a etapelor parcurgerii lecturii. De importanţă majoră este etapa pre-lecturii, momentul proiecţiei iniţiale a sensului, în care întrebările frontale, de legătură, inverse prefigurează mesajul poetic, orientând lectura. La fel de importantă este şi etapa de după prima lectură a textului, în care sunt vizate exprimarea si valorificarea reacţiilor emoţionale pe care lectura le provoacă. Prin întrebări inverse, profesorul va urmări corelarea aşteptărilor iniţiale cu rezultatele primei lecturi, verificând cum a răspuns textul aşteptărilor iniţiale. Urmează înţelegerea textului literar, care se poate realiza prin conversaţia euristică, învăţarea prin descoperire, prin predarea reciprocă, ori prin metode ca: harta lecturii, cvintetul, diagrama lui Venn, explicaţia, metoda cubului, mozaicul, puzzle-ul, metoda pălăriilor gânditoare, chestionarul pe marginea textului.

Metodele didactice care îmbină jocul cu învăţarea activă trebuie alese şi în funcţie de tipul de inteligenţă de care dispune elevul (după H. Gardner, există 8 tipuri de inteligenţă). Percepţia prin inteligenţele multiple permite îmbinarea activităţii pe grupe cu activitatea frontală şi individuală, asigurând învăţarea prin descoperire, precum şi diversificarea lecţiilor, a metodelor de lucru utilizate. Aproape în receptarea oricărei poezii li se poate cere elevilor, în funcţie de tipul de inteligenţă de care dispun, să asocieze  unei strofe  sau secvenţe poetice o imagine/ culoare/ o figură geometrică/ un sunet. Discuţiile în grup, pornite de la opţiunile fiecărei echipe, pot dirija învăţarea, orientând elevii către ideea centrală a poeziei, iar corelaţiile făcute de elevi (de multe ori surprinzătoare, de pildă între poezia eminesciană şi legile fizicii) răspund caracterului interdisciplinar al lecţiei, aşa cum se impune în contextul educaţional actual. Elevilor care dispun de inteligenţa verbal-lingvistică li se va cere comentarea unor pasaje, realizarea  unor compoziţii proprii pornind de la un vers, o strofă. Elevii cu inteligenţa logico-matematică vor putea reda mesajul poeziei cu ajutorul unei probleme matematice, ori vor realiza schema prozodică a unei poezii printr-un exerciţiu  matematic. Elevii înzestraţi cu aptitudini muzicale vor identifica cu uşurinţă sunete corespondente unor imagini poetice, vor fi capabili să compună melodii care să redea mesajul poeziei. Învăţăceii care dispun de inteligenţa corporal-kinestezică vor transmite tema unei poezii ori conţinutul unei strofe apelând la mimică, gestică ori vor transpune mesajul poetic într-o piesă de teatru. Cei care dispun de inteligenţa naturalistă sau spaţio-vizuală vor avea de redat mesajul poeziei prin desene, prin realizarea unor afişe ori a unor machete. Importanţa acestei teorii a diferitelor tipuri de inteligenţă rezidă în aplicarea eficientă a unor metode specifice orelor de literatură, între care amintim şi metoda cubului, metoda cadranelor, a pălărilor gânditoare. Avantajele utilizării acestor metode sunt reprezentate de stimularea atenţiei şi a gândirii elevilor şi, în consecinţă, de conştientizarea de către elevi a propriului nivel de cunoştinţe.

Traseul  oferit de trecerea în revistă a diverselor metode moderne de predare-învăţare indică un grad suficient de mare de permisivitate  de a le utiliza, acordând atenţia cuvenită şi coordonatei ludice a procesului de învăţare. Fiece metodă presupune, ca şi jocul, un cadru adecvat, reguli prestabilite, direcţie precisă. Paleta oferită de ghidurile metodologice este variată, fiecare dascăl va opta pentru soluţia cea mai bună pentru elevi, în acord cu nevoile lor reale de învăţare, cu specificul psihoafectiv şi cu particularităţile clasei.

Bibliografie:
1. Corniţă Georgeta, 1993, Metodica predării şi învăţării limbii şi literaturii române, Editura Umbria, Baia Mare.
2. Piaget, J, Chomsky, N, 1988, Teorii ale limbajului. Teorii ale învăţării, Editura Politică, Bucureşti.
3. Secrieru Mihaela, 2004, Didactica limbii române, Editura “Universităţii Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi.