Inițierea unui program de educație ecologică

Educaţia ecologică se confruntă cu provocări şi cu mari ocazii. Printre provocări se numără dorinţa „politică” de a sprijini aplicarea educaţiei ecologice, competiţia pentru resurse, atât financiare cât şi umane, şi reacţiile de deznădejde sau capitulare în faţa degradării mediului.
Oportunități există în toate părţile. Pretutindeni, cei care se implică în educaţie propun restructurarea scopurilor, principiilor şi formelor în care se face educaţie. Aceasta este o ocazie ca educaţia ecologică să fie folosită ca model, să constituie piesa centrală a educaţiei elevilor.

Firmele, universităţile şi organizaţiile guvernamentale creează parteneriate cu organizaţiile neguvernamentale, parţial pentru îmbunătăţirea relaţiilor publice şi parţial pentru mărirea angajării în educaţia ecologică şi în crearea unui mediu înconjurător curat. Voluntariatul, planificarea creatoare, resursele şi materialele, ca şi audienţa potenţială a proiectelor sau programelor capătă noi dimensiuni cu astfel de parteneri.

„Tehnologia, în special calculatoarele si TV, deschid noi lumi elevilor în ceea ce privesc experienţa, comunicarea şi modalităţile de rezolvare a problemelor. Cu toate acestea tehnologia nu trebuie privită niciodată ca înlocuitor al profesorului care predă educaţie ecologică. Entuziasmul şi cunoştinţele acestuia trebuie să-i motiveze pe elevi.” (Judy Braus. Environmental Education in the School. Washington, 1993)

Noi, profesorii care vrem să iniţiem sau să extindem programe de educaţie ecologică, Noi suntem cheia succesului.

Primele etape în începerea unui program de educaţie ecologică sunt:

Formarea unei idei
– Câteva persoane, care au identificat nevoia rezolvării unei probleme de mediu, discută despre aceasta.

Identificarea și atragerea partenerilor
– Persoanele din grupul de iniţiativă adună alte persoane cărora le-ar place să rezolve problema. Pot fi incluse persoane care se ocupă de educaţia ecologică în diferite şcoli, universităţi, ONG-uri, muzee, instituţii guvernamentale, cetăţeni interesaţi, manageri ai unor firme de stat sau private.

Organizarea primei întruniri
– Se trimite anunţul referitor la întrunire împreună cu programul acesteia.
– Se discută problema de mediu care trebuie rezolvată şi se cere părerea grupului referitor la acţiunile care trebuie întreprinse.
– Se evaluează interesul, timpul, energia şi modul de angajare al participanţilor.
– Se decide dacă este cazul să se acţioneze; dacă răspunsul este da, se stabilesc etapele care trebuie rezolvate până la întrunirea următoare şi sarcinile fiecăruia.
– Se planifică a doua întrunire.

Stabilirea nişei grupului
– Ce s-a făcut până acum în legătură cu această primă problemă? Ce trebuie făcut? Ce poate să facă grupul? Este o nişă viabilă pe care grupul trebuie să o acopere?

Alegerea scopului
– Scopul unui comitet sau al unei organizaţii descrie care sunt năzuinţele sau problemele comune care i-au adunat pe membrii grupului.

Definirea misiunii
– Prin misiunea unei organizaţii înţelegem modalitatea în care aceasta îşi va atinge năzuinţele sau va aborda problema comună.
Exemplu: misiunea organizaţiei Earthwatch este „îmbunătăţirea înţelegerii, de către fiinţele umane, a planetei, a diversităţii formelor de viaţă şi a proceselor care afecteaza calitatea vieţii pe pământ”.

Formularea obiectivelor
– Acestea sunt evenimente sau iniţiative ale căror efecte sunt măsurabile – de exemplu, Crearea unui program de reciclare in orasul tau.
– Concentraţi energia iniţială, grijile şi pasiunile grupului într-un proiect care poate fi realizat.

Alegerea audienței
– Care este audiența căruia îi suntem de folos sau la care trebuie să ajungem?
– Care este interesul ei potenţial faţă de problemă şi care sunt beneficiile evidente dacă se preocupă de această problemă – cum putem să ajungem efectiv la această audiență?
– Care sunt rezultatele scontate: Cunoştinţe mai bogate? Acţiune? Schimbarea atitudinii? Câştigarea de noi membri? Altele?
– Cum poate fi implicată audiența atât în influenţarea cât şi în atingerea scopurilor?

Alegerea structurii grupului
– Care este structura potrivită pentru această situaţie? Posibilitaţile includ:un grup de iniţiativă (interes iniţial comun) care se va limita la întruniri informale în legătură cu problemele urgente, un comitet permanent sau un club informal, sau o organizaţie permanentă cu statut şi structură definită.
– Va fi o organizaţie cu membri, cu sarcini?

Căutarea mijloacelor financiare
– Care sunt sursele potenţiale de finanţare? Cine le caută? Care sunt cheltuielile pentru proiect? Echilibraţi bugetul de intrări şi cheltuieli.

Stabilirea coordonatorilor
– Conducătorii iniţiali ai grupului pot sau nu să fie cei mai buni pentru funcţionarea grupului sau a orgnizaţiei. Cum vor fi aleşi liderii? Care este mecanismul acestui proces de selecţie?
– Ce autoritate au liderii? Vorbesc grupului? Se ocupă de fonduri? Etc.

Stabilirea modului de luare a deciziei
– Ce fel de decizii pot lua conducătorii?
– Ce fel de decizii trebuie să fie luate în grup?
– Ce fel de structuri vor prezenta garanţii că deciziile sunt luate aşa cum doreşte grupul?

Aceste etape nu sunt neapărat lineare, nici măcar ca timp. Grupul ar trebui să îşi stabilească singur etapele. Este posibil ca parcurgerea acestui proces să dureze mult. Etapele pot fi urmate într-o ordine diferită de cea prezentată, sau este posibil ca unele etape să se desfăşoare concomitent. Pot fi omise unele etape sau adăugate altele.

În acest timp, programul se va desfăşura datorită entuziasmului individual, energiei şi colaborării între membrii inițiatori. Primele succese ale proiectului crează impulsul pentru eforturile viitoare.

Referinţe:
Lingelbach, Jenepher & Garrett, Linda (1995). Programe de educaţie ecologică pentru tineri. Vermont: Institutul pentru Stiinţele Naturii Woodstock.