Întâlnirea în comunitățile virtuale de învățare

Întâlnim frecvent comunitățile virtuale în jurul nostru, cu roluri din ce în ce mai proeminente care interferează atât cu învățarea școlară, cât și cu dezvoltarea profesională continuă.
Articolul prezintă o serie de măsuri prin care cadrele didactice supervizează dezvoltarea și consolidarea comunităților virtuale, amintind și avantajele și dezavantajele acestor comunități.

Comunitățile de învățare sunt fenomene naturale iar profesorul trebuie să urmărească identificarea lor și eliminarea factorilor care le obstrucționează sau le elimină.

Măsuri prin care cadrele didactice supervizează dezvoltarea și consolidarea comunităților virtuale, monitorizează evoluția lor și efectele benefice pentru învățare:

• În primul rând, este nevoie de mijloacele tehnice necesare colaborării la distanţă şi de identificarea şi dezvoltarea competenţelor necesare elevilor şi cadrelor didactice pentru a comunica şi lucra împreună cu alţii în spaţiul virtual.
• Dezvoltarea unei comunităţi necesită acordarea de timp, răbdare şi spaţiu pentru construirea de relaţii între indivizi – condiţie esenţială pentru a cultiva dorinţa indivizilor de a împărtăşi cunoaşterea prin testarea probităţii celorlalţi şi dezvoltarea unui sentiment de obligaţie reciprocă şi pentru a identifica tipul adecvat de informaţii de împărtăşit, nivelul adecvat de detaliere, membrii potriviţi şi tipurile adecvate de forumuri de discuţii.
• Stabilirea unui set comun de norme, standarde şi un limbaj care să permită transferul eficace al cunoaşterii. Se stabilesc rolurile participanţilor şi normele de conduită virtuală.
• Pentru un management eficient al cunoaşterii, comunităţile se construiesc la început în jurul temelor cele mai importante pentru membrii, iar ulterior se pot dezvolta alte comunităţi prin aprofundarea unei anumite teme. Se propune activităţi simple de împărtăşire a cunoştinţelor.
• Coordonatorul şi grupurile nucleu animă colaborarea, facilitează interacţiunile dintre membri, propun teme de discuţie, încurajează. Construiesc un context care să permită elevilor să se înţeleagă între ei. Împărtăşirea de idei nu este o simplă problemă de transmitere; pentru a fi inteligibilă, informaţia trebuie să fie interpretată nu în lumina contextului în care a fost dezvoltată, ci în cea a contextului în care va fi aplicată.
• Pentru împărtăşirea ideilor sunt utilizate atât sistemele informatice, cât şi comunicarea personală; împărtăşirea de idei presupune prin excelenţă o relaţie directă între două persoane care asigură un context comun, implicarea şi angajarea, dar odată ce aceste relaţii au fost stabilite, mijloacele electronice asigură un mediu prielnic pentru menţinerea comunicării.
• Pentru a facilita învăţarea profundă, organizarea situaţiilor de colaborare în cadrul comunităţilor virtuale trebuie să promoveze interacţiunii între elevi, să încurajeze exprimarea ideilor proprii, interevaluarea critică între membrii grupului şi comunicarea clară a ideilor către ceilalţi (apud Verburgb, 2002).
• Este esenţial ca profesorii şi elevii să înţeleagă dinamica învăţării prin colaborare, pentru a putea lucra în grupuri. De asemenea, mediile de învăţare trebuie să fie proiectate ca parte integrantă din contexte socio-individuale mai largi.

Avantaje ale comunității virtuale de învățare

Comunităţile de învăţare răspund unor nevoi individuale: multiculturalitate, pluralism, diversitate, adecvarea la specificul cultural, comunicarea la distanţă între persoane cu interese comune, adaptare la societatea şi economia cunoaşterii.

Comunitatea virtuală de învățare permite transferul cunoaşterii implicite. Prin relaţiile informale dintre membri, comunităţile permit, pe de o parte, o învăţare sporită şi permanentă, iar pe de altă parte, o stăpânire şi dezvoltare superioară a cunoştinţelor.

Comunitatea virtuală de învățare reprezintă un răspuns viabil pentru abordările socio-constructiviste în învăţare, predare şi evaluare, putând completa procesul educaţional cu elementele necesare unei activităţi de învăţare semnificative, eficiente şi eficace.

Organizarea activităţilor de învăţare în cadrul comunitatea virtuală de învățare încurajează implicarea elevului, favorizează creşterea nivelului motivaţional al acestuia şi în special a celei intrinseci, centrată pe dezvoltarea de cunoştinţe solide pe termen lung.

„Internetul determină schimbarea naturii interacţiunilor, reconfigurarea spaţiului social” (Stone, 1992, apud Heckscher, 1994); calculatorul are potenţialul de a revoluţiona însăşi natura învăţării, devenind un veritabil mediu de manifestare şi de comunicare.

Utilizată ca instrument de comunicare, “tehnologia oferă oportunităţi pentru extinderea procesului învăţării dincolo de limitele unei săli de clasă, localitate sau ţară, favorizând dezvoltarea unei bogate game de comunităţi de învăţare formale sau informale” (Heckscher, 1994).

Comunitățile virtuale sprijină şi încurajează achiziţia de cunoştinţe (Palloff şi Pratt, 1999): motivează elevii pentru învăţarea împreună; readuce pasiunea pentru explorarea de noi domenii în procesul educaţiei; promovează învăţarea prin colaborare creând o adevărată stare de sinergie; rezultatul final al cunoştinţelor acumulate şi împărtăşite este mult superior faţă de implicarea independentă, individuală cu materialul de studiu.

Puterea unei comunităţi de învăţare este superioară întrucât sprijină creşterea şi dezvoltarea atât intelectuală, cât şi personală a membrilor săi.

Învăţarea are, pe lângă latura individuală evidentă, şi o importantă componentă socială; noile tehnologii permit şi dezvoltarea de comunităţi virtuale de învăţare în care elevii pot accesa comunităţi de experţi din afara şcolii (Brown & Gray, 1995; Jones apud Grainne, 2007).

Dezavantaje ale comunității virtuale de învățare

Utilizarea inadecvată a computerului poate izola elevul, (singurele) „configuraţii sociale permise de calculator pentru învăţare fiind: învăţarea cu, la, pe lângă şi prin calculator” (Crook, 1994, apud Grainne et al., 2007); în acest sens, există riscul ca o exacerbare a utilizării mediilor virtuale să afecteze negativ abilităţile sociale şi cele de comunicare orală, scrisă sau de gestiune a mediilor tradiţionale de informare.

Tehnologia poate facilita o învăţare autonomă, „dar mai degrabă individuală decât prin cooperare”, fapt care contrazice însăşi ideea de comunitate (Thomson, 1998, apud Grainne et al., 2007).

Cunoaşterea transmisă prin succesiuni de emailuri se pierde odată cu încetarea acestor schimburi în cazul în care nu se folosesc forumuri de discuţii (Burk, 2000). Dacă aplicaţia software permite doar afişarea în ordine cronologică a succesiunii de mesaje, atunci regăsirea ulterioară a soluţiilor vechi la probleme similare este anevoioasă.

Indivizii din exterior interesaţi sau care întâmpină probleme noi nu au cunoştinţă despre comunităţile adhoc şi nu pot beneficia de expertiza acestora.

Atunci când un membru părăseşte comunitatea, cunoştinţele personale acumulate din experienţă nu vor mai fi disponibile celorlalţi. Plecarea unor membri afectează reţelele informale, determinând dispariţia vechilor canale prin care comunicau membrii când întâmpinau o problemă.

Spre deosebire de locul de muncă unde este încurajată învăţarea prin colaborare, învăţământul se bazează preponderent pe „recunoaşterea performanţelor individuale în cadrul unui mediu competitiv, iar colaborarea între elevi este uneori etichetată ca trişare” (Kaye, 1992, apud Grainne et al., 2007). Procesul educaţiei a fost văzut mai degrabă ca o „încurajare la izolarea elevului” (Jones ,2007, apud Grainne et al., 2007), sau ceea ce învaţă elevul este „pasivitatea şi alienarea de sine şi faţă de alţii, iar cele mai fructuoase relaţii cu oamenii vor fi la fel de pasive şi impersonale ca şi interacţiunea solitară cu computerul” (Kreuger, 1989, apud Grainne et al., 2007).

Învăţarea prin colaborare vine în contradicţie cu tendinţa recentă către individualismul în reţea (Welmann 2003).

Utilizarea  comunității virtuale în învățare în educaţie ridică serioase probleme de ordin etic ce ţin de barierele de acces pentru cei care nu dispun de echipamentul, cunoştinţele şi abilităţile necesare, conducând la accentuarea diviziunii digitale; la acestea se adaugă bariere afective precum percepţiile despre tehnologie, anxietăţi despre utilizarea acesteia.

Resurse:
Orza, Elisabeta. Rolul TIC în dezvoltarea competenţelor de lectură ale elevilor. Blog iTeach: http://iteach.ro/pg/blog/elisabeta.orza/read/30311/, 2012.