Întoarcerea spre un proces de învăţare intensivă (Teoria asociaționistă)

Învăţământul predominant frontal nu mai poate fi în actualitate în condiţii actuale ale dezvoltării societăţii româneşti per ansamblu. În acelaşi timp, nu poate fi nici selectiv; în opinia mea, şcoala trebuie să ofere tot mai mult elevilor, dar şi să ceară în aceeaşi măsură de la ei. Sistemul de educaţie trebuie să ofere elevilor un minim de cunoştinţe, deprinderi, concepţii şi interese, dezvoltându-le în acelaşi timp anumite capacităţi necesare pentru o integrare de succes în societate.
Psihologia ne oferă mai multe teorii despre învăţare, fiecare din ele poate fi susţinută cu anumite argumente şi cercetări, dar şi combătută în acelaşi timp, neexistând o teorie unică pentru învăţarea umană. Opinia mea este spre o reîntoarcere către un proces de învăţare intensiv.
Revenirea la vechile teorii ale învăţării – moft şi/sau necesitate?!

Cea mai veche explicaţie teoretică a învăţării a fost dată de psihologia asociativă, Aristotel descriind legile care creează legăturile asociative, ale asemănării şi contrastului şi procesul de memorare. Astfel un eveniment trăit poate chema în conştiinţă trăirile similare şi/sau opuse.

Consecinţă practică: pentru a învăţa răspunsurile la anumite cerinţe, elevii trebuie să cunoască în acelaşi timp atât întrebarea cât şi răspunsul corect. Posibil să fiu acuzat de o tentă scolastică, procedură de bază în educaţie în evul mediu. Psihologia şi pedagogia secolelor XIX şi XX dau o nouă interpretare, explicaţii şi noi forme de aplicabilitate practică accepţiunii asociative a procesului de învăţare. Astfel, învăţam şi reţinem ceea ce am trăit de mai multe ori (legea frecvenţei), ştim cel mai bine ceea ce am trăit de curând (legea apropierii în timp), dar mai ales ceea ce s-a dovedit a ne fi util (legea efectului).

În plus, doar prin încercări şi erori se pot fixa şi consolida anumite cunoştinţe, acestea conducând la un anumit succes (legea efectului). Dacă încercările devin tot mai dese, consolidarea este mult mai solidă (legea frecvenţei). Dimpotrivă, încercările ce conduc spre nereuşită nu au consecinţe pozitive şi devin tot mai rare (legea efectului), conduc la apariţia ulterioară a tendinţei de a elimina aceste încercări (legea frecvenţei şi cea a apropierii în timp).

În planul fiziologic, învăţarea asociativă a fost cel mai bine explicată de fiziologul rus I. P. Pavlov prin teoria sa asupra reflexelor condiţionate. Astfel, reflexul condiţionat este baza anatomo-fiziologică a asociaţiei.

Este necesară crearea la elevi a unui reflex condiţionat pentru a învăţa, excitaţia condiţionată trebuie întărită printr-o excitaţie necondiţionată. Astfel în procesul învăţării întărirea poate fi reprezentată de laudă şi premiere, în cazul succesului sau de mustrare în caz de insucces. Prin urmare învăţarea nu poate fi eficace fără laudă şi mustrare fără recompensă şi pedeapsă. Numeroase experienţe psiho-pedagogice au arătat că la elevi motivaţia învăţării este minimă în cazul când mediul este indiferent faţă de succesul procesului de învăţare. Motivaţia este maximă în cazurile contrare. În ultimii ani s-au prezentat şi vehiculat în literatura de specialitate tot felul de metode noi, pornind de la descoperire, inovaţie până la o învăţare dirijată, prin procesarea corectă a informaţiilor deţinute. Şi totuşi o revenire la vechile metode de memorare se impune în practica şcolară. Accentul trebuie pus pe fixări şi repetări succesive ale materiei (legea frecvenţei) dar şi pe aprecieri şi examinări, evaluări cât mai dese (legea efectului).

Consider că specialiştii în educaţie de la noi ar trebui să abordeze în cercetările lor subiectul învățării pe baza teoriei asociative şi să elaboreze şi metodica pentru o învăţare raţională şi eficientă. Problematică abordată va ţine seama de distribuţia timpului de învăţare, precum şi de distribuţia materialelor care trebuie învăţate. Împărţind timpul de învăţare în părţi mai mici, aceasta va conduce la o optimizare şi la o învăţare regulată din partea elevilor. În cazul materiei oricărei discipline de studiu, segmentarea ei în părţi mai mici poate fi benefică doar dacă acest lucru va fi combinat cu sinteze prin care să se reuşească reuniunea cunoştinţelor dobândite prin paşi mici.
În acelaşi timp, se impune o mai bună corelaţie între diferite procese psihice cum ar fi atenţia, percepţia şi memorarea.

Referitor la  învăţământul românesc, mediul social trebuie să înţeleagă şcoala ca pe o instituţie în care se realizează modificări rapide şi cu un caracter reformator, şi să aloce mai multe mijloace materiale prin finanţări corespunzătoare, aceasta putând deveni mult mai eficace inclusiv prin rezultatele obţinute.